luni, 21 decembrie 2015

Interzicerea fumatului

Dau, pe site-ul ziarului Adevărul, peste un articol scris de un anume Doru Pop - profesor universitar. Articolul se intitulează „Fumatul, fascismul și fantezia libertății” și reprezintă, în opinia mea, un exercițiu de gălăgie de dragul gălăgiei, plin de argumente subțiri, susținute prin comparații nepotrivite sau exagerate.
Din primul paragraf, autorul stabilește caracterul fascist al legii care interzice fumatul în toate spațiile publice închise: „Noua legislaţie anti-fumat, importată pe plaiurile mioritice după ce a fost testată în alte părţi, are un puternic iz fascist. Dincolo de utilitatea ei aparentă, efectele secundare ale legii sunt la fel de nocive. Este vorba despre o mentalitate care acceptă impunerea unor legi cu anasâna, numai de dragul unui ipotetic bine comun.


miercuri, 16 decembrie 2015

Băiețelul de dincolo de peretele subțire

Locuiam într-un bloc din cele cu pereții subțiri – fagure uriaș în inima orașului. Alături, pe stânga, era casa scării, iar în garsoniera din dreapta se mutaseră doi tineri împreună cu copilul lor – un băiețel de doi sau trei ani. Plângea des și de fiecare dată auzeam vocea femeii apostrofându-l: „Taci odată, nu înțelegi? Vrei să te bat?” Atunci se potolea dar numai pentru puțină vreme. Auzeam toate zgomotele ca și cum aș fi fost acolo: izbitul tacâmurilor de chiuvetă, tusea bărbatului, pașii copilului care alerga de la ușă la fereastră și înapoi, obsedant, ca o veveriță în cușca ei strâmtă. Garsonierele erau mici, ca pentru niște ființe liliputane, nu aveai loc decât pentru un pat, o masă și un dulap. Mai tot timpul stăteam întins, cu ochii închiși. Nu mă ridicam decât pentru a mânca sau pentru a merge să-mi fac nevoile. Pe la prânz porneam laptopul, citeam câteva știri și mă uitam după mailuri. Treaba asta nu dura foarte mult, cam o oră, dar în acea oră alergatul copilului mă scotea din sărite. Atunci mă bucuram s-o aud pe femeie strigând: „Dar mai termină odată, stai și tu liniștit că m-ai înnebunit de cap!”


marți, 15 decembrie 2015

Despre adevărata depresie

Aud mulți oameni spunând că sunt depresivi. Marea lor majoritate nu au habar ce înseamnă depresia. Mi-a plăcut și mie să cochetez cu ideea că aș avea depresie. Dar după ce am citit cartea lui Andrew Solomon, mi-a trecut. O să reproduc aici un pasaj, sper eu edificator, din „Demonul amiezii”, carte pe care nu voi înceta s-o recomand tuturor celor care cred, așa cum mi-a fost dat să aud de la cineva, că stările depresive sunt „fițe și figuri” (Dumnezeu să-i ierte). Așadar:


vineri, 11 decembrie 2015

Moartea căprioarei la Benalmadena

În 2011 am locuit o vreme la un hotel din Benalmadena – un orăşel spaniol aproape lipit de Malaga. Iată ce am postat pe blogul meu într-una din acele frumoase zile.

Ieri seară, după o masă copioasă, am mai rămas în restaurant la discuţii din cele fără substanţă, pe care spaniolii le numesc, atât de frumos, sobremesa. După o vreme, a apărut una dintre fetele care muncesc acolo, strângând tonele de resturi lăsate de turiştii veniţi la „all inclusive”. Mai toate sunt nişte femei pe la 25-30 de ani, cu fețele arse de soare, lipsite de expresie, care când trântesc piciorul în podea îţi dau senzaţia că au pus temelie unei coloane aztece. Una singură arăta altfel, o fată pe la 14 ani, frumoasă şi nevinovată precum căprioara lui Labiş. „Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri”, mi-a înflorit în minte când am văzut-o. Oh, Doamne, trebuia să am înţelegerea erotismului din Moartea Căprioarei într-un restaurant de hotel, pierdut prin Malaga!


Remember „Marțea neagră”

Pe 10 decembrie 2013, zi care a ramas in istorie ca „Marțea neagră”, parlamentarii USL au votat pentru anularea, practic, a posibilității ca aleșii să poată fi cercetați pentru conflict de interese. Ei au încercat să treacă și o lege a amnistiei, prin efectul căreia infractori de rang înalt, precum Varanul, ar fi fost astăzi în libertate. Românii au continuat să-i crediteze pe useliști cu încrederea lor, manevrați, evident, de Ghiță, Hrebenciuc, Voiculescu etc.


duminică, 6 decembrie 2015

O moarte ca oricare alta

Nu știu de ce tocmai acum (6 decembrie) a izbucnit valul de articole pe marginea știrii că a murit Pierre Brice. Omul a murit pe 6 iunie, adică exact acum 6 luni. Poate e vorba de vreo pomenire? S-a umplut Facebook cu postări de genul „A murit Winnetou”. Ceva îmi scapă, dar probabil mă voi lămuri la un moment dat. Dar dacă tot a reînviat subiectul, o să spun și eu câteva cuvinte pe seama lui.


Scrisori trimise pe Marte

Intr-un ziar online care, pe vremea când apărea pe hârtie, titra cu litere de-o șchioapă „Găina care naște pui vii”, dau peste un articolaș cu titlul „Câte timbre sunt necesare pentru trimiterea unei scrisori pe Marte?” E vorba de un copilaș (Oliver, cum altfel?) din GB, care, pasionat fiind de astronomie, ar fi trimis o scrisoare poștei britanice, cu întrebarea respectivă. Royal Mail ar fi cerut informații de la NASA, iar cei de-acolo ar fi făcut calcule și ar fi găsit că trimiterea scrisorii ar necesita 18.416 timbre.


sâmbătă, 5 decembrie 2015

Viclenia la 20 de ani

Mi-am adus aminte de existența unui tip de om, pe care îl poți întâlni deseori atunci când ai ceva care poate prezenta interes pentru alții. E vorba de escrocul sentimental, care știe cum să te ia ca să obțină de la tine ceea ce-i trebuie. Unul dintre acești indivizi mi-a scris într-o zi pe Facebook și am purtat următorul dialog:
Escroc Sentimental
Salut Raul
Ce mai faci?
Cum esti?


marți, 1 decembrie 2015

Crăciunul și corectitudinea politică

Oraşul se linişti treptat. Femeia în colanţi îi plăti lui Jonathan mai mult de 50 de kaini pentru participanţii la joc care răspunseseră la broşuri. Era atât de încântată să găsească pe cineva care lua munca în serios, încât îi ceru să vină din nou la lucru în seara următoare. Jonathan fu de acord să vină înapoi în seara următoare dacă va putea, apoi părăsi carnavalul pentru a-şi căuta un pat confortabil pentru noapte. Nu avea nici cea mai mică idee ce să facă, aşa că hoinări la întâmplare prin oraş. Pe când stătea sub lumina chioară a unui felinar, un bătrân purtând o cămaşă de noapte păşi afară din casă. Stătea şi se uita la acoperişurile caselor de pe strada lui.


După mine!