PROFESORUL DE GEOGRAFIE
Nu
prea înalt, cu un păr bogat, alb strălucitor, contrastând cu pielea arămie a
feţei, profesorul meu îşi dezminţea vârsta prin mişcările sale suple şi
neobişnuit de vii. Avea un cap frumos, cu trăsături regulate, sculptate parcă
în piatră de un meşter iscusit. Gâtul său puternic şi musculos nu suporta
niciodată strânsoarea gulerului, purtat întotdeauna desfăcut. Ochii, de o
culoare nedefinită între căprui şi verde, îi erau luminaţi adesea de o scânteie
vioaie de ironii care îl întinerea şi mai mult. Într-un cuvânt, nimic nu te
făcea să-i dai cei 67 de ani pe care îi avea în realitate.
Studentele
anului III erau în bloc îndrăgostite de el, spre nefericirea noastră, a
colegilor lor mai tineri dar mai puţin interesanţi.
