Aventurile lui Tom Sawyer (31)

Încredinţăm pe cititori că norocul neaşteptat ce dăduse peste Tom şi Huck a iscat vâlvă mare în modestul târguşor St. Petersburg. O sumă atât de impunătoare în bani peşin părea aproape de necrezut. Atâta fu de comentată, de jinduită, de lăudată, încât mulţi dintre târgoveţi îşi pierdură minţile de-a binelea. Toate "Casele cu stafii" din St. Petersburg şi din târgurile învecinate fură demontate scândură cu scândură şi săpate la temelie, în căutare de comori ascunse. Şi asta n-o făceau băieţandrii, ci bărbaţi în toată firea—dintre care unii oameni foarte aşezaţi şi cu scaun la cap, nu dintre cei porniţi pe aventuri. Oriunde se arătau Tom şi Huck, lumea îi copleşea cu măguliri, îi admira, îi privea cu nespus interes. Băieţii nu-şi aminteau ca vorbele lor să fi avut vreodată atâta greutate, acum tot ce le ieşea din gură era socotit ca sfânt: se punea mare preţ pe spusele lor, care umblau din gură în gură, tot ce făceau părea să fie vrednic de băgat în seamă. Trecea drept de la sine înţeles că ei nici n-ar mai fi putut spune sau face lucruri de rând. Nu numai atât, dar scotocindu-li-se cu băgare de seamă trecutul, se descoperiră nenumărate dovezi ale unei izbitoare originalităţi. Ba chiar gazeta târgului le publică pe scurt biografiile.

Aventurile lui Tom Sawyer (30)

A doua zi după înmormântare, dimineaţa, Tom îl duse pe Huck într-un loc al lor, ca să stea serios de vorbă cu el. Între timp, Huck aflase de la Gal şi de la văduva Douglas peripeţiile prietenului său, dar Tom spuse că mai era un lucru pe care nu-1 putuse afla de la el, şi tocmai despre asta voia să-i vorbească acum. Huck se întrista:

-  Ştiu ce este. Ai intrat la număru' doi şi n-ai găsit decât whisky. Nu mi-a spus nimeni că tu ai fost ăla care-ai găsit băutura, da' cum am auzit de chestia asta, mi-am închipuit numaidecât şi am ştiut că nu găsiseşi banii, fiin'că altminteri mi-ai fi dat de ştire într-un fel, chiar dacă tăceai chitic faţă de ăilalţi. Tom, eu am presimţit totdeauna că n-o să punem mâna pe comoara aia cât îi lumea.

Aventurile lui Tom Sawyer (29)

Vestea se răspândi ca fulgerul şi vreo douăsprezece bărci încărcate cu oameni porniră îndată spre peştera lui McDougal, iar vaporaşul ticsit de lume îl urmă peste puţin. Tom Sawyer se afla în barca ce-l ducea pe judecătorul Thatcher.

Când fu descuiată uşa, o privelişte înfiorătoare se desprinse din penumbra văgăunii. Joe Indianul zăcea întins pe jos, mort, cu faţa aproape de crăpătura uşii—ca şi cum ochii lui ar fi fost aţintiţi până în ultima clipă asupra luminii şi voioşiei vieţii de afară. Tom era mişcat, căci ştia din proprie experienţă cât trebuie să fi suferit ticălosul acela. Îi era milă şi totodată îl năpădi un simţământ de uşurare şi de siguranţă, care îl făcea să-şi dea seama abia acum cât de mare fusese povara spaimei ce-i apăsa sufletul, din ziua în care îşi ridicase glasul împotriva fiorosului bandit.

Aventurile lui Tom Sawyer (28)

Venise şi ziua de marţi, se lăsă şi seara. Târguşorul St. Petersburg tot cufundat în jale zăcea. Copiii pierduţi nu fuseseră găsiţi. Oamenii se rugaseră pentru ei din toată inima, şi cu preotul în biserică şi singuri acasă. Dar de la peşteră tot nu sosea nici o veste bună. Cei mai mulţi dintre târgoveţi încetaseră căutatul şi-şi reluaseră îndeletnicirile obişnuite, spunând că era limpede că cei doi copii nu vor fi găsiţi niciodată. Doamna Thatcher căzuse greu bolnavă şi aproape toată vremea aiura. Lumea spunea că ţi se rupea inima văzând-o cum îşi cheamă copilul, cum înalţă capul de pe pernă şi ascultă aşa în neştire, câte un minut întreg, pentru ca apoi să cadă iar obosită în culcuş, gemând. Mătuşa Polly se cufundase într-o posomorâre statornică şi părul ei cărunt aproape că albise de tot. În noaptea de marţi spre miercuri, locuitorii târgului merseră la culcare mâhniţi şi fără de nădejde.

Aventurile lui Tom Sawyer (27)

Să vedem acum ce au făcut în excursie Tom şi Becky. Au umblat împreună cu ceilalţi pe sub bolţile întunecoase, privind minunile cunoscute ale peşterii, minuni botezate cu nume destul de pompoase: "Salonul", "Catedrala", "Palatul lui Aladin" şi aşa mai departe. Apoi începuse joaca de-a v-aţi ascunselea, la care au luat parte cu însufleţire. În cele din urmă, Tom şi Becky se cam săturaseră de zbenguială şi au pornit la plimbare de-a lungul unei galerii întortocheate. Ţineau lumânările sus, silindu-se să citească păienjenişul încâlcit de nume, date, adrese poştale şi cugetări, zugrăvite ca o frescă, în fum de lumânare, pe pereţii stâncoşi. Tot hoinărind şi flecărind între ei, aproape nici n-au băgat de seamă că ajunseseră într-o parte a peşterii în care pereţii nu mai erau mâzgăliţi. Se iscăliră cu fum sub un pervaz de piatră care ieşea din perete şi merseră înainte. Curând ajunseră într-un loc unde un firicel de apă calcaroasă, picurând peste o treaptă, alcătuise de-a lungul erelor o Niagară dantelată şi creaţă, din piatră lucie şi nepieritoare.

Aventurile lui Tom Sawyer (26)

Duminică, până a nu miji zorile, Huck urcă bâjbâind dealul şi bătu încetişor la uşa Galului. Cei dinăuntru dormeau iepureşte, atât erau de tulburaţi de întâmplările nopţii. Nici nu apucă bine să bată Huck şi cineva întrebă de la o fereastră:

- Cine e?

Huck răspunse cu glas sfios:

- Vă rog, daţi-mi drumu' înăuntru. Sunt tot eu, Huck Finn.

-  Ei, ăsta-i un nume căruia de-acum îi deschidem bucuroşi uşa, la orice oră. Bine-ai venit, băiete!

Ciudate vorbe pentru urechile micului vagabond, cele mai plăcute pe care le auzise vreodată. Mai ales cele din urmă - nu-şi amintea să i se mai fi spus cândva.

Aventurile lui Tom Sawyer (25)

Vineri, de cum se sculă, Tom auzi o veste îmbucurătoare: cu o seară înainte, familia judecătorului Thatcher se înapoiase în oraş. Joe Indianul şi comoara trecură pentru moment pe planul al doilea. Mai presus de toate îl interesa acum Becky. S-au întâlnit şi-au petrecut grozav, jucându-se de-a "hoţul şi detectivul" şi de-a "uliul şi porumbeii", cu un cârd de colegi. Ziua se încheie cu un fapt deosebit de îmbucurător. Becky o sâcâise pe maică-sa, rugând-o să fixeze pentru ziua următoare serbarea în aer liber, de multfăgăduită şi mereu amânată, şi doamna Thatcher se învoi. Bucuria fetiţei era fără margini, a lui Tom deopotrivă. Încă înainte de înserat, se trimiseră invitaţiile şi îndată îi cuprinse pe copiii târgului febra pregătirilor şi a nerăbdării. Abia aşteptau desfătările zilei următoare. Tom era atât de agitat, încât nu i-a fost greu să rămână treaz până la o oră destul de târzie; nădăjduia să audă mieunatul lui Huck şi să pună mâna pe comoară, ca să poată a doua zi s-o uluiască pe Becky şi pe oaspeţii ei. Rămase însă dezamăgit; niciun semnal nu se auzi în acea noapte.

Aventurile lui Tom Sawyer (24)

Când veni seara, Tom şi Huck erau gata pentru isprava pusă la cale. Au dat târcoale hanului până după ora nouă; unul supraveghea de departe fundătura, celălalt era cu ochii la uşa hanului. Dar nu trecu ţipenie de om prin fundătură şi nimeni care să fi semănat cu spaniolul nu intră pe uşa hanului, nici nu ieşi. Noaptea se vestea senină, aşa că Tom se duse acasă. Se înţeleseră că dacă totuşi se întunecă de ajuns, Huck să vină şi să miaune; atunci Tom avea să se strecoare afară şi să vină să încerce cheile. Dar noaptea rămase luminoasă şi Huck renunţă să mai stea de strajă; pe la douăsprezece se duse să se culce într-un butoi gol.

Aventurile lui Tom Sawyer (23)

Iată-l pe Tom iarăşi eroul zilei, răsfăţat de oamenii în vârstă, pizmuit de tineri. Numele lui cunoscu până şi tiparul ce dă nemurire, căci gazeta târgului vorbi despre el, ridicându-l în slăvi. Unii credeau că va ajunge preşedinte al Statelor Unite, bineînţeles dacă între timp n-avea să fie spânzurat.

După cum se întâmplă de obicei, oamenii, schimbători şi nesăbuiţi cum sunt, acum îl luau în braţe pe Muff Potter, răsfăţându-l cu aceeaşi lipsă de măsură cu care mai înainte îl oropsiseră. Dar această purtare face cinste lumii, aşa că nu se cuvine să o criticăm.

Aventurile lui Tom Sawyer (22)

Atras de insignele lor arătoase, Tom s-a înscris în organizaţia de curând înfiinţată: "Voluntarii cumpătării" (secţia tineret). A făgăduit să se abţină de la fumat, de la mestecat tutun şi de la luarea în deşert a celor sfinte, atâta vreme cât va fi membru al acestei organizaţii.

Descoperi acum ceva: că făgăduiala de a nu face un lucru este calea cea mai sigură pentru a fi mereu ispitit să-l faci. Tom se văzu în curând chinuit de o dorinţă: să bea şi să înjure. Dorinţa aceasta ajunse atât de aprigă, încât nu-l mai împiedica să se retragă din organizaţie decât speranţa unui prilej de a se arăta în public cu brâul roşu. 

Aventurile lui Tom Sawyer (21)

Vacanţa se apropia. Învăţătorul, de obicei aspru cu copiii, era din zi în zi mai aspru şi mai pretenţios: voia cu tot dinadinsul ca elevii să facă o impresie bună în ziua "examenului". Nuiaua şi linia lui rar se odihneau: cel puţin în ce-i privea pe şcolarii mai mici. Nebătuţi scăpau doar cei mai mari şi "domnişoarele" de optsprezece-douăzeci de ani. Pedepsele domnului Dobbins erau de altfel foarte drastice, căci deşi sub perucă purta un cap cu desăvârşire chel şi lucios, bătrân nu era şi muşchii nu-i slăbiseră câtuşi de puţin. Pe măsură ce se apropia ziua cea mare, toate pornirile tiranice care-i mocneau în suflet ieşeau la iveală. Cu o plăcere cruntă, pedepsea până şi cele mai mici abateri. Urmarea firească era că băieţii cei mici tremurau toată ziua de spaimă, iar noaptea urzeau tot felul de planuri de răzbunare. Şi niciodată nu pierdeau prilejul de a-i juca "domnului" câte un renghi. Dar tot el rămânea câştigător. Represaliile care urmau după fiecare răzbunare izbutită erau atât de năprasnice şi de copleşitoare, încât băieţii părăseau totdeauna câmpul de bătaie amarnic înfrânţi. 

Aventurile lui Tom Sawyer (20)

În aşa fel îl sărutase mătuşa Polly pe Tom, că parcă îi luase cu mâna supărarea. Acum se simţea iar vesel şi cu inima împăcată. Porni spre şcoală şi avu norocul să dea peste Becky Thatcher în capul Drumului Poienii. Tom se purta întotdeauna după starea sufletească în care se găsea. Fără să şovăie o clipă, alergă la ea şi-i spuse:

- Am fost un ticălos azi, Becky, şi-mi pare foarte rău. N-o să mă mai port niciodată aşa, cât oi trăi. Te rog, împacă-te cu mine, vrei?

     Fata se opri şi-i aruncă o privire dispreţuitoare.

- Te-aş ruga să nu mă mai plictiseşti, domnule Thomas Sawyer. N-am să mai vorbesc cu dumneata niciodată!

Aventurile lui Tom Sawyer (19)

Asta fusese marea taină a lui Tom; planul de a se înapoia acasă, împreună cu fraţii săi piraţi şi de a lua parte la propria lor înmormântare. Sâmbătă pe înserate trecuseră apa către malul dinspre statul Missouri, călare pe un buştean vâslit din mâini. Debarcaseră la vreo nouă kilometri mai la vale de târguşor, dormiseră până spre ziuă în pădurea din marginea târgului, iar apoi se furişaseră pe drumeaguri lăturalnice, sfârşindu-şi somnul sus, în galeria bisericii, printre băncile stricate care zăceau acolo, vraişte.

Luni, în timpul gustării de dimineaţă, mătuşa Polly şi Mary se arătară foarte drăgăstoase cu Tom şi foarte atente faţă de dorinţele lui. Se vorbi cu mult mai mult ca de obicei. Cu acest prilej, mătuşa Polly spuse:

Aventurile lui Tom Sawyer (18)

În târguşor, însă, nu era nici urmă de veselie, în acea paşnică după-amiază de sâmbătă. Cu mare jale şi cu multe lacrimi familia Harperilor şi aceea a mătuşii Polly îmbrăcaseră veşminte de doliu. O linişte neobişnuită se aşternuse peste tot târgul, la drept vorbind destul de liniştit de felul lui. Târgoveţii îşi vedeau de treburi cu un aer distrat şi nu prea vorbeau; în schimb, oftau adesea. Vacanţa de duminică le părea copiilor o povară. Jocurile lor erau lipsite de voioşie şi încetul cu încetul le lăsau baltă.

În acea după-amiază Becky Thatcher se plimba abătută prin curtea pustie a şcolii, cu sufletul plin de melancolie. Dar nici acolo nu găsea nimic care s-o mângâie. Îşi vorbea sieşi: "Ah, de-aş fi păstrat bumbul lui de alamă! Acum n-am nimic care să-mi aducă aminte de el!" şi un hohot de plâns i se înecă în gât.

Aventurile lui Tom Sawyer (17)

Pe la miezul nopţii Joe se deşteptă şi-i strigă şi pe ceilalţi. Se lăsase o zăpuşeală apăsătoare, care părea să prevestească ceva. Băieţii se ghemuiră laolaltă, aproape de tovărăşia prietenoasă a focului, cu toate că în aerul fără de suflare mocnea o căldură înăbuşitoare. Şedeau nemişcaţi şi aşteptau cu încordare. Dincolo de văpaia focului bezna înghiţise totul. Curând scapără pe cer, în zare, o flacără tremurătoare, luminând o clipă, tulbure, frunzişul şi pierind; peste puţin timp, alta, mai puternică. Şi iar alta. Apoi un vaier slab şuieră printre ramurile pădurii şi băieţii simţiră o adiere trecătoare pe obraji şi se înfiorară că trecuse Duhul Nopţii.

Aventurile lui Tom Sawyer (16)

După prânz toată banda de piraţi plecă spre plaja bancului, să caute ouă de broască ţestoasă. Umblau de colo până colo, vârând beţe în nisip şi, unde dădeau de un loc moale, se lăsau în genunchi şi scormoneau cu degetele. Uneori scoteau câte cincizeci, şaizeci de ouă dintr-o singură gaură. Erau rotunde de tot şi albe, puţintel mai mici ca o nucă. În seara aceea şi-au pregătit un ospăţ straşnic cu jumări de ouă, şi a doua zi, vineri, altul. După gustarea de dimineaţă, au plecat spre banc, chiuind şi gonind ca nebunii. S-au tot fugărit, lepădând hainele pe drum şi rămânând goi-puşcă, apoi s-au tot zbenguit prin apa mică a bancului, până departe, unde începea curentul iute, care le smucea pe alocurea fundul albiei de sub picioare, sporind mult hazul jocului. Ici-colo, se opreau roată şi îşi împroşcau cu palmele apă în obraji, apropiindu-se încet unul de altul, cu feţele întoarse, spre a se feri de stropi. La urmă se înşfăcau şi se luau la trântă, până când cel mai isteţ îşi dădea la fund vecinul; atunci se cufundau cu toţii, într-un vălmăşag alb de picioare şi braţe, şi scoteau iar capul pufnind, împroşcând, râzând şi gâfâind în acelaşi timp.

Aventurile lui Tom Sawyer (15)

Peste câteva minute, Tom străbătea apa mică a bancului de nisip, trecând spre ţărmul statului Illinois. Înainte ca apa să-i ajungă până la mijloc, făcuse jumătate de distanţă. De aci încolo curentul nu-i mai îngăduia mersul în picioare; se avântă în înot voinicesc, spre a străbate şi suta de metri rămasă. Înota pieziş în susul apei, dar curentul îl trăgea la vale mai tare decât se aşteptase. Ajunse în cele din urmă la mal şi apoi pluti, până găsi un vad, unde ieşi din apă. Duse mâna la buzunarul hainei, se încredinţă că bucata de coajă de sicomor scăpase cu bine, apoi, cu hainele şiroind de apă, o luă prin pădure, de-a lungul malului. Puţin înainte de ora zece, ieşi într-un luminiş, în dreptul târgului, şi văzu vaporaşul odihnind în umbra pomilor şi a malului înalt. Sub stelele scânteietoare liniştea era deplină. Coborî de-a buşilea malul, cu ochii în patru, se lăsă binişor în apă şi, din trei, patru zvâcnituri de înot, ajunse la bărcuţa "de serviciu" de la pupa vasului. Se ascunse sub băncuţa vâslaşului şi aşteptă, gâfâind.

Aventurile lui Tom Sawyer (14)

Când se trezi a doua zi de dimineaţă, Tom se întrebă cu mirare unde se află. Se ridică în capul oaselor, se frecă la ochi şi privi împrejur; apoi înţelese. Mijeau zorile, răcoroase şi cenuşii, iar liniştea adâncă a pădurii îţi dădea o senzaţie înviorătoare de odihnă şi pace. Nicio frunză nu se clintea, niciun sunet nu tulbura meditaţia măreţei naturi. Pe frunze şi pe firele de iarbă se înşirau ca nişte mărgele picăturile de rouă. Un strat alb de cenuşă acoperea focul şi firicele albastre de fum se înălţau împletindu-se în văzduh. Joe şi Huck încă mai dormeau.

Aventurile lui Tom Sawyer (13)

           Acum Tom se hotărâse definitiv. Era abătut şi deznădăjduit din cale afară. Îşi spunea că e un băiat părăsit şi fără de prieteni, că nimeni nu-l iubea. S-or căi poate, când or auzi la ce-l împinseseră. El unul încercase să fie băiat de treabă, să meargă pe calea cea bună, dar cei din jur mereu i se puseseră de-a curmezişul. Bine! Dacă voiau cu tot dinadinsul să scape de el, fie şi-aşa!... Tot pe el or să-l scoată vinovat de urmări şi n-aveau decât. Nici nu se putea altminteri. El, sărmanul, singur pe lume, ce drept avea să se plângă? Da, da, până la urmă îl siliseră să facă pasul ăsta şi al lor va fi vina dacă de aci înainte va duce o viaţă plină de nelegiuri. Altă cale nu-i rămânea. Tot vorbindu-şi aşa, coborâse mult la vale pe Drumul Poienii şi auzea slab, din depărtare sunetul clopoţelului care vestea şcolarilor începerea lecţiilor. Îl podidiră lacrimile la gândul că în veci n-avea să mai audă acest sunet prietenos, atât de binecunoscut urechii sale. Era cumplit, dar n-avea încotro. De vreme ce-l alungau în lumea rece şi haină, el nu putea decât să se supună, dar îi ierta pe toţi. Aci, sughiţurile de plâns se înteţiră.

Aventurile lui Tom Sawyer(12)

Una din pricinile pentru care gândul lui Tom se mai abătuse de la taina ce-l rodea era o preocupare nouă şi plină de gravitate. Becky Thatcher nu mai venea la şcoală. Tom se luptase câteva zile cu mândria lui, încercând să nu se sinchisească, s-o uite pe Becky, dar nu izbutea. Se trezea dând târcoale pe întuneric casei tatălui ei, cu inima plină de jale. Becky era bolnavă. Dacă murea! Gândul ăsta îl umplea de desperare. Nu-l mai interesa războiul şi nici măcar pirateria. Farmecul vieţii pierise, totul era searbăd, cenuşiu. Lăsă deoparte cercul şi bastonul de crichet, joaca nu-i mai făcea nici o plăcere. Mătuşă-sa băgă de seamă şi se îngrijoră.