Se afișează postările cu eticheta copii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copii. Afișați toate postările

marți, 18 iulie 2017

Jalnicul spectacol oferit de unele cucoane și cuconițe

Le întâlnești cam prin toate locurile aglomerate: la piață, în mall, în gară, la cinematograf... au de mână un copilaș rotofei, modern îmbrăcat, curățel și dezorientat. Dar nu pentru că tot ce vede el acolo îl fascinează și nu mai știe pe unde să apuce, nu pentru asta este dezorientat, ci pentru că doamna care-l ține de mână și despre care vorbeam, îl potopește cu sfaturi: 


miercuri, 27 februarie 2013

Stârpirea

Am întrerupt o vreme ceva mai lungă serialul „Mici întâmplări cu animale”, dintr-un motiv mai puţin obişnuit: mi s-a făcut silă, o silă absolută faţă de oamenii ăia care umblă prin păduri şi trag cu puştile în animale nevinovate. Am constatat că în multe din acele „mici” întâmplări au loc tot felul de crime, ori adevărate măceluri. Îmi aduc aminte de filmul cumplit al lui Elem Klimov, intitulat „Du-te şi vezi”. E acolo un mesaj pe care nu l-au receptat şi ucigaşii de animale. Anume, după ce sare şandramaua cu atrocităţi naziste în aer, pe o apă curgătoare încep să plutească tablouri ale liderilor hitlerişti. Pe pod stau nişte rusnaci care trag cu mitraliera în ele, aşa, ca şi cum în felul ăsta i-ar lichida chiar pe naziştii respectivi. Trag ei şi trag şi, la un moment dat, pe apă în jos încep să vină tablouri cu copii nemți. Ei bine, nu-ţi vine să crezi, dar rusnacii se opresc din ciuruială. Aşadar, nu poţi trage în copii, indiferent ai cui sunt şi indiferent ce crezi tu că o să devină.


marți, 25 decembrie 2012

Plânsul

Fericiți copiii care n-au fost iubiți de părinții lor. Nu vor avea de suferit, nu vor tânji după dragostea aceea pe care, după moartea celor care le-au dat viață, nu le-o va mai oferi nimeni, niciodată.
Oh, dacă am ști lucrul asta, dacă n-am fi obligați întâi să-l trăim și abia apoi să-l înțelegem.
Și cât de rău ne purtăm, uneori, cu ei, cu părinții noștri care ne iubesc așa cum nimeni, niciodată, nu o va mai face...
Mă gândesc la mama și la tata, acum, în ziua Crăciunului, și-mi vine să plâng cu lacrimi de sânge. Cât i-am făcut să sufere și ei, săracii, îndurau toate, pentru că mă iubeau cu dragostea aceea pe care nimeni, niciodată, nu ne-o mai poate oferi.
Aș vrea să le pot spune, acum, Crăciun fericit, să îi invit la masă, să torn în pahare, să pun colinde, să aprind, ca pe vremuri, lumânarelele din brad... și să mă bucur, simplu, că sunt cu ei, să mă umplu de sentimentul acela de bine și de siguranță pe care numai părinții pot să i-l dea unui om.
Dar vai, acel sentiment a dispărut, s-a stins, degeaba îl mai caut. Cât l-am avut la îndemână, nu mi-a păsat de el. Acum, că nu mai e, îl doresc cum nimic altceva nu-mi doresc pe lume.
Mamă, tată, oriunde-ați fi acum, priviți-mă cum plâng, așa cum n-am mai plâns până azi.


joi, 29 noiembrie 2012

Disparitia lui Mr. Bean

O stire care a trecut aproape neobservata: actorul Rowan Atkinson renunta sa mai interpreteze personajul Mr. Bean. Mare paguba, pentru mine, nu e. Niciodata nu mi-au placut scalambaielile acestui tip. Umorul promovat de el mi s-a parut mult prea facil si intotdeauna mi-am spus ca un om matur care se stramba in halul ala nu reuseste decat sa fie penibil. Dar deh, daca englezii gusta asemenea lucruri, sa fie sanatosi.
Rowan Atkinson are si o motivatie pentru decizia pe care a luat-o. Ea suna cam asa: 



vineri, 10 august 2012

Imbatranirea

Se spune ca Germania are o populatie destul de imbatranita si ca asta ii da batai de cap cancelarului Merkel. Eu unul sunt convins ca asa stau lucrurile. Oriunde ma duc, cu exceptia scolii unde invata Maria, vad in jurul meu 80% adulti si 20% adolescenti si copii. Iar dintre aia 80% adulti, 90% sunt batrani. 


luni, 25 iulie 2011

Sensibilizarea

Cand eram pe la 20 de ani, aveam o teorie: trebuie sa vezi de toate, si bune si rele, ca sa intelegi ce este viata. Ma iritau cumplit cei care nu se uitau la filmele cu criminali sadici, ori intorceau capul cand treceau pe langa un caine mort, etc. Toate mi se pareau teatru ieftin.
Ei bine, am ajuns astazi sa inchid televizorul  - la care si asa nu ma uit decat ocazional - de indata ce incep transmisii de stiri cu copii omorati, maltratati, bolnavi, etc. Si ma intreb: de ce? Dupa toate ororile despre care am citit si/sau pe care le-am vazut, la televizor sau in realitate, nu am devenit imun? Ei bine, s-ar parea ca lucrurile au evoluat invers: in loc sa ma imunizez, m-am sensibilizat pana am ajuns precum cei care ma iritau pe la 20 de ani. Sigur ca asta se intampla in primul rand pentru ca o am pe Maria, dar sunt convins ca nu e doar atat. Daca n-as fi avut copii, nu cred ca as fi devenit o bruta. Sau?


vineri, 20 mai 2011

Dragostea pentru animale

"Animalul a ajuns pentru unii dintre noi să înlocuiască prietenii sau chiar rudele. Întâlneşti persoane care vorbesc despre un câine ca fiind copilul lor. Am rămas uimit când cineva mi-a spus „hai să-ţi arăt băiatul meu” şi în loc de o fiinţă umană, mi-a fost dat să văd un câine.(...) Nu mai ştim ce este important şi ce nu. Vedem din ce în ce mai mulţi tineri care refuză să aibă un copil, dar îşi doresc arzător un animal. Nu sunt împotriva animalelor, dar trebuie să înţelegem că oricât de frumoase şi inteligente ar fi, ele nu pot suplini o fiinţă umană."


După mine!