marți, 30 aprilie 2019

Solaris (12)

GÂNDITORII
   Kris, e din cauza acelei experienţe?
Am tresărit la auzul glasului ei. Stătusem închis, fără somn, de ore în şir, scrutând bezna, însingurat, fiindcă nu-mi ajungea de la Harey nici măcar respiraţia, şi asaltat de gândurile nopţii întortocheate, ca labirinturile, halucinante, doar pe jumătate înţelese şi, de aceea, crescute la noi dimensiuni şi semnificaţii; o uitasem pe fata de lângă mine.
   De unde ştii... că nu dorm...? am întrebat. În glasul meu vibrau inflexiunile spaimei.

  După cum respiri..., mi-a răspuns pe tonul sfios al unei scuze. Nu voiam să te tulbur... Dacă nu poţi vorbi...


O dramă între mărăcini - Poveste din Baba Ana

Prin 1835, zona care astăzi formează comuna Baba Ana nu era decât un mărăciniș situat la vreo 30 de kilometri de Buzău, străbătut de trei drumuri prăfoase: Drumul Conduratului, Drumul Amarului și Drumul Mărgineanului. Pe marginea acestuia din urmă era o cârciumă unde poposeau drumeții pentru mâncare, vin și puțină odihnă. Femeia care ținea cârciuma se numea Ana, dar, pentru că avea o înfățișare bătrânicioasă, toată lumea îi spunea Baba Ana. De la ea se trage numele comunei de azi. Dar extrem de puțini știu povestea acestei femei cu adevărat extraordinare. Căci nu era lucru la îndemâna oricui să țină o cârciumă în acele pustietăți.


luni, 29 aprilie 2019

O poveste aproape adevărată

Înviatul

Eram la cafea când am auzit știrile: azi noapte a înviat iarăși cel care s-a jertfit pentru noi, murind răstignit pe o cruce.

Hmmm, ce mai chestie, mi-am zis, omul ăsta a murit acum mai bine de două milenii si de atunci reînvie mereu, an după an, fără excepție.

Repede am terminat cafeaua amară cu care-mi petrec diminețile de om solitar și am ieșit în răcoarea primăverii de aprilie.



duminică, 21 aprilie 2019

Solaris (11)

DISCUŢIA
A doua zi, întorcându-mă de la dejun, am găsit pe măsuţa de sub fereastră o scrisoare de la Snaut. Îmi relata că Sartorius întrerupsese munca la anihilator, ca să facă o ultimă încercare de iradiere a oceanului cu un fascicul de radiaţii dure.
   Dragă, am spus, trebuie să mă duc la Snaut.
Apusul roşu ardea în ferestre, împărţind camera în două. Ne aflam în umbra albăstruie. În afara spaţiului ei, totul părea de aramă. Îţi făcea impresia că orice carte, căzând de pe raft, ar da un sunet metalic.
  E vorba de experienţa aia... Numai că nu ştiu cum să fac. Aş prefera, înţelegi... mi-am lăsat fraza în aer.
   Nu te scuza, Kris. Aş dori din toată inima... Numai de n-ar dura prea mult...


sâmbătă, 20 aprilie 2019

Meteoritul de aur (9, 10)

UNDE APARE O VECHE CUNOŞTINŢĂ
Satul pigmeilor era o aşezare de câteva zeci de colibe rotunde alcătuite din crengi de copac şi lut întărit. Destul de încăpătoare, de altfel colibele aveau în loc de intrare un fel de gaura prin care abia se putea strecura un pigmeu.
Satul era înconjurat de un gard destul de înalt ca să oprească vizita nepoftită a războinicilor din alte triburi sau a animalelor sălbatice. Două deschizături înguste, una spre răsărit şi alta spre apus, constituiau cele două intrări ale gardului. Bineînţeles că ele se astupau în timpul nopţii.


Și tu, Nikos, ai trecut prin asta?


Să fi avut vreo şase ani, când un unchi al meu m-a luat de mână să mă ducă la cimitirul Sfântul Matei, din interiorul cetăţii, ca să vedem, zicea el, o vecină.
Era primăvară: în cimitir înflorise muşeţelul, o tufă de măceş într-un colţ era încărcată cu trandafiri mărunţi de aprilie. Trebuie să fi fost pe la amiază, soarele încălzise pământul şi se simţea mirosul de iarbă. Uşa bisericii era deschisă, popa punea tămâie în cădelniţă, apoi şi-a pus patrafirul, a trecut peste prag şi s-a îndreptat spre morminte.


vineri, 19 aprilie 2019

Tristețea iremediabilă

După marele incendiu de la Notre Dame, au început donațiile pentru refacere. Una dintre firmele care s-au implicat, dăruind o sumă considerabilă, este UiPath. Nimeni n-a auzit de firma asta prin România, chiar dacă este înființată și condusă de doi români. Citim în Adevărul: „Compania a fost fondată în Bucureşti de românii Daniel Dines şi Marius Tîrcă şi s-a specializat în dezvoltarea de roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii. IT-istul Daniel Dines a lucrat pentru Microsoft, dar s-a întors în ţară pentru a crea UiPath, cea mai valoroasă companie pornită în România. Compania ar putea ajunge curând la o evaluare de 7 miliarde de dolari. Compania a înregistrat venituri de 3,5 milioane de dolari în 2016, ceea ce înseamnă că veniturile startup-ulului ar creşte cu 5614% în aproximativ doi ani. Compania a obţinut investiţii de 265 milioane de dolari într-o rundă de finanţare condusă CapitalG - fondul de investiţii al Google - şi Sequoia Capital, din luna septembrie a anului trecut. Această rundă de investiţii ar fi crescut valoarea estimată a startup-ului de la 1 miliard de dolari la 3 miliarde.” 


duminică, 14 aprilie 2019

Solaris (10)


Zăceam culcat în beznă, amorţit, cu privirea pironită pe cadranul luminescent al ceasului meu de mână. Nu ştiu cât timp am stat aşa... Ascultam propria-mi respiraţie şi mă intriga ceva, dar şi gândurile, şi privirea aţintită pe şiragul verzui al cifrelor, şi mirarea erau cufundate într-o stare de apatie, pe care o atribuiam oboselii.
M-am întors pe o parte, patul părea curios de larg, ceva îmi lipsea. Mi-am oprit respiraţia. S-a aşternut o linişte deplină. Am încremenit. Harey!? Nu se auzea nici cea mai uşoară foşnire. De ce nu-i auzeam respiraţia? Am început să-mi plimb mâinile pe aşternut: eram singur.
    Harey! am vrut să strig, dar am auzit paşi. Se apropia cineva mare şi greu, ca...
    Gibarian? am spus liniştit.
    Da. Eu sunt. Nu aprinde lumina.


luni, 8 aprilie 2019

Meteoritul de aur (7, 8)

MISTERUL JUNGLEI PITICE
Nici nu mai ţineam socoteala zilelor care trecuseră de când părăsisem Bassoko. Toate se asemănau prea mult una cu cealaltă. Aceleaşi ploi, aceeaşi căldură sâcâitoare, aceleaşi insecte dezgustătoare. Nicăieri nu apărea vreun sat, cât de mic, cât de sărac. Jungla se întindea înaintea noastră la fel de sălbatică şi nepătrunsă.
Într-o noapte, ajunseră până la noi mugetele unei turme de elefanţi. Era un semn că savana se afla prin apropiere.



miercuri, 3 aprilie 2019

De ce și cu cine voi vota


Nu am de gând să mă implic în vreo campanie electorală. Am fost și am rămas țărănist în adâncul sufletului, chiar dacă partidul meu s-a transformat, sub conducerea lui Pavelescu, într-un fel de anexă a PSD. Dar alegerile se apropie cu pași repezi și este, pentru cineva responsabil, o eroare să le ignore. Chiar dacă un român nu este membru de partid, chiar dacă nu candidează, el nu poate rămâne indiferent la faptul că traversăm o perioadă crucială pentru democrația din țara noastră. Noi suntem cei care au ales aderarea la UE și îmi place să cred că am făcut-o în cunoștință de cauză. Suntem cei care cred în valori precum competența, modernismul, justiția, competiția, liberalismul. Suntem împotriva întoarcerii, sub hlamida lui Putin, la valorile pe care le-am părăsit în mod tragic odată cu Revoluția din 1989. Așa încât nu poate să nu ne pese de faptul că țara a încăput pe mâinile unei clici de penali, care conduc prin intermediul unor aventurieri, a unor analfabeți, a unor condamnați în prima instanță. Și, ceea ce este cel mai important, nu putem rămâne indiferenți la pericolul imens ca această clică să rămână la conducerea României. 



După mine!