Se afișează postările cu eticheta violoncel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta violoncel. Afișați toate postările

duminică, 30 iunie 2013

Ispitirea lucrurilor

Acum ştiu care e marea deosebire dintre fiinţe şi lucruri: lucrurile nu se satură niciodată. Focul nu se plictiseşte să te ardă dacă îl atingi, apa nu se plictiseşte să te înghită. Pământul nu se mai opreşte din ale lui, îţi loveşte mereu călcâiul şi uneori omoplatii, gravitaţia nu se mai satură să te ţină prizonier. Hai, încearcă, ispiteşte lucrurile, măcar cu atât să te alegi. O să te lămureşti pe deplin, până la urmă o să pricepi: n-ai nicio şansă. Întotdeauna, fără niciun fel de excepţie, lucrurile îţi vor răspunde în acelaşi mod, nu va exista niciodată niciun fel de abatere, cât de mică. Lucrurile nu se plictisesc, nu obosesc, nu-şi reconsideră poziţia. Vrei să te pui cu ele? Încearcă numai! Lipeşte-ţi palma de plita încinsă, bate un cui într-un violoncel, întoarce paginile unei cărţi, încalţă-te cu bocancii de munte, scrâşneşte din dinţi privind tavanul - degeaba. N-ai nicio şansă, înţelegi? Mereu, până la sfârşitul zilelor, totul va fi la fel: oul va sfârâi în tigaie, ochii îţi vor lăcrima de la fum, dacă vei trage îndeajuns sforile se vor rupe, când se vor întruni condiţiile cauciucurile vor exploda. Orice-ai face, oricui te-ai ruga, niciodată nu va fi altfel. Aşa că e cazul să renunţi - lucrurile nu se satură în veci de veci. Ai înţeles? Renunţă! Repede, cât mai poţi să renunţi. Nu mai sta! Tu nu ştii că vorba arde? Verbul putrezeşte, iar cuvântul nu se întrupează, ci se destrupează!


După mine!