marți, 3 martie 2015

Decapitare la ginecologie

A demisionat directolul spitalului județean din Vaslui, după ce doi dintre ginecologii angajați acolo au fost arestați pentru mită și alte porcării pe care le-au învățat de mici, iar al treilea e „pe țeavă”. Ce se va întâmpla mai departe? Simplu, ginecologii care au rămas și cei care vor prelua posturile vacante vor săvârși aceleași fapte, doar că vor fi mai grijulii. De ce? Chestie de cultură.
Mă tot uit la știri despre fundamentaliștii din țările arabe, ori din cele africane. Ce fac ei până să fie prinși, arestați sau împușcați? Seamănă teroare și decapitează oameni. Pentru ei viața unui om are valoarea pe care o are pentru mine viața unei muște. Ei omoară și se lasă omorâți așa cum noi, pe-aici, tundem iarbă sau mergem la frizer. Este un fapt de viață banal, aproape cotidian. Un fundamentalist ISIS îți ia capul și între timp mănâncă o banană și vorbește despre cum îl jenează cusătura pantalonilor. După ce te-a lichidat a uitat de tine, așa cum și noi rupem niște buruieni și uităm de ele.
Ei bine, ginecologii din România sunt la fel. La fel sunt chirurgii, dentiștii și toți ceilalți, laolaltă cu restul personalului medical. Unica diferența e că ăștia nu te decapitează, ci îți iau banii. Sunt, adică, niște șpăgari odioși. De la naștere și până la moarte, în România, trebuie să dai șpagă pentru ca cei oricum plățiți de stat să-și îndeplinească OBLIGAȚIA de serviciu față de tine. Este o cultură a șpăgii în lumea medicală. Un fundamentalism însușit din copilărie, când prea mulți din cei mici își doresc să devină medici ca să ajungă și ei la șpagă.
Când o femeie trebuie să nască, știe deja la ce ginecolog vrea să meargă, de parcă ar fi vorba de un pianist pe care merge să-l asculte. Motivele? Toate sunt de genul „are mână bună, se poartă cu blândețe, nu te înjură etc”. Iar șpaga nici nu se discută, măcar. Nicio femeie nu își pune problema că se va duce, va naște, îi va spune ginecologului un simplu mulțumesc și gata. Nu, problemele ei fundamentale vor fi două: nivelul șpăgii și momentul în care trebuie să o dea. Unele vor da mai mult decât e cutuma, altele, nu la fel de înstărite, vor da mai puțin și vor fi teribil de îngrijorate. Unele vor da înainte, ca să fie sigure, altele vor da după.
Ginecologul fundamentalist (ca și chirurgul fundamentalist, sau asistenta fundamentalistă) va lua ce i se da și își va face treaba. Unul de genul lui are bani de-i întoarce cu lopata, ceea ce nu-l împiedică să se plângă peste tot că este prost plătit etc.
Oamenii ăștia sunt de trei feluri: unii își fac treaba chiar dacă nu primesc nimic înainte, știind că oricum vor primi după. Despre ei se răspândesc legendele românilor: „el nu cere, dacă vrei tu să-i dai după, așa, ca un cadou, primește”. Alții te anunță, prin asistentă de exemplu, că ar fi cazul să dai atât dacă vrei o naștere ușoară. Iar cei din a treia categorie îți cer pe față și dacă nu le dai, o faci pe riscul tău. Un risc uriaș.
Românii needucați nu înțeleg că aici este vorba de corupție și că sistemul ăsta trebuie surpat, dus la gunoi și înlocuit cu altul complet nou. Pentru ei, a primi bani ca să-ți îndeplinești o obligație pentru care ești deja plătit, este un lucru natural, așa cum pentru taliban este decapitarea. Așa că românii dau și iau șpagă oricând, fără probleme, așa cum câinii se opresc să miroasă pișatul altor câini.
Faptul că în spitalul din Vaslui au fost prinși câțiva ginecologi șpăgari și șeful lor a demisionat e ca o mică tulburare produsă unui lac liniștit de căderea unei pietre: sar câțiva stropi, pleacă niște unde, după care totul se liniștește, iar în adâncime nu se înregistrează niciun efect.
Cât despre celebra și imbecila teorie „nu există pădure fără uscături”, pe care desigur că o fac toți șpăgarii din sistem, când o aud mă cuprinde râsul. Pentru că o asemenea teorie e apanajul oricărui sistem corupt. Într-un astfel de sistem, toți (cu excepții, evident) sunt niște rechini fioroși, putrezi până în intimitatea fiecărei celule, dar absolut toți se dau fecioare neprihănite. Și când câte unul este prins cu ocaua mică, ceilalți sunt uimiți, poate chiar revoltați: „vaaaai, n-am fi crezut așa ceva, dar aia e, nu există pădure fără uscături”. Ce sinistru!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!