Andre
Rieu nu cântă muzică clasică. Ceea ce face el este o schimonoseală și o
schilodire a muzicii clasice. Și a muzicii, în general. Omul este un oportunist
care a simțit că snobii au nevoie de o mână de ajutor pentru a depăși un blocaj
real: nu puteau avea acces la muzica clasică. Dacă până la Rieu se mai aventura
câte unul la vreun concert de muzică clasică (trecea prin niște cazne de
nedescris, dar rezista pentru imagine), odată cu apariția măscăriciului cu
Stradivarius în mână, snobii simt că și-au luat doctoratul în ale clasicului.
Și sunt mândri nevoie mare. Și profund atinși de sentimente înalte. Și totul
este atât de ușor.
Ei
bine, am o veste tristă pentru toți cei care au mers sau vor merge la vreun
concert al acestui papițoi: muzica pe care o cântă el este jenantă și mai că-ți
vine să scoți o bancnotă pe care să i-o lipești pe frunte și să-i spui să
schimbe placa. Vorba unui ardelean care a aflat că prietenul lui trebuie să
meargă mort-copt să-l asculte pe închipuitul violonist: „Bă, nu te du, bă! E un
șoarec care se preface că știe să cânte. Îi un căcat, nu te du!”
Despre
concertul de sâmbătă seara din București vă pot spune că a fost mai mult decât
mediocru: muzică interpretată prost, fals și fad, Tăriceanu a întârzâiat,
Orlando Teodorovici a părut că se simte bine, costumele instrumentistelor au
arătat al naibii de ieftin, iar pozițiile contorsionate în care se prefăceau că
ar cânta țin de penibilul studiat și vândut pe post de atitudine
profesionistă-degajată. De curiozitate, întrebați un artist-instrumentist cam
ce înseamnă poziția corpului în timpul unei interpretări veritabile. Și veți
înțelege că ce fac Rieu și ai lui este un show ieftin pentru oameni care fie se
mulțumesc cu puțin, fie nu sunt lăsați de intelect și educație să acceadă la
mai mult.
Și ca să existe un
dram de corectitudine al acestui articol, țin să vă informez respectuos că
închipuitul violonist face totuși ceva deosebit pe scenă: dirijează cu curul.
Da, exact așa! Se întoarce cu partea dorsală la orchestră, se schimonosește la
public pentru a fi cât mai veridic și continuă să dirijeze. Iar cei din
orchestră știu exact ce au de făcut atunci când sunt tratați de augusta parte
dorsală: cântă cum pot ei mai bine. Doar că de transmis nu transmit nimic cu
adevărat: sunt falși până în măduva ultimului instrument din orchestră și
reușesc să transmită nimic mai mult decât o gamă de sentimente profund false și
găunoase. Ca pentru tot snobul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu