Peştera lui Penrose

Jessica se simţea întotdeauna puţin nervoasă când intra în partea asta a peşterii. „Tati, dacă piatra aia mare cade din locul în care stă? Nu-i aşa că asta ne­-ar bloca ieşirea şi n-am mai putea ajunge niciodată, niciodată acasă?

„Aşa ar fi, dar n-o să cadă", răspunse tatăl ei puţin absent şi destul de brusc preocupat de modul în care plantele lui începeau să se obişnuiască cu întunericul în această parte, cea mai întunecată, a peşterii.

„Dar de unde ştii că n-o să cadă, tati?" insistă Jessica.

„Stânca aia e probabil acolo de multe mii de ani. N-o să cadă tocmai acum."

Regăsirea Peșterii

M-am apucat să fac nițică ordine în computer. S-au strâns multe vechituri pe-aici și trebuie să fac loc pentru noile achiziții care se vor învechi și vor fi șterse peste o vreme. Și am dat peste niște poze făcute în satul Peștera, care mi-au trezit amintiri frumoase. Mi-am dat seama, privindu-le, că aș vrea să fiu acum acolo. Apoi m-am uitat pe geam, am văzut câmpul vălurit, păsările hârjonindu-se și, în depărtare, doi călăreți trecând paralel cu liziera pădurii. Mi-am dat pe loc seama că vreau să fiu aici. Și atunci m-am gândit la toate locurile frumoase prin care m-am preumblat, în Sinaia, în Apuseni, în Italia, în Elveția, nici nu mai are importanță unde sunt ele. În toate aș vrea să fiu acum. Am realizat cu groază că aș vrea să fiu simultan în toate locurile frumoase și că statul în doar unul dintre ele nu mă satisface pe deplin. Ori asta e blasfemie, pentru că doar unul Dumnezeu e în toate locurile deodată. Aici e sursa oricărei nefericiri: nu putem să fim dumnezei și suntem pedepsiți pentru că îndrăznim să gândim așa ceva. Dar mai bine să urc niște poze de la Peștera.

După 40 de ani - imagini ale descompunerii (1)

În iulie, când am plecat de la Peștera, mergând către București am trecut prin Poiana Țapului. Și, bineînțeles, mi-am amintit de tata, care lucrase mai toată viața la Preventoriul TBC de acolo. De la el știam că tuberculosii sunt de două feluri: pozitivi și negativi. Cei negativi nu transmit bacilul, așa că poți sta liniștit printre ei. Sunt oameni practic vindecați, dar care au nevoie de tratament periodic, aer curat și odihnă. La Poiana Țapului, veneau doar negativii, așa că tata nu era în pericol. 

Tata in balconul preventoriului de la Poiana Tapului, in 1967

Caini batrani si surzi

Deja e prea mult! Nu mai inteleg nimic. Fiti atenti!

La Pestera, satul acela de pe langa Moieciu, am stat la o familie numita Coltea. Am scris de ei, am pus si poze de-acolo. Ce n-am scris, e ca nea Coltea e ajutorul preotului la biserica din sat. Nu stiu cum se numeste asta, dar mi-au povestit ca el intra in altar, rezolva diverse lucruri, etc. N-am reusit sa-i fac decat o poza, ca nu sta:

In studio

Dupa ce am plecat din satul Pestera, am luat-o catre Bucuresti, pentru inregistrarea CD-ului meu cu povesti. Toata combinatia a fost aranjata de Ilie Stoian, vechiul meu amic, care este, ca sa zic asa, in bransa. El va compune muzica, el a gasit studioul de inregistrari, tot el mi-a recomandat-o pe Irina Cojar, actrita la National, care a citit povestile. Sunt convins ca o sa iasa ceva deosebit.

Irina intorcand pagina

Lista persoanelor ciudate

Lista mea de persoane ciudate se mareste pe zi ce trece. Dupa Anamaria si Maria, urmeaza Cristina. Si ea mi-a fost eleva. Acum locuieste in Italia, dar a venit acasa, la Sinaia, pentru vreo doua saptamani. M-a sunat, ne-am conversat, eu tocmai plecam la Pestera, asa ca i-am propus sa o sun cand ma aflu prin zona si sa ne intalnim. A zis OK. Am sunat-o, i-am spus ca ne putem vedea la Brasov, dar a preferat varianta cealalta: cand trec prin Sinaia sa o sun si sa ne vedem la o cafea. Frumos. Am sunat-o, dar nu a mai raspuns. Nici nu m-a cautat dupa ce a vazut apelul, asa cum facuse in alte randuri. OK, am trecut prin Sinaia, nu m-am intalnit cu Cristina, m-am dus direct la Bucuresti. Nu aveam in cap nimic altceva decat sa-i dau Povestile Mariei cu dedicatie...

Incepe sa se contureze o teorie, dar nu o s-o formulez decat dupa ce o sa gasesc o anumita legatura intre persoanele ciudate din lista mea - alta, desigur, decat faptul ca ele sunt pe lista :)

O baie in Pestera

Vedere de deasupra colacului

Te trezesti de dimneata, te duc la baie si te uiti - daca il ai - pe geam. La bloc, vezi alt bloc. La casa, vezi gazonul si bicicleta copilului. La pestera,vezi pajistea inflorita.

PS Sub capacul de la WC vezi un paianjen

Dans ritual la Pestera

Cimitirul din Pestera

Asa arata cimitirul si casa parohiala din satul Pestera. Nu am reusit sa aflu de unde atata delasare. OK, nu sunt bani. Dar nici macar sa pliveasca cineva balariile? Insusi popa, n-ar putea el sa puna mana? Se pare ca nu. Din pacate. Am inteles ca acum 20 de ani, erau 12000 de suflete in sat, acum au mai ramas 600. Probabil ca cei plecati nu mai vin deloc sa-si intalneasca mortii. O sa-i intalneasca atunci cand va fi prea tarziu.

Codita din Pestera

Stau si scriu in foisor. In departare, gazdele mele lucreaza la fan. Miroase incredibil.. Sunt asaltat de insecte, de la niste gazulite care sar imediat ce la atingi, pana la niste gandaci gigantici, cu clesti. Mai nou, au aparut si doua oi prietenoase. Una a venit langa mine si a stat sa-i pun mana intre cornite. 

Am sarit peste masa de pranz, e prea mult. O sa mananc pe la 6 pranzul si cina. Apoi o sa ma culc mai devreme. Dorm atat de bine incat ma gandesc sa mai vin odata, peste o vreme, cu Maria. Numai sa vrea - ei ii place la Mall, la Oraselul Copiilor, mai putin in natura.

Spleen

Nu are niciun sens sa incerc sa urc poze. Dureaza cate zece minute pana se incarca orice pagina. Ideea e ca stau aici, la Pestera, precum, probabil, primii oameni de dupa Adam. In jur se aud pasarile, oile si cainii. Rar de tot, un avion care poate fi confundat cu un tunet indepartat. Nu am nimic de facut decat sa ma plimb si sa scriu povesti. La ore fixe, apare gazda cu mancarea. Dimineata cafea, apoi mic dejun, la pranz ciorba, felul doi si tuica, seara friptane si vin.

Mi-e dor de Maria, ce e drept, in rest totul e perfect. Cu toate astea, nu-s fericit. Nu stiu ce-mi lipseste.

Ma intreb: ce i-a facut pe primii oameni, care traiau in paradis, sa vrea mai mult? De ce sa vrei mai mult cand nu-ti lipseste nimic?

A venit vacanta, cu trenul din Franta

In seara asta, Maria pleaca pentru o saptamana la Kitzbuel, impreuna cu o parte din colegii de clasa. O sa fie mare distractie pe-acolo. Iata ce trebuie sa aiba copiii asupra lor: