Se afișează postările cu eticheta padure. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta padure. Afișați toate postările

luni, 16 februarie 2015

Un loc de mers la miezul nopții

Azi, pentru că a ieșit soarele, mi-am luat camera foto și m-am adâncit în pădure. Pentru că toate potecile erau pline cu alergători, câini însoțiți de bătrâni și mame împingând cărucioare, am luat-o prin desiș. Și am ajuns într-un loc foarte straniu. Pun poze, ca să vă convingeți. Mă întreb dacă m-aș simți confortabil acolo noaptea.


sâmbătă, 8 decembrie 2012

Mici intamplari cu animale (120)

Dacă vetrele de foc ale oamenilor nu le sperie pe unele animale, incendiile de pădure sunt pentru ele primejdie şi groază de moarte. În vara secetoasă din 1946, în munţii în care îmi petreceam vacanţa a izbucnit un incendiu aproape de aşezarea noastră. Ziua soarele abia răzbătea palid prin ceaţa de fum şi de şperlă, noaptea ni se deschideau privelişti apoca­liptice şi totuşi feerice în toată grozăvia lor. Pe coastele mun­telui, ca într-o linie de bătaie neîntreruptă, se trăgea încet avangarda bobotaiei de la spate. Se strecura şi aprindea stratul gros de frunze, muşchi şi crăci uscate de pe jos, parcă pipăind pas de pas. Cînd ajungea la trupul unui molid, se urca încet pe trunchi, punea jar în coaja răşinoasă şi deodată, ca explozia unei rachete uriaşe, ţîşnea flacăra pînă în vîrful copacului, pre­lungindu-se de acolo în jerbă de scîntei pînă în bolta învăpă­iată a cerului. Ardea apoi torţa uriaşă, ca să se prăbuşească în pojarul de jos.


vineri, 3 august 2012

Dramele padurii

Am urcat pe blog relatarile unui inginer silvic despre felul in care unele animale ale padurii se mananca, in anumite situatii intre ele. Apare acolo o vulpe care cara in bot capul unei surate etc.
Cineva a postat urmatorul comentariu: "Ce este aceasta atrocitate morbida de poveste? Asta face un inginer silvic? Mi-e sila!" Si atat.
Comentariul asta m-a trimis instantaneu cu aproape 40 de ani in urma cand, copil fiind, cutreieram padurile de la Sinaia si descopeream acolo, pe neasteptate, lucruri care ma inspaimantau. Dadeam peste fel de fel de oase, mai mari sau mai mici, fragmente de schelet, uneori schelete intregi - de caine, de lup, nu am idee.


vineri, 10 februarie 2012

Padurea la Sinaia

Am dat peste un caietel cu adnotari. Prostul meu obicei de a nu trece si data cand scriu ceva... Oricum, nu poate fi vorba de lucruri mai vechi de 2005, pentru ca in 2005, din cate imi amintesc, am fost prima data cu Maria la Sinaia. Ia uite ce scriam:
Spun ca am pierdut copilaria, ca au disparut toate petele de soare, toti paianjenii etc. Dar nu e adevarat, ele sunt aici si le vad chiar acum, dar (ca) eu-copilul meu, pentru ca Maria e Raul, sau mai bine zis noi doi suntem una si mai suntem una cu toti cei dinaintea noastra si de dupa noi.
Padurea de la Sinaia e aici, o vede Maria cu ochii mei de atunci.



miercuri, 25 ianuarie 2012

Năsturașii

Îmi scrie o prietenă pe Facebook, aseară, că o să renunțe la contul de acolo și că vom putea ține legătura prin mail. Bun, desigur, decât să pierdem legătura, mai bine o ținem pe mail. Și totuși de ce ar renunta un om în zilele noastre la contul de Facebook? I-am pus întrebarea asta prietenei mele. Răspunsul a sosit ca o tresărire a crengilor bătrânului meu prieten - uriașul fag din marginea poienii Opler din Sinaia, a cărui ospitalitate aproape că am uitat-o și care, gândindu-se că o să apar din nou, cândva, s-a făcut tot mai mic, și-a strâns culorile și a încremenit așteptându-mă, până când a fost doborât de constructorii de case:


După mine!