luni, 25 iunie 2012

De la Karl May la Adrian Nastase

In excelentul roman Winnetou scris de Karl May, apare un individ pe nume Rattler. El il ucide pe celebrul Klekih-Petra - un alb care traia printre indienii apasi si, ca urmare, in momentul in care este prins, este condamnat de catre apasi la moarte. Iata cum decurg lucrurile:
Spectatorii se aşezară jos. Un grup de tineri războinici păşi înainte purtând cuţite în mâini; ei se opriră cam la cincisprezece paşi în faţa lui Rattler. Aruncară cuţitele în direcţia lui, dar ferindu-se să-l lovească; lamele se înfipseră toate în sicriul de care era legat osânditul. Primul cuţit nimeri în stânga, altul în dreapta piciorului, la o distanţă aproape insesizabilă. Următoarele două se înfipseră puţin mai sus şi tot astfel până ce ambele picioare fură încadrate în două şiruri de cuţite.
Până atunci, Rattler îşi păstrase oarecum calmul. Acuma însă cuţitele fulgerau mereu mai sus, desenând conturul trupului său. Începu să-i fie frică. La fiece aruncătură de cuţit striga de spaimă. Şi strigătele sporeau în intensitate pe măsură ce indienii ţinteau mai sus.



Basescu, gratiaza-l pe Nastase!

Imi aduc aminte de un banc din vremea lui Ceausescu in care era vorba despre grija fata de om. La sfarsit, aparea un hatru si adauga ceva de genul "acum ar trebui sa spunem si cine este omul cu pricina". Ce imi aminteste acest banc? Evident, ceea ce se petrece astazi cu sentinta de condamnare a lui Nastase. O sentinta de-fi-ni-ti-va si i-re-vo-ca-bi-la. Cand cineva a primit asa o sentinta, o executa, pentru ca sentinta asta este punctul teminus al procesului de infaptuire a justitiei. Asadar, atunci cand omul primeste sentinta definitiva si irevocabila, s-a terminat: nu mai are nimic altceva de facut decat sa efectueze pedeapsa. Scurt si cuprinzator. Sute de mii de oameni, pe tot intinsul globului pamantesc, an de an, primesc sentinte definitive si irevocabile, dupa care se duc dupa gratii, sau platesc sumele pe care justitia ii obliga sa le plateasca. Numai Adrian Nastase nu face lucrul pe care a stabilit justitia ca trebuie sa-l faca. Asadar, el este omul. 
Ultima gaselnita este urmatoarea: medicii cer comisie care sa stabileasca daca Nastase poate fi transportat de la Floreasca la spitalul penitenciarului! Se mai cere revizuirea procesului, constatare ca faptele s-au prescris, amanarea executarii etc, etc. Oameni buni, unde s-a mai auzit asa ceva? Poate cineva sa-mi de un al doilea exemplu de infractor condamnat definitiv si irevocabil, pentru care sa fie pus in miscare un asemenea mecanism de ocolire si, evident, obstructionare a legii? Oamenii aia sarmani, amarati, pe umerii carora plang imbuibatii uselisti, beneficiaza ei de astfel de oportunitati?
Fac un apel catre Traian Basescu: gratiaza-l pe Nastase! Sa se termine cu balciul asta dezgustator!


Un articol de-al lui Panait Istrati din 1906


REGINA HOTEL
Bătaia şi darea afară din serviciu, fără plată, au devenit nişte lucruri atât de banale pentru lumea muncitoare, încât le trecem de multe ori cu vederea ca peste un fapt normal. Ceea ce s-a petrecut însă în acel local în ziua de 15/28 crt, şi al cărui martor ocular am fost, a trecut peste putinţa unei răbdări omeneşti.
Fără vreo anunţare prealabilă, canalia-patron a acestui hotel şi restaurant, M. Schwartz, concediază pe chelnerul Apostolescu Vasile în ajunul sus-citatei date, spunându-i să vie a doua zi să-şi ia plata. Victima nu protestează, ci a doua zi se prezintă şi se vede sub nas cu un cont în care constată:



duminică, 24 iunie 2012

Ispravile lui Pacala (23)

La vatra părintească
Şi-a umblat Păcală, iarăşi, nu ştiu cât, prin cele sate.
De-ale lui isprăvi, în cale-i, săvârşind nenumărate.
Dar de la o vreme — ce vreţi, tot stingher, pe căi străine,
S-a cam săturat şi dânsul... Şi-şi zicea ades în sine:
Ce-o mai fi făcând sătuţul, unde-am fost copil odată?...
L-apucase dor de vatra de atâta timp uitată.     



O povestioara dupa la Fontaine


ANIMALELE LOVITE DE CIUMĂ
O molimă cumplită, trimisă pe pământ de sus, din Cerul dornic să-şi reverse mânia asupra lumii păcătoase, pe numele ei adevărat, ciuma, boala cea urâtă care umple de morţi râul Acheron care străbate Infernul căzuse asupra animalelor.
Nu muriseră toate, dar nu era unul care să nu zacă şi care să-şi mai întreţină abia pâlpâitoarea flăcăruie a speranţei. Nu le mai ispitea hrana; lupii şi vulpile nu mai alergau după prada lor lipsită de apărare, iar porumbelul nu se mai însoţea cu porumbiţa, căci dragostea şi bucuria fugiseră departe. 



Mici intamplari cu animale (48)

Îmbucam din merinde în cîrcă unui răzor, cînd din întîm­plare îmi cad ochii pe un muşuroi de muşchi de la vreo zece paşi. Am crezut că e un băţ uscat, căzut peste verdeaţă, apoi am observat o mişcare uşoară. Şarpe! Vipere pe aici nu sunt, pe cît ştiu, şarpe de apă nu-i, fiindcă i-aş fi observat îndată aluniţele de la gît. Nici nu stau şerpii la soare aşa, lungiţi, ci încolă­ciţi. E un „şarpe orb" (Anguis fragilis), pe care rar l-am întîlnit şi deci mă interesează cum e şi ce face. I se spune şarpe, dar de fapt e o şopîrlă fără picioare, şi nu numai că nu e orb, dar are şi pleoape, ceea ce n-au şerpii, şi nici limba nu îi este despicată ca cea a şerpilor. Stă la soare lucru rar plăcîndu-i ume­zeala. Ştiu de ce stă la soare, acum la începutul lui iulie. Am citit într-o carte: naşte pui vii, dar aceştia cresc în ouă ce incubează înăuntrul pîntecului. Stă în căldura soarelui, ca do­goarea să ajute incubaţiei interne.
Îmi stătea în gînd să prind acest „şarpe" inofensiv, să-l duc acasă şi să-l arăt copilului, apoi să-i dau drumul în grădină. N-am de ce să mă grăbesc; nu m-a observat, stă liniştit; chiar dacă ar vrea să plece, îl ajung uşor. Între timp mai văd ce face.
De obicei amînarea nu-i sănătoasă. Acum, mi-a fost de folos. Am văzut un lucru rar.



Faceti-va bine (113)


Fumăriţa
Denumire
ştiinţifică: Fumaria officinalis.
Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roşie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât şi fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se foloseşte întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană.



sâmbătă, 23 iunie 2012

Orbirea

Am trait s-o vad si pe asta: un anume Puiu Hasotti, aroman de prin judetul Constanta, a devenit piatra din capul unghiului in constructia politica romaneasca. Mai precis, Crin Antonescu, seful pe linie de partid al lui Hasotti, a declarat nici mai mult nici mai putin ca daca Basescu nu semneaza numirea respectivului in functia de ministru, va fi declansata procedura de suspendare a presedintelui. Eu cred ca orice om normal isi face cruce cand aude asemenea enormitati. Cum adica sa suspenzi presedintele unei tari pentru ca isi exercita dreptul constitutional de a refuza numirea unui ministru? Nu mai am rabdare sa scot textele din Constitutie care precizeaza cu exactitate situatiile in care un presedinte poate fi suspendat. Discutia asta s-a purtat cu ocazia precedentei suspendari. Motivele pentru care presedintele poate fi suspendat sunt unele teribil de grave. Nici nu poate fi vorba de faptul ca el nu a acceptat o propunere de ministru.



vineri, 22 iunie 2012

Cristoiu - milogul simulant

Un comentator de care m-am săturat până în gât este Ion Cristoiu. Ion Cristoiu vine seară de seară în studiourile B1TV și înjură la pesediști. Îi ia pe rând și-i face de comedie, lucru pentru care ar trebui să-mi devină simpatic. Numai că eu nu mai rezist la stilul ăla de Ion Roată pe care și l-a confecționat bătrânul gazetar. Tot ce spune este împănat cu umplutură de genul „încă odată”, „iertați-mă”, „să ne înțelegem”, „eu sunt bătrân” etc, respectivele automatisme țînând loc de „î î î î î î î î î î î î î î”- urile și „ă ă ă ă ă ă ă ă ă” - urile prelungi în care este specialistă Andreea Pora. Din stilul Cristoiu face parte și strâmbătura, o știți, cea cu colțurile gurii lăsate. Așa se strâmbă cei care vor să lase impresia că au ceva inteligent de spus dar nu se reped, sunt modești, chiar umili, îi lasă pe toți să debiteze enormități, după care pun lucrurile la punct printr-o idee strălucită. Când glăsuiește, Cristoiu nu uită să adauge nefericita formulă „zic și eu”, care s-ar traduce prin „v-am lăsat să trăncăniți, să bateți câmpii, acum spun și eu ceva”, iar acel ceva trebuie să fie, negreșit, un gând foarte adânc, o observație simplă și genială, pe care auzind-o, cu toții se vor mira și vor începe să-l privească pe Cristoiu cu alți ochi. O atitudine de milog simulant, în fond - „Ascultați-mă și pe mine, vreau și eu să spun ceva, poate că e o prostie, dar lăsați-mă și pe mine să spun” etc. Mi-l pot imagina pe bătrânul gazetar prin anii 70, stând la coadă într-o alimentară și zicându-i vânzătoarei, cu colțurile gurii lăsate: „dați-mi și mie o bucată de slănină”. Asta era esența cererii când ajungeai în față, acel „și mie”, adică da, sigur, ceilalți au luat, ei sunt îndreptățiți să ia, dar acum, dacă a mai rămas ceva, poate-mi dați „și mie”, așa cum le-ați dat lor etc.


joi, 21 iunie 2012

Cantecul lui Buzzati

Cântec de război
Regele şi-a ridicat capul de pe masa de lucru făcută din oţel şi diamante.
— Ce naiba cântă soldaţii mei? a întrebat.
Afară, prin Piaţa Încoronării, treceau batali­oane după batalioane, mărşăluind spre graniţă şi cântând. Le era uşoară viaţa, pentru că duşmanul fusese pus pe fugă şi departe, în câmpii, nu mai aveau de cules decât gloria, cu care urmau să se încoroneze la întoarcere. În consecinţă şi regele simţea că are o sănătate de fier şi era sigur pe el. Lumea era pe cale să fie supusă.



Bleen si asumarea

Imi permit sa reproduc aici, fara comentarii, postarea facuta de un anume "BLEEN" pe site-ul blogary. Tot ce voi spune este ca punctul de vedere al lui "BLEEN" mi se pare corect si extrem de greu de atacat. Dar iata textul:



Fuck you anyway!

De indata ce m-am apucat sa scriu cate ceva despre Ponta, Nastase si ceilalti, au aparut, cum era si firesc, reactii din partea unor persoane mai mult sau mai putin cunoscute sau apropiate. Pozitionarea unora dintre aceste persoane este una care mie mi se pare nu numai absurda, dar si periculoasa pentru o evolutie democratica a Romaniei. E vorba despre cei care, citind ce scriu eu despre Nastase, vin si-mi spun ceva de tipul: "Ai dreptate? Fuck you! N-ai dreptate? Fuck you!" Asta, daca am trai in vremea lui Stalin, ar insemna condamnarea mea la moarte: "Nu conteaza ca ai sau nu dreptate, tu trebuie sa dispari, nu mai suportam sa te auzim sau vedem, trebuie sa dispari cu dreptatea sau nedreptatea ta cu tot" 



Căinarea lui Bombonel

Odiseea politică a lui Adrian Năstase s-a încheiat într-un mod pe care unii îl consideră ruşinos, alţii tragic. Sigur că după zece ani de opoziţie în care Năstase şi ai lui s-au dat victime ale lui Băsescu, oamenii au cam uitat teroarea din vremea guvernării celui pe care presa l-a numit ulterior „Marele Arogant”. Ulterior, spun, pentru că în vremea lui vocile critice erau extrem de puţine. Aşadar, oamenii au cam uitat, drept pentru care mulţi îl căinează acum pe fostul premier. „Săracu', ce a fost şi ce a ajuns, ia uite, a vrut să se sinucidă, înseamnă că o fi având dreptate” etc.


Ispravile lui Pacala (22)

Alte rămăşaguri
— Ei, boierule, Bălanul şi cu Murgul sunt ai mei.
Hai să-ţi fur acum inelul cel din deget, dacă vrei.
Şi de-l fur în timp de-o lună, tot al meu pe veci să fie!
Nu? Să te slujesc nainte, trei ani, fără de simbrie.
Te mai prinzi? grăi Păcală. Ori ţi-ajunge, mi se pare.
— De! boierul îi răspunde. Hai, mai facem o-ncercare.
Şi de-oi pierde tot eu, iarăşi: lucrul nu-i curat, argate!
Am să jur atunci pe cruce că tu eşti cu dracul frate.
Iar în gându-i: — Aş! pe Murgu, pe Bălan, mi i-a furat,
Căci pe amândoi în grija slugilor eu i-am lăsat.
Sluga să-ţi păzeasc-avutul? Zi argat... şi taci din gură!
La inel... sunt eu de pază, însumi! Nu cred că mi-l fură.
Şi inelul scump, boierul, ştiţi de-atunci cum şi-l păzea?
Cât e ziua, cât e noaptea, tot în deget îl ţinea.



miercuri, 20 iunie 2012

Mici intamplari cu animale (47)


Şi iată o altă întîmplare cu jder şi cu cocoş de munte, petre­cută pe terenul de vînătoare de la Lăpuşna Gurghiu.
Pe acel teren se află o poiană mare, Poiana Meşter. De aici si pînă în locurile unde se tin cocoşii de munte este distantă de kilometri. In iarna anului 1931, paznicii au găsit în mijlocul poienii acoperite cu zăpadă proaspătă un cocoş de munte mort. Urmele arătau că de la cocoş s-a îndepărtat un jder: ucigaşul. Paznicii au căutat în zadar pe jos urmele cocoşului, ca şi cele ale jderului. Nicio urmă de cocoş, nicio urmă de jder. Curioşi, ei şi-au lărgit căutarea după urma de jder venită, făcînd în jur cercuri pînă la o distanţă de vreun kilometru: nici o urmă de jder apropiindu-se de poiană.
Ce s-a întîmplat aici? Un singur răspuns este cu putinţă şi, după judecata acelor ţărani paznici de vînătoare, care citesc fără greş în cartea mare a naturii, jderul a atacat cocoşul în vreun brad, departe de Poiana Meşter. Se vede că nu i-a putut aplica clasica muşcătură în ceafă şi cocoşul a putut să zboare, cu jderul încleştat de el, pînă deasupra poienii, unde, învins de duşman sau slăbit de rănile căpătate, a căzut. Iată un jder aviator! Oare cine era mai speriat, cocoşul de munte cu moartea în spate sau jderul văzîndu-se purtat prin văzduhuri? Scurta a tras-o tot bietul cocoş. Pesemne însă că aterizarea a fost cam bruscă; i-a trecut jderului pofta de mîncare, şi a plecat lăsînd cocoşul întreg.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor


Faceti-va bine (112)

Fucusul
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum.
Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech.
Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii. Pentru uz medicinal se prelucrează talul.
Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folic. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă.
Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.



De-ale lui Zoscenko (16)

H O Ţ I I
Nu ştiu, da' de la o vreme s-au cam prăsit hoţii. S-a umplut lumea de hoţi.
Mai că nu găseşti om care să nu fi suferit un furt.
Nu de mult mi s-a furat şi mie o valijoară. Cu puţin înainte de Jmerinka.
Mă-ntreb, zău, ce-i de făcut cu această calami­tate socială? Oare să li se taie mîinile la hoţi?
Cică în Finlanda, pe vremuri, aşa erau pedep­siţi hoţii: li se tăia mîna. Cum era prins cîte un tovarăş din ăia de-ai lor că fură — harşt! na, pezevenghiule, să ştii cum e fără o mînă. Dar vezi că dintr-asta s-au dat şi oamenii pe brazdă. Acolo, cică, nici nu mai e nevoie să-ţi încui casa. Şi dacă se întîmplă, bunăoară, să-şi piardă cineva portofelul pe stradă, nu s-atinge nimeni de el. Numai îl pune vreunul mai la vedere, ca să stea acolo pînă-n vecii vecilor... Auzi ce proşti!
Adicătelea, banii din portofel tot dispar ei. Nu se poate altfel. În chestii din astea, nu numai mîna, şi capul de li s-ar tăia, şi cred că tot n-ar ajuta la nimic. Dar, la urma urmei, ce contează banii? Important e că portofelul a rămas la lo­cul lui...
Uite, mie, aproape de Jmerinka, apăi cînd mi-au zulit valiza, ştiu că mi-au zulit-o pe cinste. Cu tot conţinutul. Nu mi-au lăsat nici măcar mînerul. Aveam în valiză un burete de doi bani, ei bine, şi pe ăla mi l-au manglit. Mă-ntreb la ce naiba le-o fi trebuit buretele?! Că tot au să-l arunce, nemernicii! Ei bine, nu; mi-au furat va­liza cu burete cu tot.



Moș Ion Roată și rămânerea pe loc

Cazul plagiatului comis de Ponta m-a făcut să realizez odată în plus cât de mare este diferenţa între gândirea românească şi cea de dincoace de fosta cortină de fier. Am avut nenumărate discuţii cu fel de fel de persoane, de la necunoscuţi bântuind pe forumuri, la prieteni de pe Facebook pe care-i cunosc doar online şi până la cei pe care-i ştiu de ani şi ani din lumea reală. Aproape fără excepţie, au încercat să mă atragă în discuţii în care esenţa chestiunii, adică plagiatul, urma să fie escamotată sub un val de puneri piezişe ale problemei. Argumentele lor sunt de genul următor: plagiatul nu a fost dovedit, există plagiat scuzabil - cel care nu preia idei originale ci doar pagini de umplutură, au plagiat şi alţii, cum ar fi Laura Kovesi, 85% din lucrările de doctorat sunt plagiate, problemele ţării nu sunt astea, nu contează că un premier a plagiat, câtă vreme e un bun premier, nu am dreptul să vorbesc, pentru că precis am copiat şi eu la examene în facultate, este un atac politic, în spate se află Băsescu. Şi mai sunt, aici le-am enumerat doar pe cele foarte frecvente.


marți, 19 iunie 2012

Culmea tupeului și aroganței

"Cei care activează în învățământ, în domeniul juridic, știu foarte bine că în descrirea unor instituții apar adesea formulări seci, descriptive care, asemenea formulelor matematice, nu pot fi schimbate. A  specula acest lucru și a fabrica un astfel de subiect este de o josnicie fără margini!
Nu știu dacă realizează dar, prin astfel de gesturi, Traian Băsescu nu face cinste nici instituției prezidențiale și nici României. El a arătat, din nou, că minciuna, imoralitatea și lipsa de caracter definesc modul său de a fi."
Acesta este un citat din Adrian Năstase. Fostul premier PSD a sărit să-l apere pe Ponta, care este acuzat de plagiat. Așadar, Năstase vrea să ne convingă de faptul că într-o lucrare de doctorat este obligatoriu să copiezi, pentru că, spune el, anumite chestiuni pur și simplu nu pot fi formulate altfel. Și, mai mult, el consideră de la sine înțeles că tot ce se întâmplă este opera lui Traian Băsescu. 
Am avut curiozitatea să caut pe net textele incriminate - cele despre care se spune că reprezintă un plagiat.


Draga noastră mocirlă

După cum a aflat toată lumea, primul ministru al României, Victor Ponta, este acuzat de plagiat. Mai precis, două prestigioase publicații internaționale, Nature și Frankfurter Allgemeine Zeitung au scris că mai bine de jumătate din teza de doctorat a lui Ponta este copiată după diverși autori. Omul care a descoperit plagiatul este Marius Andruh, președintele Consiliului pentru Recunoașterea Diplomelor Universitare. "Indiciile privind plagiatul sunt copleșitoare", a declarat acesta.


După mine!