O zicere a batranului Fiodor Pavlovici Karamazov

Eu, dragul meu Aleksei Fiodorovici, dacă vrei să ştii, am de gînd să mai trăiesc încă mult şi bine, şi fiecare gologan îmi face trebuinţă. Cu cît o să trăiesc mai mult, cu atît o să am mai mare nevoie de bani, continuă el, plimbîndu-se de colo pînă colo prin odaie, cu mîinile în buzunarele hainei de vară, largi şi soioase, din pînză galbenă de in. Deocamdată, poţi să spui ce vrei, sînt un bărbat în toată puterea: n-am decît cincizeci şi cinci de ani şi mă bizui c-o să mă ţin tare încă cel puţin douăzeci de ani de aci înainte. Dac-o fi să îmbătrînesc însă, şi o să mă fac urît ca dracu', femeile n-or să mai vină chiar cu atîta plăcere la mine, şi atunci bănişorii ăştia or să-mi prindă bine. 

Renunțarea la citit

Eu, care am fost un cititor înrăit, am în această dimineață sentimentul acut că obiceiul cititului trebuie stopat. Mă refer la ficțiuni - romane, nuvele, povești, piese de teatru, poezii. Mi se pare că nu ai cum te folosi de ele pentru a-ti duce viața reală la bun sfârșit. La ce-mi e de ajutor, de pildă, faptul că am citit Frații Karamazov? Când și unde mă pot întâlni cu situații și personaje precum cele de acolo? Și dacă m-aș întâlni cu o frumusețe precum Grușenka, aș deveni brusc Dmitri? Nici pomeneală. Fantezie pură, asta e tot. Sau poveștile mele - cum îi pot folosi unui copil? Există vreo șansă cât de măruntă ca el să se întâlnească vreodată cu un animal care vorbește și acționează precum oamenii? Da' de unde! Mai bine învață matematică, fizică, limbi străine - de toate astea se poate folosi ca să ducă o viață bună. Cine trăiește în lumea imaginației e pierdut.
Nu pot scăpa, deocamdată, de sentimentul ăsta. Știu că până la urmă trece, l-am mai încercat. Dar pun întrebarea fundamentală: unde este adevărul? Când gândesc bine, atunci când prețuiesc lectura sau când o repudiez? Pentru că și într-un caz și în altul simt până în cromozomi că am dreptate.