Adevarat a inviat

- A înviat, zici?

- Da, asta îți spun. Mormântul e deschis și El nu mai e înăuntru.

- Dar unde e?

- Asta nu știu.

- Deci nu putem merge să-l vedem?

- Nu, trebuie să asteptăm. Cand o să vrea El, o să ni se arate.

- Dar ucenicii Lui știu unde e?

- Poate că știu, dar n-am vorbit cu niciunul dintre ei.

- Măcar mormântul l-ai văzut? Ai intrat acolo?

- Nu, n-am fost. Mi-e cam teamă, dacă vrei să fiu sincer.

- Atunci de unde știi că e deschis?

Duhul fericirii

„Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce” zice Cristos în evanghelia lui Ioan. La fel e şi cu fericirea: nu ştii când vine, nici unde dispare. Când o prinzi, trebuie s-o trăieşti la maxim, poate că nu te mai întâlneşti cu ea atât de curând.
Eu, unul, sunt vizitat rar de duhul fericirii, care suflă şi el unde voieşte, precum vântul. Când lipseşte multă vreme, mă gândesc că nu am niciun rost pe pământ. Mă văd ca pe o fiinţă demnă de tot dispreţul şi mă întreb dacă n-ar fi mai bine să dispar.

A fi, a face, a avea

Dacă mi-am amintit de tipul cu manelele care se fudulea că e tânăr, mi-am adus aminte si de problema fundamentală a înțelegerii faptului că tu, ca individ, nu ai și nu ești nimic prin tine însuți. Nimic, dar absolut nimic. Ințelegerea asta ar putea s-o capete oricine dacă ar medita la replica pe care i-a dat-o Cristos lui Pilat din Pont și care poate fi citită în Cap. 19 din Evanghelia lui Ioan. Iată: