Se afișează postările cu eticheta acvila. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta acvila. Afișați toate postările

miercuri, 19 martie 2014

Mici intamplari cu animale (204)

Mergeam călare pe un plai nebătătorit încă în anul acela de oieri, ca să străbat pînă la o colibă din apropierea unei tăieturi, în care voiam să aştept un căprior. Deodată calul dă semne de nelinişte, sforăie, se opreşte. Nu observ nimic, nu aud nimic. Dar calul, cu simţurile lui mai agere, nu se putea înşela; era ceva. Am descălecat, am priponit calul şi în curînd am găsit cadavrul unui căprior. Avea corniţele curăţite de moţ — era prin 10 mai — era aproape complet năpîrlît, căprior în toata puterea. Putea să fie căzut cel mult de o zi — nu avea niciun semn de descompunere. 


marți, 20 noiembrie 2012

Mici intamplari cu animale (113)


Odată, dintr-un observator am văzut cum se spăla o vulpe. Mai bine de un ceas a lucrat. Îşi lingea talpa unui picior din faţă şi îşi freca cu ea ochii, nasul, urechile. La un moment dat s-a aşezat pe picioarele dinapoi, a început să se pieptene. Coada i-a dat mult de furcă pînă a scos din ea toţi ciulinii şi i-a răsfirat toate firele, ca să stea stufoasă, frumos, aşa cum se cu­vine să fie o coadă de vulpe.



miercuri, 25 iulie 2012

Mici intamplari cu animale (59)


Într-o zi de ianuarie, pe ger şi zăpadă, vînătorul I. L. Nepos (Năsăud) a ieşit pînă în Pietrele Vărării, pisc din care poţi privi pînă în zări depărtate. Se vede de acolo Rotunda, din sînul căreia izvorăşte Someşul Mare, se vede Inăul, ca un turn de biserică gotică Pietrosul şi Heniul. Se vede Ţibleşul, care, de cîte ori îşi pune vara în cap cuşma de pîclă, îndeamnă pe ţărani să-şi adune în grabă fînul, că vine ploaia.


luni, 23 iulie 2012

Mici intamplari cu animale (58)

Un paznic din Laita (Făgăraş) raportează :
Începînd de la sfîrşitul lui aprilie am patrulat zi de zi prin golul de sus, ca să urmăresc cu ocheanul sporul de iezi de ca­pră neagră pe care îl avem în anul acesta. La 28 aprilie, iată se ridică o acvilă, din apropierea mea, dintre nişte bolovani mari. S-a ridicat cu greu de la pămînt: ducea în gheare ceva mări­şor. Am dat o împuşcătură în aer, am chiuit, pasărea răpitoare a lăsat din căngile ghearelor prada şi, uşurată, îndată a dis­părut după o culme. Am alergat la locul unde căzuse ceea ce ducea şi am găsit un ieduţ de capră neagră, cam de patru kilograme. Avea capul spart, creierii scoşi, de pe un picior din fată si de pe coastă carnea mîncată. Iedul era cald încă; a fost prins numai atunci. M-am mirat cum a putut acvila în aşa puţină vreme să spargă ţeasta iedului, să-i mănînce creierii şi să mai mănînce şi din carne.
Un ied mai puţin. Şi poate şi alţii vor avea aceeaşi soartă. Iar acvilele sînt protejate, nu avem voie să le împuşcăm. Asa mi-am zis, cu amărăciune. Apoi mi-am adus aminte că in regiunea Laita am văzut pînă atunci vreo douăzeci şi cinci de iezi, dincolo la Tunsul aproape tot atîţia, însă acvile de stîncă acum abia mai văd, rar, pe cînd odinioară erau multe.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor


duminică, 3 iunie 2012

Mici intamplari cu animale (42)

Urşi, cerbi, căpriori şi acvilă alături
Brigadierul de vînătoare L. G. conducea un vînător fran­cez căruia i s-a îngăduit să împuşte un urs în regiunea Ghelinţa. Într-o seară, cei doi şi-au ales ioc de pîndă în marginea unei poieni întinse, unde ieşeau şi urşi si alt vînat la iarba fragedă de primăvară.



După mine!