vineri, 29 iulie 2016

Cortina

În cele din urmă, am înțeles un adevăr fundamental. Anume că între oameni există o cortină străvezie, pe care toată lumea detestă să o dea la o parte. Dacă s-ar putea ca nimeni să nu interacționeze în mod nemijlocit cu semenii săi ar fi ideal. Și pentru asta avem, astăzi, internetul. Fiecare se descarcă pe Facebook, pe blog, pe mail, pe chaturi și pe unde mai apucă. După care consideră că nu mai e nimic de făcut în plus. 
Eu scriu poezii și le pun pe perete. Un număr oarecare de oameni le citesc, o parte dintre ei apasă butonul like, o altă parte, mai firavă, comentează. Dar eu, în poeziile mele, scriu despre mine. De multe ori scriu despre ceea ce mă chinuie. Unii înțeleg asta, alții nu. Dintre cei care înțeleg, o mică parte mă întreabă ce-am pățit. Eu le spun că nimic și asta îi mulțumește. Cu doi-trei discut mai în amănunt. Ei simt că ar vrea să facă mai mult. Dar, desigur, nu pot. De ce? Pentru că sunt dincolo de cortina străvezie și a o trage le provoacă spaima sau dezgustul. La rândul meu, sunt speriat că vreun nebun ar trage cortina. Pentru că nici eu nu vreau mai mult decât să rămân de partea mea și de acolo să conversez cu ceilalți, fără să am altceva de împărțit cu ei.
Cândva, am încercat să ies. Aveam persoane care mi se păreau foarte interesante, oameni buni, oameni deștepți. Am făcut câte o tentativă: „nu vrei să ne vedem la o cafea?” „Ba da”, mi s-a spus, „te anunț când pot”. Dar anunțul nu a mai venit. Alteori mi s-a spus „da, vreau, dar tocmai acum trebuie să plec” sau altele asemănătoare. 
Am făcut și eu la fel. Am găsit pretexte, am amânat sine die, am inventat piedici. 
Nici eu nu vreau să trag cortina. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!