Un articol publicat în ziarul local al Sinăii

Sinăienii trebuie să voteze altfel

În extraordinara poveste a lui Wilhelm Hauff intitulată „Inimă de piatră”, personajul principal — Peter cărbunarul, merge să ceară ajutor de la un pitic trăitor în adâncurile Pădurii Negre. Îl găsește și între ei are loc următorul dialog:

„— Am obiceiul ca fiecărui om care s-a născut duminica şi vine de mă caută, să-i împlinesc trei dorinţe. Primele două sunt slobode; pe cea de-a treia pot s-o resping, dacă văd că-i rea. Prin urmare, doreşte-ţi ceva, însă, Peter, ceva bun şi folositor.

— Aşa, care va să zică, dacă pot să-mi doresc ceva pe placul inimii, atunci vreau întâi şi-ntâi să dansez mai bine decât Regele dansului şi să intru de fiecare dată la cârciumă cu tot atâţia bani ca şi Ezechiel grasul.

— Nătângule, se mânie piticul, ce dorinţă ticăloasă-i asta să dansezi bine şi să ai bani de joc? Nu ţi-e ruşine, Peter, să-ţi minţi astfel norocul? La ce-ţi foloseşte ţie şi maică-tii dacă ştii să dansezi? La ce-ţi folosesc banii dacă-i duci la cârciumă şi îi laşi acolo ca şi păcătosul de Rege al dansului? Pe urmă rabzi iar toată săptămâna şi n-ai de niciunele.”

Într-un fel, fiecare dintre noi se află, odată la patru ani, când au loc alegeri, în situația lui Peter. Pentru că, dornici ca orașul nostru să arate tot mai frumos și noi să trăim în el tot mai bine, cerem lucrurile astea de la primarul și consilierii pe care-i alegem. Din păcate, destui dintre noi nu știu ce să ceară și se mulțumesc cu puțin: ceva asfalt, flori, bănci prin parc, curățenie și cam atât. Nu avem o perspectivă, nu ne e limpede cum am vrea să arate orașul peste patru ani, nu facem legătura între calitatea serviciilor turistice și bunăstarea copiilor noștri. Ni se pare că tot ce trebuie să cerem de la primar este să ne toarne asfalt, să refacă bordurile și, dacă suntem pensionari, să ne dea gratuități.

Dar dacă ne gândim mai bine, constatăm că în acest mod menținem orașul la nivelul unei așezări fără pretenții, fără istorie, fără viitor. Orice comunitate ar trebui să se dezvolte continuu, să înflorească și asta nu se face doar cu asfalt și cu scene instalate în parc la zilele orașului. Eu, ca sinăian, chiar dacă nu mai locuiesc aici, mi-aș dori să pot veni în vizită cu fetița mea și să-i arăt, plin de mândrie, un oraș comparabil cu orice stațiune montană din Alpi. Cei care au călătorit acolo, înțeleg exact ce spun. Iar cei care își iubesc cu adevărat orașul ar trebui să se gândească de o mie de ori ce-și doresc cu adevărat atunci când merg la vot.

Într-un sat de agricultori din cine știe ce țară săracă, necesitățile oamenilor sunt foarte simple: furaje pentru vite, unelte care nu se rup, drumuri pietruite etc. Cei mai mulți vor pune ștampila pe candidatul care le oferă toate astea. Ei nu sunt capabili, cu anumite excepții, să proiecteze un viitor în care oamenii vor locui în case, nu în colibe, străzile vor fi asfaltate, agricultura se va face cu utilaje motorizate, vor apărea noi ocupații etc.

Sinaia nu este un sat de agricultori dintr-o țară săracă. Sinaia este un oraș plin de istorie, cu muntele alături, cu oameni care au terminat facultăți, care au călătorit în Europa civilizată. Pretențiile sinăienilor ar trebui să se ridice mai sus de nivelul pretențiilor lui Peter cărbunarul. Sinăienii trebuie să vadă Sinaia viitorului, adică un oraș de nivel european.

Într-un oraș european, primarul este un cetățean obișnuit, care se plimbă zilnic pe străzi, bea o bere la o terasă și stă de vorbă cu oamenii. Tot ce se întâmplă în primărie este public, dezbaterea cu cetățenii este continuă, prin internet, prin ziarul primăriei, prin informări periodice făcute cu ajutorul poștei etc. Pot spune din proprie experiență că aproape în fiecare dimineață în cutiile poștale ale nemților, francezilor, olandezilor, poposesc invitații, informări, anunțuri făcute de administrațiile locale. Între primar și alegătorii lui este o relație apropiată, oricine intră liber în clădirea primăriei, orice solicitare a oricărui cetățean este făcută publică. Niciun primar nu favorizează pe cineva pentru că îi este rudă, prieten, partener de afaceri, sau pentru că în acest fel obține foloase de orice natură. Și atunci fiecare oraș se dezvoltă continuu, inițiativele private sunt susținute și încurajate, apar an de an noi puncte de interes, noi idei sunt puse în aplicare.

Așa ar trebui să se întâmple și cu Sinaia. Dar pentru asta, sinăienii ar trebui să-și ridice nivelul pretențiilor pe care le au de la un primar și o echipă de consilieri. Ar trebui ca pensionarii să nu se mai lase convinși doar pentru că li se oferă gratuități, ci să ceară condiții pentru un trai demn și îndestulat. Iar ceilalți, de la muncitori până la profesori, medici, avocați, ingineri, oameni de afaceri, ar trebui să conștientizeze că nu sunt doar niște supraviețuitori, ci oamenii care au puterea, prin votul și implicarea lor, să ridice nivelul de dezvoltare a orașului mult peste cel de localitate în care meritele primarului sunt cuantificate în asfalt, panseluțe, cabluri îngropate, roți blocate, locuri de joacă și camere video.

In anii 90 a fost lansată, în politica locală, o vorbă care spunea așa: „Sinaia este Sinaia”. Cred că sinăienii ar trebui să își pună întrebarea dacă vor ca Sinaia să fie o Sinaie a trecutului sau o Sinaie a viitorului. Și apoi să voteze conform răspunsului pe care l-au găsit.