Cazul Cărtărescu

Pentru un scriitor român, publicarea cărților lui în alte țări înseamnă una dintre cele mai mari bucurii. O onoare pe care și-o dorește orice autor, mai ales când el provine dintr-o cultură mică. În același timp, te aștepți ca țara de baștină a scriitorului tradus și, eventual, premiat în țări cu cultură mare, să reacționeze la o astfel de întâmplare fericită, sărbătorindu-o, organizând evenimente conexe etc. Mă refer, desigur, la o țară care dorește în mod real să intre în rândul națiunilor civilizate. Nu numai victoriile Simonei Halep au importanță pentru prestigiul internațional al României. Extrem de importante sunt și premiile literare pe care le-au primit ai noștri. Dacă despre Herta Müller și Nobelul ei s-a mai vorbit cât de cât, în ceea ce-l privește pe Mircea Cărtărescu pare a funcționa un fel de conspirație a tăcerii. Pentru că el este, așa cum se poate vedea, un critic al celor care conduc România, un om care nu tace și care, exact pentru motivele astea, s-ar dori să fie redus la tăcere.

Din articolele mele sinaiene (5)

Picnic la marginea drumului

Pentru cine are ocazia să iasă din graniţele României, călătorind spre vest, este un mare şoc, încă din momentul intrării în Ungaria, să vadă curăţenia care domneşte peste tot. Stai şi îţi pui întrebarea dacă cei de acolo nu sunt tot oameni, ca şi noi, dacă nu au aceeaşi organizare administrativă, cu primari şi consilii locale, dacă nu au acelaşi gen de interese cum au şi românii, privind, să zicem, turismul. Marea şi singura diferenţă între ei şi noi este că ei trec la fapte, în vreme ce noi ne rezumăm la vorbe.

Din articolele mele sinaiene(2)

Zic unii ca mai e putin si vine sfarsitul lumii. Buna treaba: iar vine! Poate de data asta o fi ala adevaratu'. Pana atunci, ia uite ce scriam eu in 2001, in "Ziar de Sinaia", sub semnatura Andrei Badila:

Despre sfârşitul lumii

Anul 2000 a trecut şi iată că viaţa merge înainte. Oamenii au sărbătorit Revelionul ca în fiecare an, au mâncat, au băut şampanie, au dansat, au lansat artificii şi au uitat de sumbrele prevestiri care anunţau sfârşitul lumii. Spre deosebire de anul 1000, când isteria a fost generalizată, acum mai nimeni nu s-a preocupat de pregătirea pentru Judecata de Apoi. În loc să stăm în genunchi, cu mâinile împreunate şi cu ochii aţintiţi spre cer, cu toţii am şezut pe scaune cu paharele în mână şi cu privirile îndreptate către ecranele televizoarelor. 

Sfârşitul lumii nu a venit. Putem sta liniştiţi, lumea este tot acolo unde o ştim, munţii nu s-au prăbuşit, mările şi oceanele nu s-au revărsat, soarele nu a pârjolit totul, cutremurele domnului Hâncu mai aşteaptă.  Putem să ne vedem netulburaţi de muncă, de familie, de politică şi de coşul zilnic.Şi cu toate astea, ar fi bine să ne gândim puţin şi la vorba atât de ciudat exprimată a filosofului Constantin Noica:  «Poate a şi venit, de vreme ce nu a mai venit».

Ilustratie de George Avanu

Din articolele mele sinaiene(1)

Umbra lui Ceauşescu la Sinaia

A fost o vreme când foarte multă lume spunea, cu o anumită amărăciune, că, citez: "era mai bine pe vremea lui Ceauşescu". Eu, personal mă întrebam pe atunci care o fi explicaţia acestei nostalgii şi, trebuie să recunosc, nu am reuşit să găsesc un răspuns plauzibil. Îmi spuneam că cei care plâng după "Geniul Carpaţilor" sunt oameni incapabili să-şi găsească un rost în viaţă, care nu pot să strângă un ban, care nu se pot descurca. Părea firesc ca aceia să-şi aducă aminte cu drag de timpurile în care, cu banii din salariu, puteau să-şi cumpere, în urma unor cozi de jumătate de zi, diverse produse trebuincioase, cum ar fi cafeaua cu înlocuitori, salamul cu soia, uleiul de porumb, tacâmurile şi oasele pentru ciorbă. 

Un ziar local rezistent

Ziceam de amicul Sorin Bugan si de ziarul lui. Pe vremea cand locuiam in "Perla Carpatilor", scriam destul de mult la ZIAR de Sinaia, uneori cu numele real, alteori, pe anumite subiecte sau tematici, sub pseudonimul Andrei Badila. Au fost diverse persoane care au scris sub acest pseudonim, pana cand, pe neasteptate, a aparut un domn din Sinaia care chiar se numeste asa, zicand ca are de suferit din cauza articolelor din ziar. Eu eram timisorean de cativa ani buni cand s-a intamplat asta si am aflat vestea prin telefon. Mi s-a parut very funny :)

Sorin Bugan

Ziarul lui Sorin este alive, dupa socotelile mele, de vreo 15 ani, ceea ce, pentru un orasel ca Sinaia, trebuie sa recunosc ca este o performanta. Si eu facusem, in 1990, un ziar local - se numea Cumpatul - insa n-a rezistat decat un an. Peripetiile prin care am trecut datorita lui au fost incredibile. Dupa ce termin cu Liiceanu, o sa povestesc despre ele.

Exercitiu de admiratie

Dar sa revin la Liiceanu. In decembrie 2002, scriam, in "ZIAR de Sinaia" - saptamanal al amicului meu Sorin Bugan, sub pseudonimul Andrei Badila, urmatorul articol:

                      ELIBERAREA

In vremea lui Ceausescu, frica era starea de spirit dominanta, mai cu seama printre intelectuali. Acestia sunt personalitati accentuate, care se opun prin structura oricaror constrangeri. Din aceasta pricina, multi dintre ei au fost haituiti, arestati, batuti, iar unii au disparut fara urma. Scopul era clar: inspaimantarea celorlalti, pentru a-i determina sa isi reprime pornirea naturala de a fi critici ai sistemului. La fel procedeaza teroristii. Ei ingrozesc populatia si autoritatile cu posibilitatea ca in orice moment sa produca suferinta si oroare. Iata de ce, fara nici un dubiu, se poate vorbi despre un terorism de stat in vremea lui Ceausescu (si, evident, inaintea lui, in toata perioada puterii comuniste).

Liiceanu