Se afișează postările cu eticheta Love story. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Love story. Afișați toate postările

miercuri, 30 ianuarie 2013

Poveste de iubire (20)

Când am apărut, Phil Cavilleri era în salonul convalescenţilor, fumând a nu ştiu câta ţigară.
- Phil? i-am zis încet.
- Da.
M-a privit şi cred că ştia.
Suferea în mod evident de lipsa unei mângâieri fizice. M-am dus lângă el şi i-am pus o mână pe umăr. Mi-era teamă c-o să înceapă să plângă. Eu unul eram sigur că n-o să plâng. Nu puteam. Vreau să spun că trecusem demult de toate astea.


Poveste de iubire (19)

Sarcina de a-l informa pe Phil Cavilleri mi-a revenit mie. Altcineva? Nu avea cine. Nu s-a pierdut cu firea, cum mă temusem că avea să se întâmple, ci, foarte stăpân pe sine, a pus liniştit lacătul pe tarabă la Cranston şi a venit să locuiască la noi în apartament.
Fiecare are modul său propriu şi personal de a se descurca în faţa durerii. Phil face curăţenie. Spală, freacă, lustruieşte. Nu pot pricepe exact ce tot frământă în minte făcând acestea toate, dar asta e.
Mângâie poate speranţa că Jenny se va întoarce acasă?
Parcă da. Da. Săracul de el. De aceea face curăţenie prin casă. Phil refuză pur şi simplu să accepte lucrurile drept ceea ce sunt. Fireşte, de faţă cu mine, nu spune nimic, dar eu ştiu ce-are în cap.


marți, 29 ianuarie 2013

Poveste de iubire (18)

Din East 63-rd Street - în Manhattan, New York - la Boston, Massachussetts e imposibil să ajungi cu maşina în mai puţin de 3 ore şi 20 de minute. Vorbesc serios atunci când spun că am încercat şi imposibilul pe acest traseu, ajungând la concluzia că nicio marcă - nici străină, nici americană - chiar cu un as la volan, nu poate depăşi acest record. MG-ul meu fugea deci mâncând pământul, cu 105 mile pe oră, când am ajuns la răscrucea spre Massachussetts.


luni, 28 ianuarie 2013

Poveste de iubire (17)

Acum cel puţin nu mă mai întorceam acasă cu frica în sân, nu mă mai teroriza ideea că trebuie să acţionez "normal". Împărţeam din nou absolut totul, chiar dacă de astă dată era vorba şi de înfiorătoarea cunoaştere a faptului că zilele noastre împreună se împuţinaseră şi erau numărate.
Erau lucruri de discutat, din acelea pe care cuplurile în vârstă de 24 de ani nu le discută în mod obişnuit.


duminică, 27 ianuarie 2013

Poveste de iubire (16)

  Am început să mă gândesc atunci la Dumnezeu. Vreau să spun că noţiunea unei fiinţe supreme, existând cine ştie unde, începea să-şi croiască încet drum spre mintea mea. Nu pentru că aş fi vrut să dau cu ea de pământ, sau ştiu eu, să mă răzbun pentru ceea ce se pregătea să-mi facă - mie, adică lui Jenny. Nu, cugetările care-mi veneau în minte în legătură cu aceasta erau de cu totul altă natură. De pildă, dimineaţa când mă trezeam din somn şi Jenny era lângă mine. Încă lângă mine. Îmi pare foarte rău, sunt chiar foarte jenat s-o spun, dar în acele clipe speram din toată inima să existe un Dumnezeu căruia să-i pot mulţumi. Să-i mulţumesc din tot sufletul pentru că mă deşteptam din somn şi o puteam vedea încă, cu ochii mei, pe Jennifer.


sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Poveste de iubire (15)

Nu-i chiar aşa uşor să faci un plod.
Vreau să spun că în momentul când - după o fază anticoncepţională juvenila - omul începe să-şi pună problema invers, se petrece un fel de revers ironic: ajungi să fii obsedat de sarcină - nu de contrariul ei.
Da, acest fapt poate deveni într-adevăr o obsesie. Mai mult decât atât, din punct de vedere al naturaleţei şi spontaneităţii, el poate aduce vătămare celui mai frumos aspect al unei căsătorii normale. Mă refer la faptul că a-ţi "programa" (nefericit cuvânt, a programa - parcă ar sugera un ordinator), a-ţi programa, zic, totuşi, dragostea în funcţie de norme, calendare şi alte strategii ("N-ar fi mai bine mâine dimineaţă, Ol?") - devine o pricină de neplăcere la început, apoi de dezgust, şi până la urmă, chiar de teroare.


vineri, 25 ianuarie 2013

Poveste de iubire (14)

Schimbări de adresă
Începând cu 1 iulie 1967 Domnul şi Doamna Oliver Barrett IV
263, East 63-rd Street New York, N.Y. 10021
- Dă cam "parvenit", se plângea Jenny de anunţul din ziar.
- Dar nu-i adevărat c-am "parvenit", Jen? ţineam eu s-o dreg.
Ceea ce încununa sentimentul meu de triumf euforic era faptul că rata mea lunară la maşină făcea aproape cât tot ce plătisem cândva pentru garsoniera de la Cambridge! Serviciul era la 10 minute de mers pe jos (sau trap - ritmul meu preferat), şi cam în aceeaşi rază se aflau şi marile magazine ca "Bonwit" şi celelalte: pe odioasa mea nevastă o pisam să deschidă urgent liste de cumpărături şi să înceapă să cheltuie.


miercuri, 23 ianuarie 2013

Poveste de iubire (13)

Asadar acesta era clasamentul.
Deci: Erwin, Bella şi cu mine în fruntea promoţiei. Sosise momentul triumfului. Întrevederi pentru post. Oferte. Cereri. Măguliri şi trompete. Oriunde mă învârteam aveam impresia că-mi ieşeau în întâmpinare fanioane cu inscripţia: "Intră la noi, Barrett". Nu eram cu totul tembel. Ceea ce mă interesa era, fireşte, partea "concretă", deşi eliminam din oficiu alternativele "de prestigiu" - ca de pildă judecător stagiar - sau pe cele funcţionăreşti - să spunem un post în ministerul de Justiţie - în favoarea unor situaţii cu remuneraţie frumoasă care să şteargă până şi amintirea "şmotrului" din vocabularul nostru. 


Poveste de iubire (12)

Era în iulie când am primit scrisoarea.
Fusese trimisă după mine de la Cambridge la Dennis Port: întârzierea putea fi de maximum o zi, două. Am pornit-o imediat către Jenny care supraveghea nişte puşti bătând mingea. În stilul meu "Humphrey Bogart" i-am ordonat:
- Haidem!
- Poftim?
- Haidem! Am repetat cu atâta autoritate în voce, încât m-a urmat pe loc.
- Ce se întâmplă, Oliver? Hai, te rog frumos, spune-mi odată, pentru numele lui Dumnezeu!
Păşeam mai departe plin de hotărâre, îndreptându-mă spre debarcader.


duminică, 20 ianuarie 2013

Poveste de iubire (11)

Domnul şi Doamna Oliver Barrett III au deosebita plăcere să vă invite la un dineu, cu prilejul celei de-a şaizecea aniversări a Domnului Barrett, sâmbătă 6 martie, ora 7 seara, la Dover House, Ipswich, Massachussetts. R.S.V.P. * (*Repondez, s’il vous plaît)
- Ei? întrebă Jennifer.
- Mai e ceva de întrebat? am mormăit eu. Eram complet cufundat în conspectarea unei teme fundamentale pentru examenul de criminalistică. Jenny, care îmi tot flutura prin faţă invitaţia, începuse să mă enerveze.
- După părerea mea, a sosit timpul, Oliver, mi-a spus ea.


vineri, 18 ianuarie 2013

Poveste de iubire (10)

Dacă există vreun cuvânt care să poată desemna corect viaţa noastră de zi cu zi în primii trei ani de căsnicie, cuvântul acesta e "şmotru". De dimineaţă până seara târziu, în fiecare clipă, eram "intraţi la şmotru" - preocupaţi neîncetat unde şi cum să facem rost de pitaci pentru cutare sau cutare lucru, cum şi în ce fel să încercăm să tragem tunul. În general, totul se reducea la o chestiune de linie de plutire. Cam atât. Şi, desigur, nimic romantic - vă rog să mă credeţi. Vă amintiţi probabil de celebra stanţă a lui Omar Khayyam - cartea cu stihuri sub tufiş, codrul de pâine, ulciorul de vin şi restul - ... înlocuiţi stihurile cu manualul meu de Drept civil, şi veţi avea o idee despre modul cum această viziune poetică se potrivea idilei existenţei mele de zi cu zi, în acel timp. Oh, da, paradisul! Şi totuşi nu. Borş de ştevie. Mă obseda în permanenţă gândul banilor cu care să-mi procur manualele (de ocazie, de pe la vreun anticar, când se putea), de unde să fac rost de gologani pentru pâinea cea de toate zilele şi pentru "vin"; în sfârşit, de unde să storc, la luptă mare, sumele pentru care eram datori vânduţi în mai multe locuri.


joi, 10 ianuarie 2013

Poveste de iubire (9)

Mr. William F. Thompson, prodecan al facultăţii de Drept nu-şi putea crede urechilor.
- Nu ştiu dacă v-am înţeles exact, Mr. Barrett.
- Da, domnule prodecan.
Nu-mi venise la îndemână s-o spun nici prima oară. N-avea cum să-mi vină mai uşor să i-o repet.
- Am venit să vă solicit o bursă pentru viitorul an şcolar, domnule prodecan.
- Vorbiţi într-adevăr serios?


sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Poveste de iubire (8)

Problema rămânea de rezolvat la Cranston, Rhode Island, orăşel situat puţin mai la sud de Boston decât e Ipswich-ul către nord. După lamentabilul eşec al prezentării lui Jennifer socrilor ei prezumtivi ("asasini prezumtivi" - glumea ea), ideea de a face cunoştinţă cu tatăl ei era departe de a-mi inspira entuziasm. Ceea ce vreau să spun e că mă şi vedeam angrenat până peste cap în combaterea unei enormităţi de sindrom italo-mediteranean, agravat şi de faptul că Jen fusese singură la părinţi şi orfană de mamă, legătura dintre tată şi fiică fiind, după toate probabilităţile, anormal de puternică. Mă pregăteam deci pentru şocul cu acest complex de "forţe emoţionale", cunoscut şi din manualele de psihologie.
La acestea toate se adaugă faptul că eram absolut lefter.
Jenny si Phil


duminică, 23 decembrie 2012

Poveste de iubire (7)

Ipswich, Massachussetts, e la aproximativ 40 de minute de Mystic River Bridge - depinde de cum conduci şi de starea vremii. Personal, mi se întâmplase o dată să parcurg distanţa şi în 29 de minute. Un anume domn şi foarte distins bancher din Boston susţine că ar fi parcurs-o într-un timp mai scurt; dar atunci când intră în discuţie cronometraje sub 30 de minute între Bridge şi vila Barrett devine foarte greu să poţi deosebi realitatea de fantezie. Părerea mea rămâne că 29 de minute reprezintă aici o limită absolută. Mă refer şi la faptul că stopurile de pe autostrada 1 nu pot fi ignorate de nimeni, nu ştiu ce credeţi dumneavoastră.
- Conduci ca un dement, îmi spuse Jenny.
- Suntem la Boston, am replicat. Toţi conduc ca nişte demenţi.


joi, 20 decembrie 2012

Poveste de iubire (6)

Ray Stratton mi-e drag.
S-ar putea să nu fie un geniu, sau cine ştie ce glorie sportivă (cam mălai mare la fotbal), dar mi-a fost întotdeauna prieten sincer şi bun tovarăş de cameră. Dar câte n-a avut de îndurat din partea mea în ultimul an de colegiu! Mă întreb unde se aciua să studieze de atâtea ori când, venind acasă să se apuce de carte, pe clanţa de la intrare îl întâmpină cravata mea (semnal convenţional pentru: "Atenţie, înăuntru se lucrează"). Recunosc că nu se omora cu învăţătura, dar din când în când n-avea încotro, căci veneau examenele. Să spunem că mergea să înveţe în sala de lectură a căminului, sau la Lamont, sau chiar la "Pi Eta Club". Dar unde mergea să se culce în nopţile acelea de sâmbătă spre duminică, în care Jenny şi cu mine hotăram să încălcăm regulamentul şi să rămânem totuşi împreună? Săracul Ray era nevoit probabil să umble cu bogdaproste prin vecini, în presupunerea că ei n-aveau vreo combinaţie a lor. Noroc, cel puţin, că toate astea se petreceau în sezonul mort de fotbal. Aş fi făcut şi eu acelaşi lucru pentru el.


luni, 17 decembrie 2012

Poveste de iubire(5)

Aş vrea să spun câteva cuvinte despre relaţia noastră fizică.
Pentru un timp curios de lung s-a lăsat aşteptată. Vreau să spun prin asta că multă vreme lucrurile cele mai semnificative au continuat să rămână între noi sărutările de care am vorbit (şi pe care mi le amintesc încă în cele mai mici amănunte). În ceea ce mă priveşte, trebuie să spun că asta nu constituia deloc "procedura standard": sunt mai curând un impulsiv, nerăbdător şi iute la acţiune. De-ar fi să iei la alegere oricare fată dintr-o grupă de la Tower Court Wellesley şi să-i spui că Oliver Barrett IV a avut zilnic întâlnire, timp de 3 săptămâni, cu o anume domnişoară, dar că n-a trecut la acţiune, ai fi salutat cu râsete şi foarte serioase îndoieli despre feminitatea persoanei în cauză. Dar desigur, realitatea era alta.


joi, 13 decembrie 2012

Poveste de iubire(4)

- Jenny, vorbeşte la telefonul din hol.
Informaţia îmi era dată de puştoaica de serviciu la telefon - faţă de care nu-mi declinasem identitatea şi căreia, cu atât mai puţin, nu-i spusesem pe cine căutam în acea luni seară la Briggs Hall. Am tras imediat concluzia că tabela mi-era favorabilă. Era evident că fata citea The Crimson şi ştia cine sunt. Ok, asta nu mi se întâmpla prima oară. Mai semnificativ mi se părea faptul că Jenny îi spusese că avea întâlnire cu mine.
- Mulţumesc, am spus. Am s-aştept aici.


marți, 11 decembrie 2012

Poveste de iubire(3)

În meciul cu Cornell am fost rănit. Din vina mea, fără discuţie. La o fază de joc, când eram cu toţii extrem de înfierbântaţi, am avut nefericita inspiraţie să mă refer la centrul atacant advers numindu-l "franţuz împuţit". Greşeala mea constă din trecerea cu vederea a faptului că patru din coechipierii lor erau canadieni - şi, aşa cum avea să se adeverească ulterior - foarte patrioţi, foarte vânjoşi în plus, şi, pe lângă toate astea, aflaţi cu toţii în raza de auz a vorbitorului, adică a mea. Colac peste pupăză, la insultă s-a adăugat injuria, căci în cele ce au urmat am fost penalizat pe loc. Şi nu cu penalty obişnuit: ci cu 5 minute pe tuşă pentru faultare gravă. 



duminică, 9 decembrie 2012

Poveste de iubire(2)

Oliver Barrett IV                                        Senior
Ipswich, Massachussetts                            Philips Exeter
Vârsta: 20 ani1,                                          78m    83 kg
Ştiinţe Sociale
Reprezentativa colegiului: 1961, 1962, 1963
Selecţionata universitară: 1962, 1963
Se pregăteşte să urmeze cariera juridică.

În clipa asta Jenny trebuie să fi luat cunoştinţă de datele mele biografice din program. În trei rânduri îl pisasem pe Vic Claman, antrenorul, să se asigure dacă puştoaica şi-a primit ţidula.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Barrett, parc-ai fi la prima întâlnire!
- Gura, Vic, că-ţi mut fălcile din loc.


sâmbătă, 8 decembrie 2012

Poveste de iubire(1)

Ce-ar fi de spus în legătură cu o fată de 25 de ani care a murit?
Că era frumoasă. Şi inteligentă. Că-i plăceau Mozart şi Bach. Şi The Beatles. Şi eu. Într-o zi, când mă înnebunise mai mult decât de obicei cu aceste preferinţe ale ei, am întrebat-o care era în definitiv ordinea. Mi-a răspuns cu un surâs: "Alfabetică". Zâmbeam şi eu pe atunci. Când stau acum să mă întreb, nu ştiu dacă în ordinea ei alfabetică ţinea cont de numele meu sau de prenumele meu: în primul caz, aş fi venit după Mozart; în al doilea, undeva între Bach şi The Beatles. Oricum, nu eram cel dintâi, ceea ce, dintr-un motiv stupid, mă cam scotea din sărite: fusesem deprins de mic cu ideea că trebuie să fiu întotdeauna primul la toate. Moştenire de familie, dacă puteţi pricepe una ca asta.


După mine!