joi, 20 iunie 2019

Blestemul ursarilor - poveste din Vâlcănești

În 1881, pe un teren închiriat de la moșierul Dimitrie Păcurețeanu, a început să funcționeze prima școală din localitate, sub conducerea învățătorului Vasilache B. Frînculescu din Țipărești. Acest minunat dascăl trecea printr-o dramă despre care astăzi doar câțiva dintre bătrânii locului își mai amintesc, și asta numai din poveștile auzite de la părinți și bunici. Este vorba despre singurul copil pe care-l avea, o fată înfiată (el fiind burlac), pe nume Elena și care se îndrăgostise de un țigan ursar, pe nume Ghiță. Frânculescu plănuia să-și mărite fata cu Marin, fiul profesorului de matematică Gheorghe Tudor, numai că Elena amenințase că dacă nu este lăsată să se iubească cu Ghiță, își va pune capăt zilelor. Bietul Frânculescu nu mai știa ce să facă. Frumoasa lui fată să stea încurcată cu un țigan ursar? Era ceva de neconceput. 
Și totuși asta era realitatea. Cei doi se întâlneau doar vara, atunci când trupa de ursari a lui Ghiță revenea în Vâlcănești din turneele pe care le făcea prin satele prahovene. Pentru că nu aveau altă posibilitate, cei doi mergeau să se iubească într-un loc de vis, situat pe valea Hodoroaga, unde țiganii își construiseră câteva bordeie. Cel mai frumos era al conducătorului, adică al lui Ghiță. Locuitorii din Vâlcănești nu se prea aventurau pe acolo, iar dacă ajungeau, nu se încumetau să strice sau să fure ceva, pentru că toată lumea știa de blestemul cumplit sub care ar fi căzut.
În cele din urmă, în 1890, Elena a rămas însărcinată și a născut un băiat, care a primit numele Vasile. Așa cum bătrânul Frânculescu se aștepta, Ghiță nu a mai ajuns niciodată prin Vâlcănești cu trupa de ursari. Înnebunit de furie, învățătorul s-a dus la o vrăjitoare din Cârjari și i-a oferit o sumă importantă ca să trimită un blestema supra țiganului. Dar ea a refuzat. I-a spus în schimb niște lucruri interesante și pentru asta nu a vrut niciun ban. I-a spus că Vasile va muri tânăr, dar înainte de asta va avea un copil, din ai cărui urmași se va naște, peste aproape o sută de ani, cea mai frumoasă fată din câte le-a fost dat să vadă celor din Vâlcănești și din împrejurimi. I-a mai spus să nu cumva să facă vreun lucru necugetat, pentru că blestemul țiganilor nu se va ridica de pe acele locuri decât odată cu nașterea fetei. Numai că Frânculescu nu a vrut să asculte. A tocmit niște oameni din Sfârleanca și i-a pus să dărâme bordeiele țiganilor, apoi să le dea foc. A curățat bine terenul de toate resturile și a construit o troiță. Se ducea acolo în toate zilele de miercuri și de vineri și avea grijă să pună mereu flori proaspete și să țină în viață flacăra candelei. Spunea tuturor celor care stăteau să-l asculte că blestemul țiganilor a fost înlocuit cu altul mai puternic și că dacă vreun om fără minte va cuteza să profaneze troița, va sfârși în chinuri groaznice.
În cele din urmă, Frânculescu a înnebunit de-a binelea. Din cauza felului în care se purta, Elena aproape că nu mai ieșea din casă. Vasile era batjocorit de băieții cu care se juca nu numai pentru că era copil din flori, dar și pentru ceea ce făcea bunicul lui când mergea la cârciumă sau la biserică. Așa că într-o zi au plecat amândoi din Vâlcănești și s-au stabilit în Lipănești. Bătrânul Frânculescu, rămas singur, s-a apucat de bătutură, ceea ce i-a agravat nebunia. Într-o noapte a anului 1911, mort de beat, s-a dus pe Valea Hodoroaga și a dat foc troiței, arzând și el ca o torță.
Elena și Vasile, aflând de tragedia care se petrecuse, au sosit în Vâlcănești și au îngropat rămășițele mortului chiar în locul unde fusese troița. Apoi, cu banii strânși de învățător o viață întreagă, au construit pe locul troiței un schit – o clădire mică, în care s-ar fi putut sălășlui un călugăr pentru care, apoi, cu ajutorul sătenilor, s-ar fi construit și o bisericuță. L-au făcut după povețele preotului, care moștenise desenele vechiului schit, cel care funcționase pe Plaiul Vărbilăului pe la 1450. La scurt timp după ce schitul a fost gata, Elena a murit dintr-o aprindere de plămâni. Pe patul de moarte a spus că singurul ei regret era că nu își cunoscuse adevărații părinți. Vasile a înmormântat-o în cimitirul din Vâlcănești, deoarece preotul nu a fost de acord să fie dusă lângă tatăl ei. Casa a fost vândută către învățătorul Dumitru C. Popescu, iar Vasile s-a stabilit în Lipănești, la iubita lui, Nicoleta, cu care a avut un copil, pe nume Nicolae.
În 1916, Vasile și-a pierdut viața în Bătălia de la Turtucaia, ca soldat simplu. Nicoleta a rămas singură tot restul vieții. Despre Nicolae nu s-a mai auzit nimic, dar unii bănuiau că a plecat în America, deoarece de acolo au tot sosit, până prin anii 30, pe numele preotului, diverse sume de bani destinate schitului.
În anii 70, schitul nu mai era decât o ruină. Niciun călugăr nu alesese vreodată să se stabilească acolo. Nici bani din America nu mai soseau, iar preotul locului trecuse la cele veșnice. Localitatea nu s-a dezvoltat prea mult, doar drumurile au fost asfaltate. Gospodăriile au devenit mai înfloritoare, dar mare lucru nu se poate spune că s-a întâmplat acolo.
Pe Valea Hodoroaga, la ruinele schitului, astăzi nu se duce mai nimeni. Dar cei, puțini la număr, care se încumetă să petreacă o noapte acolo, povestesc lucruri incredibile: la miezul nopții se aprind lumini ciudate, din pământ iese o cruce arzând și, la flacăra ei, se poate vedea dansând o tânără femeie cu părul lung și negru.
Cât privește ultima profeție a vrăjitoarei din Cârjari, s-a împlinit și ea, ca toate celelalte. Cea mai frumoasă fată a acelor meleaguri s-a născut în anii deceniul al nouălea. Frumusețea ei este și acum atât de mare, încât trebuie să poarte, în public, o mască făcută din cremă de petale de orhidee neagră, singura care poate transforma trăsăturile în așa fel încât bărbații să poată privi fără să se îndrăgostească subit și ireversibil. Cei din comună, dacă sunt întrebați ce știu despre frumusețea rară a uneia dintre fiicele satului, îți răspund cu un ton plictisit că e vorba doar de o legendă. Adevărul este, însă, că oamenii se feresc să vorbească despre astfel de lucruri, de teamă ca nu cumva blestemul ursarilor să se întoarcă la Vâlcănești.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!