Se afișează postările cu eticheta cioban. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cioban. Afișați toate postările

sâmbătă, 3 februarie 2018

Dumnezeu este de modă veche

O întâmplare recentă, de tot hazul pentru unii, arată că deși popii s-au adaptat vremurilor moderne, în sensul că utilizează telefoane mobile, computere, carduri bancare, călătoresc cu mașini de lux etc, Dumnezeu a rămas de modă veche, astfel că apelează la metodele descrise ]n Biblie când vine vorba de intervenit în situații dramatice și dat lecții de viață. Dar iată despre ce este vorba.


marți, 15 mai 2012

O întâmplare în tren

În anii studenţiei, am locuit în general în gazdă. Doar după ce m-am căsătorit am stat la cămin şi, bineînţeles, mi-a părut rău că nu am ales varianta asta încă de la început. Dar acum degeaba mă mai lamentez.

Într-un an, am găsit o gazdă pe strada Arcului, undeva în zona Pieţei Rosetti, într-o vilă cu parter şi etaj. Urcam scările, ajungeam într-un fel de coridor întunecos şi acolo, de-o parte şi de alta, erau cămăruţe, mai mari sau mai mici. În capul coridorului era o baie şi cam asta era toată treaba. Întâmplarea a făcut ca exact acolo să locuiască un văr de-al lui Mircea, mare amator de muzică adevărată şi colecţionar de viniluri. Când spun muzică adevărată, am în vedere jazz şi rock.


luni, 21 februarie 2011

De la Dan Pavel la personalul de Baicoi

Imi aduc aminte, in schimb, perfect, de primul om care a cumparat cartea vineri dimineata: Dan Pavel. Venise cu fetita lui la un eveniment pentru copii organizat de nu stiu ce editura. Erau la cateva standuri de mine si i-am auzit cantand, recitand si distrandu-se. Am stat de vorba destul de mult cu Dan Pavel, dar nu despre politica. La finalul evenimentului de la vecini, a sosit familia lui Dan Pavel. Doamna, la recomandarea sotului si cu aprobarea fetitei, a cumparat un exemplar, pe care am dat si autograf. Am schimbat carti de vizita si ne-am despartit. Sigur ca nu am habar acum unde este cartea de vizita a lui Dan Pavel si nu ma indoiesc ca a mea a poposit prin cine stie ce loc in care nu umbla nimeni cu anii. Dar, important era ca am vandut o carte.
Dan Pavel


După mine!