Se afișează postările cu eticheta Rodica Stamate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rodica Stamate. Afișați toate postările

vineri, 27 septembrie 2013

Rinichiul maestrului

Am stat mult și m-am gândit la episodul transplantului de rinichi în care a fost implicat Alexandru Arșinel. M-am uitat atent la pozițiile adoptate de diverse persoane, ONG-uri, etc. Mulți cred că Arșinel a luat un rinichi peste rând, doar pentru că el este Arșinel și nu nea Anton de la sculărie. Alții au spus că marele, uriașul, extraordinarul profesor Lucan din Cluj știe el mai bine ce face și au explicat cum e treaba cu compatibilitatea. Au venit apoi cei care cred că oamenii care așteaptă să apară câte un rinichi ar trebui operați în ordinea vechimii. Alții au spus că nu, nu vechimea contează, ci gravitatea cazului, sau vârsta pacientului. În urma discuțiilor, acuzelor etc, Arșinel a declarat că se simte iarăși foarte rău și s-a dus înapoi în spitalul de la Cluj. Au ieșit apoi actorii (Stela Popescu, Rodica Stamate etc) și i-au adus lui Arșinel elogii care pe mine, unul, m-ar fi făcut să mă simt cam jenat. În sfârșit, au apărut unii care s-au adresat justiției, cerând pedepsirea unui domn care a făcut declarații împotriva imensului, fantasticului profesor Lucan. Scandalul continuă.


După mine!