Se afișează postările cu eticheta suflet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta suflet. Afișați toate postările

vineri, 25 noiembrie 2016

Greutatea sufletului

În cadrul vechii dispute despre existența vieții de după moarte, oamenii de știință fac apel la rațiune și furnizarea de dovezi. Ceilalți, credincioșii, invocă textele sacre, fel de fel de trăiri și simțiri individuale și, din păcate, scrierile unor impostori pe care ei le iau drept literă de lege. A sta de vorbă cu un astfel de om poate fi o experiență unică și fascinantă. Pentru că este un adevărat spectacol, câteodată, felul în care un credincios caută să te convingă de două lucruri: că el are dreptate și că știința ta nu valorează nimic.


sâmbătă, 17 septembrie 2016

Cazul Ionescu

De-a lungul vieții sale păcătoase, Ionescu a făcut tot ce se putea pentru a ajunge la vârsta a treia golit de orice înseamnă suflet. El a fost mereu nemulțumit de tot și de toate, a refuzat să se deschidă în fața celorlalți, a făcut exclusiv ce a vrut, nu a luat nimic în serios, și-a bătut joc de cei care dovedeau sensibilitate, de cei naivi, a luat în derâdere iubirea, credința, a fost, cu alte cuvinte, un om de nimic - în termenii folosiți în cărțile de morală.


miercuri, 22 februarie 2012

Frumusetea inutila

Generatii intregi de elevi au iubit-o pe mama. Nu am auzit pe nimeni, niciodata, vorbind-o de rau. Pe toti i-a inteles, pe toti i-a ajutat, pe toti i-a facut sa citeasca, sa inteleaga... Dar ce folos... Implinirea ei nu a fost sa fie ca profesor. Ea ar fi vrut mult mai mult decat sa fie iubita de elevi. Ar fi vrut sa fiu eu cel care o iubeste, care o pretuieste si care ii calca pe urme. Dar n-a stiut sa vada ca prea multa dragoste sufoca, n-a inteles ca un baiat de 15 ani are nevoie de mai mult decat de o biblioteca. A vrut sa faca din mine omul perfect si asta s-a intors impotriva ei, pentru ca eu n-am priceput decat ca nu sunt lasat sa fiu eu insumi.
Mama...un suflet frumos. La ce foloseste frumusetea? ma intreb acum... 
La ce foloseste frumusetea unei flori daca ea nu este privita de nimeni? Nu exista frumusete in sine, ea are nevoie de privitori. Dar la ce bun pentru cel frumos sa se stie admirat de oricine in afara de persoana pe care el o iubeste?


vineri, 10 februarie 2012

Priviri

În fiecare zi, mergând pe unde am treabă, mi se întâlnesc privirile cu cele ale altor oameni, necunoscuţi. Femei, bărbaţi, tineri, bătrâni - diverşi oameni se uită la mine şi eu le surprind privirile. Mi se întâmplă pe stradă, în magazine, oriunde aş merge. La semafor, când stau la rând până se face verde şi pe banda de alături aşteaptă altcineva, mi se întâmplă să mă uit la el şi el să se uite la mine. Încrucişarea privirilor - un eveniment care se petrece de miliarde de ori în fiecare zi. Mă gândeam, odată, că printre miile de necunoscuţi pe care i-am privit în ochi, preţ de o secundă, poate vor fi fost unii deosebiţi, speciali, oameni foarte buni sau foarte răi, foarte inteligenţi sau foarte proşti. Cine ştie, poate că de-a lungul vieţii mi-am intersectat privirile cu viitori criminali ori cu eroi anonimi, din cei care salvează vieţile altora şi pleacă, fără a avea nevoie de nimic. Oare să conteze cumva, pe căi neştiute, în ceea ce face omul, felul privirilor pe care le-a întâlnit? Oare este posibil ca de fiecare dată când mă uit în ochii cuiva să preiau ceva din el, o cuantă sufletească subtilă, care să se aşeze undeva, într-un ungher al sufletului meu şi să-i modifice, infinitezimal, arhitectura?


După mine!