Vitrina cu bibelouri

Există un domn care urmărește postările mele cu caracter social-politic și are obiceiul de a le comenta într-o cheie care s-ar vrea demolatoare. De cele mai multe ori replicile lui sunt de genul „ba pe-a mă-tii”: când scriu, să zicem, că Ponta este un om de nimic, apare cu observații de genul „Băsescu este, în schimb, o mare valoare” etc. Dar când prezint dovezi clare, pe care le poate înțelege și un copil, că USL nu este decât o șleahtă de hoți ordinari, domnul acesta are obiceiul să tacă mâlc.

Arghezi povestind copiilor (5)

Cîinele      

      Deasupra mormîntului, învelit cu frunză de toamnă, a trecut o noapte, a trecut o zi. M-am dus azi să-l pri­vesc cu adîncă tulburare. Iluzia că a fost cu neputinţă; uimirea că totuşi el a murit, că a murit pentru totdeauna, că nu o să-l mai întîlnesc ascultîndu-ne pasul, ridicîndu-se în două picioare, vorbind şi anunţînd sosirea flaş­netei — sentimentul că toate acestea nu se mai întîmplă doare.

Arghezi povestind copiilor (4)

   Greieraşul

    Odată cu stelele se iveşte glasul clopoţeilor nevă­zuţi, ca un sunet al lor. Explicarea că greierii sunt nişte gîngănii iuţi, care scot un şuier monosilabic din frecarea unor surcele anatomice proprii, ştiinţifică şi aparent exactă, nu satisface nici copiii, nici pe tătuţul pedagog. Obşnuiţi din instinct că nu sună decît materiile meta­lice sau cristaline sonore sau sufletul întraripat al cîntecului aruncat prin fluierul unui cioc sau prin trîmbiţa vocii, imaginea scobitorilor de dinţi frecate pînă la me­lodia punctată pare o stupiditate de zoolog.

Arghezi povestind copiilor (3)

Papuc 

    Motanul Papuc, poate că cel dintîi din neamul lui de jaguari, degeneraţi pînă la prinderea şoarecilor domestici, suferă de strabism. Privirea lui saşie, orientată anapoda, îi dă un aspect ciudat şi o autoritate de gravură chineză. Pestriţ ca un şal şi ros ca un ghiozdan, în toate colţurile, la bot, la ceafă, la genunchi şi în vîrful urechilor, discret şi taciturn, el îşi petrece timpul, construit pe marginea mesei rotunde ca un animal decorativ, şi examinează viaţa apartamentului chiorîş.

Arghezi povestind copiilor (2)

Jucăriile

     Am făcut pentru tine o povestire mică, mică de tot, cît o batistă. M-am deşteptat din somn dinaintea feres­trei, acoperit pe de-a-ntregul de soare, şi ridicînd capul din perini, ca dintr-o groapă cu nimburi, m-am uitat în munţi şi am rîs. Mi s-a părut că mă scol de unde mă cul­casem azi noapte, dintr-o albie de rîu, care cîntă fur­nicată de soare şi de-a lungul căreia curge borangicul printre năframe şi giulgii de mătase. Se întocmise fără să ştiu, din nou, toată împrejurimea, şi stihiile dumnezeieşti ale miracolului din cer şi din pămînt, voiau să dea o pildă de zi fericită, pierdută, fără alţi martori decît viţeii, în eternităţi.

Arghezi povestind copiilor (1)

Fata de demult

O fată cenuşie cu jarul ochilor în plete negricioase, ca bălăriile sărate ale mării, a fost osîndită odinioară să i se reteze capul cu securea, pentru o greşeală. Pe vremea din poveste, stăpînii puteau să scurteze viaţa cui pof­teau, cu nejudecată, pentru că nicio judecată nu era mai dreaptă decît a lor. La necaz si la chef, numai muzica şi sîngele, amestecate, puteau să-i potolească şi nicio is­pravă, nici bună, nici rea, atît se asemănau isprăvile bune cu isprăvile rele ale stăpînilor, nu se putea trece, după rînduială, fără tăiere şi înjunghieri.

Fata cenuşie a cerut stăpînului să o cruţe, făgăduind să-i spuie seara poveşti, să-i legene cruzimea cu basme frumoase, dacă se va îmbuna să o ierte pînă la isprăvitul poveştilor ei; şi numai după aceea să o trimită gîdelui împărătesc.

Din spatele portii negre (9)

O comedie

Magistraţii de la Curtea Marţială, uneori civili strămutaţi în uniformă, suferă de darul prieteniei cu devotament. Comisarul regal N. S-a distins întodeauna prin dragostea lui excesivă faţă de clienţi.

—   Ei, ce mai faceţi băieţi? Imi pare bine că vă văd sănătoşi. N-aveţi idee cât sufăr pentru voi! Nu-i nimic: răbdare. O să vie vremea să vă spun totul. Iscăleşte, te rog, hârtia asta.

Clientul iscăleşte.

—   Mă rog, domnule comisar regal, ce am iscălit?

Din spatele portii negre (8)

Un ulcer ideal

Sâmbătă, a fost achitat de Curtea cu juri, un frate rămas în viaţă al unui avocat, mic politic şi escroc, sinucis. Sinucisul s-a sub­stituit proprietarului unui imobil dat lui în păstrare, un oarecare Veleanu, refugiat în Moldova, i-a vândut proprietăţile şi a trăit fericit cu fratele lui până la descoperirea romanului. Afacere vulgar trivială, cu intrigi de foileton de bîlci, asortată pentru emoţiile literare ale birjarilor şi băieţilor de băcănie.

    Cel încă în viată trăia dela înălţimea unui lux straniu, un gust funebru, afişat cu imper­tinenţa atâtor inepuizabili bandiţi ai localu­rilor scumpe din Bucureşti.

Din spatele portii negre (7)

Lampa

Dimineaţa însorită, moare pe turle pe la nămiezi. 0 înserare precoce umbreşte lumea şi se îngroaşă. La 4 şi jumătate ciorile ţin sfat zgomotos în ulmii din faţa celulelor, croncănesc în cor, se ridică-n aer grămezi şi cad iarăşi în arbori, ca într-o groapă un pământ aruncat în vînt, odată cu o sută de lopeţi.

Pe clopotniţa plumburie, învelită de curând, alte ciori se aşează pentru noapte, pe reliefurile religioase ale frizei de sus, cele mai de sus adăpostite de streaşina rece. Ele îşi caută atitudinea repaosului, ca nişte bolnavi, îşi găsesc cu greu cel mai comod echilibru, pe care şi-l părăsesc mereu protestând, ca şi cum îngerii pe creştetul cărora sălăşluiesc se mişcă, le smulg aripile negre şi le muşcă de gheare.

Din spatele portii negre (6)

Doctorul Constantinescu

Client al unui birt de centru, medic de nevroze, terapeut al lui Alex Davila, fercheş, elegant, scurt, de o taietură de chelner. Vesel întotdeauna, falacios că practica medicina numai pentru somităţi şi gratuit, ca medicii fără arginţi din calendar, prieten cu toată lumea, legat cu actorii, slăbiciune de mare temperament. Citează pe Freud ca pe un coleg în care n-ar avea toată încrederea, şi pe Kreppelin ca un tiraj decolorat al celui dintâi. Are pentru „ştiinţă” un surîs de crai sceptic, căruia i se vorbeşte de graţiile se­crete ale unei curtezane de hipodrom. Ver­sat, pilduitor, expert, „Doctorul” trăia din reputaţia lui făcută printre actori, care la masa de la Continental îi adresau cu timi­ditate întrebări relative la stomac şi intes­tine, conştienţi că asemenea probleme sunt nedemne de un savant.

Din spatele portii negre (5)

Ierarhia fiscală

Directorul general ia de la toţi directorii şi contabilii locali. Directorii şi contabilii iau de la aprovizionare. Directorii mai iau de la primul gardian şi de la portar, care îşi plă­teşte locul ca şi „Primul”. Primul ia dijmă din cei 20% asupra câştigurilor realizate de hoţi la jocul de cărţi şi barbut, procente încasate de gardienii respectivi. Mai ia Pri­mul arendă pentru acordarea monopolului de cizmărie, de văxuit ghetele, de bărbierit, de la un hoţ care exploatează pe deţinuţii de me­serie. Concesionarul general e deţinutul Anghel al Chiranei.

Din spatele portii negre (4)

Noapte de argint

De câteva nopţi, miraculoase prin senină­tate şi profunzime, păzeşte soarele alb al lunii, până-n zori, cristalul eternităţii. Puş­căria, unde te întorci, cu zidurile ei albe, în­cremeneşte în sideful argintat al luminii, pare o vastă expoziţie de ireală pictură. Clopot­niţa, biserica, spitalul, celulele, poarta, gar­durile, sentinelele din curte, copleşite de cu­loare metalică; dovlecii albi, culcaţi pe burtă şi comunicând între dânşii prin vinele pleşuvite de foile mari ale tulpinilor târâtoare, ca prin nişte tuburi de transfuziune; totul, şi porumbii înfăşuraţi ca nişte steaguri, pare aci zugrăvit, aci sculptat, când sfânt ca poezia, când fermecător ca un vis.

Şi visul durează noaptea întreagă, în timpul mutării lente a lunii pe curba tăriei. Şi, închis în sânul acestui splendid mister, in­spirator de intuiţii şi dăruitor de siguranţe secrete, omul, fericit că vede şi cunoaşte, se înfrăţeşte pe deasupra duşmăniei şi ticăloşiei comune, cu ceea ce a fost întotdeauna mai curat şi mai frumos în conştiinţa uneori ge­nială şi câteodată dumnezeiască a lumii.

Din spatele portii negre (3)

Oasele

Doi câini s’au pripăşit, mirosind boerii, la închisoare. Ei vin de două ori pe zi, la vremea mesei, după oase. Oasele scăpând prevederilor legiuitorului, deţinuţii nu sunt obligaţi să le înghită. Ei pot să le arunce prin gratia ferestrei în curte, oase mici de pasăre şi ciolane de rasol. Căutătura de inele de aur a unui câine flocos le aşteaptă, cu botul în pământ. Boerii nu mănâncă de la cazan şi sunt, în porţia neconsumată, vreo sută cincizeci. Tă­cerea lor elegantă asupra capitolului de în­treţinere a unui număr de pensionari absenţi din bucătărie şi prezenţi numai în registre, atrage surâsul necurmat al Direcţiei, mulţu­mită şi recunoscătoare în numele Statu­lui. Desigur că la proces procurorii mi­litari vor argumenta pentru răscumpărarea greşelilor deţinuţilor abstinenţi, cu meritele de economie dobândite la penitenciar, şi cu sacrificiul lor pentru finanţele publice, rele­vate de direcţiune. 

Din spatele portii negre (2)

Boerii

Temniţa e plină de «boeri» Hoţii profe­sionali numesc boer pe orice purtător de bu­zunare şi de portofel, proprietate a purtăto­rului. Răsboiul a scos boerii la iveală şi i-a vărsat în depou. Foşti miniştri şi foşti de­putaţi, bancheri politici, restauratori, care au jucat un rol într-o culoare, într-un judeţ, într-o uliţă sau într-o casă, ziarişti, socialişti, comunişti, samsari, boeri de categorii nume­roase, contradictorii şi exclusiviste.

Rolul adeseori a fost presupus ori dedus. Niciodată modelul moral, ideal şi mecanic, nu a funcţionat mai perfect şi mai unanim, şi omul de sidef şi de fildeş, ideea cristalizată, lipsită de păr şi de sudoare, şi de jur împre­jur lustruită, cu toate circumferinţele mate­matic egal depărtate de centru, stau dina­intea noastră vii.

Din spatele portii negre (1)

In anul 1918, acuzat de tradare pentru ca scrisese in niste ziare ale nemtilor ocupanti, Tudor Arghezi a fost bagat la zdup, mai precis la inchisoarea Vacaresti, unde a avut prilejul sa cunoasca mai indeaproape decat omul obisnuit diverse bube, mucegaiuri si noroi(uri). A stat acolo aproape un an si a intalnit o multime de lume buna. Dupa 11 ani, in 1930, a scos un volum intitulat "Poarta Neagra" in care deapana amintiri de dupa gratii. In 1931 a aparut varianta in versuri a "Portii Negre", sub titlul "Flori de mucegai". 

Volumul din 1930 se deschide cu un "Preludiu", in care Arghezi face un portret de zile mari al Bucurestilor.. Cititi si intrebati-va daca multe s-au schimbat de atunci in capitala Romaniei.

Repetentul vasluian

Astazi, Demetru Demetrescu Buzau ar fi implinit 130 de ani. Nici n-ar fi fost cine stie ce, cand te gandesti la unul ca Ion Iliescu, de exemplu, care a sarit binisor de 150. Dar Buzau - cel mai mare scriitor dintre grefieri si cel mai mare grefier dintre scriitori - s-a sinucis la 40 de ani. Nu ca ar fi avut vreun motiv, insa isi inchipuia ca asa trebuie sa sfarseasca orice individ dedat viciului insailarilor fara sens. 

Un fragment din Arghezi - de sezon

Blesteme
..............................................................
Pe tine, cadavru spoit cu unsoare,
Te blestem să te-mpuţi pe picioare.
Să-ţi crească măduva, bogată şi largă,
Umflată-n sofale, mutată pe targă.
Să nu se cunoască de frunte piciorul,
Rotund ca dovleacul, gingaş ca urciorul.
Oriunde cu zgârciuri ghiceşti mădulare,
Să simţi că te arde puţin fiecare.
Un ochi să se strângă şi să se sugrume
Clipind de-amăruntul, întors către lume,
Cel’alt să-ţi rămâie holbat şi deschis
Şi rece-mpietrit ca-ntr-un vis.
Când ura te-neacă şi-ţi scânteie-n oase
Să vrei peste mie, să poţi pân’la şase.
Necazul tău mare să dea voce mică,
Să urli, să n-auzi, să vezi că ţi-e frică.
Iar ţie, jivină gingaş gânditoare,
Să-ţi fie şezutul cuprins de zăvoare.
Ficatul un cui să-ţi frământe,
Urechea să ţipe şi nasul să-ţi cânte.
Să-ţi crape maselele-n gură
Şi dinţii cu detunătură.
Să-ţi pută sărutul, oftatul să-ţi pută,
Mormântul cu mocirla stătută.
O unghie pe săptămână
Să-ţi coacă la câte o mână,
Şi-n zilele de sărbătoare
Un deget şi de la picioare.
De pofte să-ţi sece obrazul,
De bube să nu-ţi mişti grumazul,
Să-ţi iasă cocoaşă
Şi gâlci şi cucuie-n cămaşă.
Buricul bubat din născare
Să-ţi sângere sub cingătoare.
De glezne târâş să-ţi atârne
Ghiulele de capete cârne,
Rânjite, scrâşnite şi nerăzbunate:
Măceluri, osândă, păcate…
Tudor Arghezi