Din seria „Lecturi obligatorii” - Fabrica de ceasuri

WERNER VON NUSSBAUM: „Fabrica de ceasuri“ — Ce a contribuit oare la succesul extraordinar al romanului de faţă? Greu de răspuns. Fapt cert este că nimic nu se ridică la înălţimea artei. Un industriaş din Republica Dominicană îşi transformă, la începutul secolului, fabrica de maşini de cusut într-o mare uzină de ceasornice. În lipsa concurenţei, industriaşul plasează pe piaţa sudamericană cantităţi mari de produse, de la pendulele de tip „Dom gong“ şi „Cathédrale“, pînă la cesuleţul de mînă cu lichid de frînă. Cu o calificare nu prea bună, nedispunînd de materiale de calitate, muncitorii construiesc mecanisme deplorabile, dar ele se vînd, aducînd venituri fabuloase patronului. Zadarnic se plîng beneficiarii că ceasul de mînă o ia înainte cu trei sferturi de oră la douăzeci şi patru de ore; nu demonstrează nimic nici procesul în care sînt aduse ca probe ornice cu arcurile sărite, cu cadranele crăpate. Un martor se plînge că plesnirea unui arc, grosolan lucrat, a bubuit ca o explozie. Un argentinean şi-a rănit mîna în sticla neşlefuită a ceasornicului de buzunar. În fine, o venerabilă englezoaică, în vizită de studii în America, cumpărîndu-şi un ceas-brăţară, a avut surpriza de a-l vedea cum rugineşte în mai puţin de două zile. Totul este zadarnic, procesele sînt repede clasate, martorii ameninţaţi, intimidaţi, plătiţi. Scandalurile de presă sînt, de asemenea, înăbuşite. Afacerile îşi continuă cursul, de la un timp nimeni nu se mai plînge. Aici autorul notează două fraze pe care nu le-am putut descifra.

Volumul al doilea al romanului începe cu descrierea Italiei turistice, face ample incursiuni în trecutul glorios al acestei mîndre şi neasemuit de brave ţări, indică cîteva localuri în care se poate petrece de minune. In acest cadru plasează autorul acţiunea capitolelor următoare. Conştient de faptul că turismul aduce Italiei sume importante, guvernul se străduieşte să creeze cele mai bune condiţii pentru vizitatori, mai bune decît în oricare parte a lumii. Cea de-a 100-a problemă fiind rezolvată, Ente nazionale turístico atacă problema filozofică şi practică a timpului. „Avem nevoie de ceasornice care să meargă prost“, declară unul din eroii cărţii, ceasuri care să relativizeze şi mai mult dimensiunile timpului. Avem nevoie de turişti care să piardă trenul şi să recurgă la teleferic, care să mănînce la ore nepotrivite, niciodată aceleaşi, ca să dăm de lucru medicilor şi plăcintăriilor: o derută, o confuzie, bine gîndite, un haos premeditat sînt în avantajul prosperităţii patronatului italian şi, deopotrivă, în folosul turistului, care, măcar o dată pe an, în călătorie, este bine să iasă din strînsoarea programului.“

Marea şi neîntrecut de sensibila Bursă din Londra este locul istoric în care interesele ilustrului producător de ceasornice din Republica Dominicană se întîlnesc şi se armonizează cu cele ale Italiei. Tranzacţia se încheie, se dă o masă la primăria unei suburbii londoneze, se aduce fabrica la Milano. Guvernul decretează ceasornicul obiect italian reprezentativ, ameninţă cu pedepse foarte grave pe cei cărora le-ar trece prin minte să ponegrească, să analizeze, să aducă vorba despre calităţile ceasornicelor. Vechile turnuri primesc ornice noi tip „Standard“, uzinele, birourile, se reechipează. Străinii sînt obligaţi să-şi lase la vamă propriile aparate şi să se folosească de cele publice. Italia prosperă.

Un întreg capitol al cărţii se opreşte asupra vieţii unui oraş din Piemont, descriind repercursiunile măsurilor guvernamentale. Ritmul citadin de activitate a crescut simţitor, ca urmare a sentimentului fiecăruia că se află în întîrziere (în general ceasurile dominicane o iau înainte); tonusul vital s-a ridicat, efect al hiperexcitabilităţii; neliniştea produsă de nenumăratele pene ale marilor orologii, de goana limbilor indicatoare pe cadran, de ţăcănitul violent, prost ascuns al ceasurilor a sporit ritmul tranzacţiilor comerciale, îndeosebi en gros; mii de turişti din lumea întreagă, mai cu seamă americani, pasionaţi de contrastul dintre monumentele artei romane, etern îngheţate în timp, şi mişcarea nervoasă a străzii, au dat năvală în Italia, umplînd tezaurul naţional cu dolari forte.

Mai puţin interesant, episodul în care un profesor este exasperat de ceasornicul său de mînă, foarte capricios în indicaţiile sale. Cum era miop şi nu se putea servi de marile ornice, profesorul se bizuia aproape exclusiv pe ceasul său şi nu-1 supăra atît că o lua înainte, că hîrîia la sferturile de oră, că limbile i se înţepeneau adesea, cît mai cu seamă faptul că trebuia, conform indicaţiilor tehnice ale fabricii, să-l întoarcă de 16 ori pe zi, prima dată din sfert în sfert de oră, apoi mereu mai rar. Episodul este, de altfel, lăsat în suspensie, nu se înţelege clar dacă profesorul a emigrat în Australia din cauza ceasului sau în urma pierderii fiicei sale într-un tragic accident de tren. (Editura „Messina“, Torino-Messina, 1929)

Mircea Horia Simionescu - Ingeniosul bine temperat