Meteoritul de aur (2)

LEGENDA ARABĂ

-   Nisipurile fierbinţi ale Africii, începu profesorul Spineanu povestirea, au fost leagănul multor legende. După peregrinările fără de sfârşit printre dunele încinse de soare, beduinii însetaţi, cu ochii înroşiţi de scânteierile orbitoare ale nisipului, descalecă cu un strigăt de bucurie la umbra răcoroasă a oazelor. După ce-şi potolesc setea şi mulţumesc lui Alah că i-a trecut cu bine prin toate primejdiile pustiului, încep să-şi povestească legende pline de farmec. In ele viaţa se arată mai uşoară, pustiul, deşi bântuit de duhuri rele, nu mai este atât de trist, oazele se înmulţesc, palatele albe cu grădini răcoroase răsar la tot pasul.

    Între aceste legende, la umbra oazelor cu apă limpede şi curmali, se povesteşte şi de istoria minunată a unei pietre de aur, pe care Alah a aruncat-o în mijlocul Africii. Nenumăraţi tineri neînfricaţi, prinţi de neam şi şeici puternici au pornit s-o caute dar nici unul nu s-a mai întors viu.

-    Nu e cumva vorba de Kaaba? Am întrebat eu.

-   O, nu! râse Spineanu, Kaaba nu este o legendă, ci un meteorit adevărat, căzut la Mecca, în Arabia. Mahomedanii îi socotesc sfânt. Din alb ca laptele, spun ei, s-a făcut negru, căci s-a înnegrit de la păcatele oamenilor. Visul oricărui mahomedan cucernic este să ajungă măcar o dată la Mecca, să înconjoare de 7 ori cubul de zidărie înăuntrul căruia se află meteoritul şi să atingă de fiecare dată piatra sfântă. De altfel cred că le ştii toate astea.

-   Da, le ştiu!

Profesorul începu să tuşească.

-    Deschide te rog fereastra, mă înăbuş în aerul ăsta închis.

Deschisei de îndată geamurile înalte ale cabinetului. O boare rece năvăli în încăpere, răscolind hârtiile de pe birou.

Profesorul trase adânc aerul rece în plămâni şi îşi continuă povestirea.

-    Kaaba a căzut la Mecca. Cât despre meteoritul de aur, legenda povesteşte că s-ar fi prăbuşit undeva prin centrul Africii.

-    Şi există vreun miez de adevăr în povestirea asta?

-    Până în zorii zilei, vei afla totul! In orice caz trebuie să ştii de la început că mulţi europeni au crezut în adevărul acestei legende. Un meteorit uriaş, cu totul şi cu totul din aur, nu e un lucru de lepădat. Valoarea de nepreţuit a comorii atrăgea mulţi exploratori şi aventurieri către adâncurile neumblate ale junglelor ecuatoriale.

La urma urmelor nu era pentru întâia oară când un european se îmbogăţea pe neaşteptate în Africa. De pildă, la Luderitz, coasta sud-vestică a continentului negru, trăise un şef de gară, pe nume Stauch, un om simplu, a cărui misiune era să controleze dacă şinele de cale ferată de curând instalate de către o companie germană se aflau în bună stare.

Într-o zi, la acest şef de gară veni un negru Bantu cu nişte pietre.

-   Domnule şef, sunt diamante, spuse negrul.

-   De unde ştii?

-   Pentru că am lucrat în minele de la Kimberley, în sud.

Puţin după aceasta, Stauch nu se mai îngriji de şine. Deveni acţionarul principal al unui uriaş consorţiu de diamante. Ce s-a întâmplat însă cu negrul care i-a arătat primele pietre preţioase, asta nu se mai ştie!

Mulţi dintre exploratorii care plecaseră în căutarea meteoritului visau să aibă norocul lui Stauch. Dar petele albe de pe hărţile Africii centrale, care indicau locurile încă necercetate, dispăreau rând pe rând, fără să apară măcar o urmă a meteoritului legendar.

Mai rămăseseră doar câteva locuri neexplorate, în apropierea ecuatorului.

În anul 1900, o expediţie condusă de colonelul englez Arthur Smith, urcă de-a lungul fluviului Congo, cu misiunea de a cerceta şi aceste regiuni. Ispititoarea şi perfida junglă, lăsă expediţia să înainteze nestânjenită câteva zeci de kilometri, apoi i se închise în urmă pentru totdeauna, la fel cum se închisese în povestea lui Ali-Baba muntele fermecat tăinuitor de comori. Niciun om din expediţie nu se mai întoarse. Arthur Smith şi ai lui dispărură în taina pădurilor virgine. Această dispariţie stârni mare vâlvă. Ziarele cerură cu vehemenţă organizarea unor echipe care să-l caute pe Smith. Cu două decenii în urmă, exploratorul Livingstone, dispărut în condiţii asemănătoare, fusese regăsit de ziaristul şi călătorul englez Stanley. De ce n-ar fi fost posibil să fie regăsit şi Smith?

Ziariştii însă îşi goliră cerneala din călimări pe degeaba. Interese superioare dictau ca nicio expediţie să nu pornească în ajutorul lui Smith. Cel mai înverşunat în această privinţă era Kaizerul Wilhelm al II-lea, împăratul Germaniei. Germanii ocupaseră mai de mult Africa de sud-vest bogată în mine de diamant şi nădăjduiau să pună mâna şi pe Congo. De aceea nu vedeau cu ochi buni pe exploratorii englezi care pătrundeau prea adânc în Africa ecuatorială.

Belgienii o luară însă şi înaintea Kaizerului şi înaintea englezilor. Leopold al Il-lea, regele Belgiei, întemeie o societate de cercetări geografice aparent numai cu scopuri ştiinţifice. Această societate instală în Congo companii puternice care făceau comerţ cu fildeş, lemn de abanos, fructe, minereuri şi cauciuc.

Curând, Congo fu decretat regat independent, iar coroana regală i se oferi lui Leopold al II-lea, care şi-o puse pe cap fără prea multe nazuri. Pădurile produceau cauciuc din belşug, îmbogăţind repede pe proprietarii lor. Treaba merse de minune, până când în 1908 acţiunile cauciucului din Congo scăzură vertiginos. Pe glob apăruse o altă mare producătoare: Malaya. Leopold se pomeni pe neaşteptate cu visteria goală. Şi atunci, în desperare de cauză, recurse la un gest „plin de generozitate”: dărui Belgiei teritoriul Congo până atunci regatul său personal Regele nu făcuse astfel o afacere prea proastă. Dimpotrivă. Parlamentul belgian se văzu nevoit să voteze nişte credite destul de umflate pentru Africa, credite care-l îmbogăţiră din nou.

In acest mod Congo — trecut în toate tratatele internaţionale drept un stat „independent şi pe vecie neutru” — se transformă într-o colonie a regatului belgian, regat unde domnea, desigur, tot Leopold al II-lea.

Supuşii africani ai regelui habar nu avură însă de această schimbare atât de importantă. Nu-i întrebase de altfel nimeni, dacă sunt sau nu de acord cu ea.
Doi ani mai târziu, în 1910, o nouă expediţie condusă de maiorul belgian Alfred Rosechamp capătă misiunea să plece pe urmele lui Smith şi să exploreze teritoriile din preajma ecuatorului aparţinând noului rege al Belgiei, Albert I.

(Octavian Sava. Apărută în 1955 în colecția „Povestiri Științifico-Fantastice”)
P1  P3