Din poeziile lui Mateiu Caragiale(2)

Grădinile  Amăgirii

Grădinile-Amăgirii te-aşteaptă-acolo unde

Apusa tinereţe s-a ofilit de dor,

Şi apa ce-aţipeşte, în luciu-i rânjitor,

Visările-ţi oglindă şi-ncheagă-ale ei unde.

Din poeziile lui Mateiu Caragiale(1)

Mărturisire

Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale,

Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăţi,

Pe ea boarea nu adie, veşnic dorm undele-i pale,

Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăţi.

O poezie a lui Mateiu Caragiale

Curţile vechi

De veacuri părăsite pe-ascunsele coline,
Zac curţi pustii... Acolo tăcerea stăpâneşte
Şi-n verde mantă muşchiul cuprinde şi-nveleşte
Surpata zidărie şi frântele tulpine;

Şi-mpodobind cerdacul cu grelele-i ciorchine,
Sălbătăcita viţă pe stâlpi se-ncolăceşte,
Cu iedera cea neagră ce-n streşini împleteşte
O lucie cunună uitatelor ruine.

Adânc ca de o vrajă par ele adormite,
Pe iaz visează-ostrovul de sălcii despletite;
Nu tremură o frunză, nu mişcă fir de iarbă,

Şi-n tăinuita culă, ţintind priviri viclene,
Zâmbesc către domniţe boieri cu lungă barbă,
Purtând pe nalta cucă surguci cu mândre pene.

O poezie a lui Mateiu Caragiale

Întoarcerea învinsului 
Iar când, sfioasă umbră, prin ceaţa rece-a serii
Purtându-ţi trista taină, de gânduri chinuit,
Târziu te vei întoarce înfrânt şi istovit,
Spre casa părăsită în văile uitării,