luni, 4 februarie 2013

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(34)

S-a şi sfîrşit!
De-acum, de o sută de ori se ridicase soarele, strălucitor sau mîhnit, din nemărginitul hîrdău al mării ale cărei ţărmuri nu îngăduiau să fie zărite decît cu anevoinţă; de o sută de ori se scufundase, scînteietor sau posomorît, în neţărmurita baie a serii. De atîtea zile, puteam să contemplăm cealaltă parte a firmamentului şi să descifrăm alfabetul ceresc al antipozilor. Şi fiecare călător gemea şi grohăia. S-ar fi zis că apropietea pămîntului le înrăutăţea şi mai mult suferinţa. „Cînd, ziceau ei, vom termina cu somnul zbuciumat de talazuri, vînzolit de-un vînt ce sforăie mai tare ca noi? Cînd ne vom putea îndestula cu carne care să nu fie sărată ca stihia ticăloasă ce ne ţine? Cînd o să ne facem siesta într-un fotoliu nezgîlţîit?"


Carlova - o imagine si cinci poezii

In 1809 pe vremea asta se nastea Vasile Carlova,  poet si ofiter, sau ofiter si poet - nu stiu care era ordinea preferintelor lui. Mie imi suna foarte straniu, rostul in viata al ofiterului este sa omoare dusmani, pe cand poetul... Suna la fel de aiurea precum "X - macelar si pictor de icoane", sau "Y - autopsier si harpist". 
Despre faptele de vitejie ale lui Carlova nu stiu nimic. Pot, in schimb, sa urc aici una din cele cinci poezii pe care le-a scris. Uite:
Singura imagine cunoscuta a lui Carlova


Tarzan of the apes (11)

Regele maimuţelor
          Încă nu se înserase cînd ajunse la trib, deşi zăbovise pe drum ca să dezgroape şi să se desfete cu rămăşiţele mistreţului sălbatic pe care la dosise cu o zi înainte şi ca să dezlege arcul şi săgeţile lui Kulonga din copacul unde le ascunsese.
Un Tarzan bine echipat coborî dintre crengi, în mijlocul tribului lui Kerchak. Cu mare fală, istorisi glorioasele lui aventuri şi arătă prada cucerită. Kerchak mormăi şi întoarse spatele, căci era gelos pe acest membru al tribului său. În mintea lui îngustă şi bicisnică, el căuta un pretext ca să-şi reverse ura asupra lui Tarzan.


duminică, 3 februarie 2013

O bazaconie

Am in fata una dintre cele mai incredibile nazbatii din cate mi-a fost dat sa intalnesc. E vorba despre un cartoi de peste 450 de pagini, aparut in 1932 in Italia, cu titlul "Ave Maria in 408 limbi". Uriasul tom a vazut lumina tiparului cu binecuvantarea lui Aloysius Barsalina, patriarh al Ierusalimului. N-am idee in ce tiraj s-a tiparit aceasta bazaconie. Cautand prin net, am descoperit ca in 1931, deci cu cu un an inainte, fusese publicat un alt cartoi, cu numele "Ave Maria in 404 limbi". Mai adanc n-am sapat. M-am intors la cartea din 1932 si m-am apucat s-o studiez. Iata coperta acestei bazaconii:


Mici intamplari cu animale (133)

Casa ţărănească era de om sărac: la marginea satului, scundă, îmbătrînită. Deasupra streşinii s-au mîncat şindrilele de vechime, într-un loc s-a deschis spărtură ca de o palmă bună. Toamna omul şi-a adunat porumbul, ştiuleţii i-a întins în pod, ca să se mai usuce, strujenii i-a îngrămădit, rezemîndu-i de streaşina casei.


Faceti-va bine (213)

Denumire ştiinţifică: Aconitum napellus.
Prezentare. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. Creşte şi în flora spontană, fiind iubitoare de munte, dar şi de umezeală. Aparţine familiei ranunculaceelor. Este o plantă cu un rizom mare, bogat în substanţe nutritive, rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. Tulpina este scurtă şi se ramifică la nivelul inflorescenţei. Frunzele au între cinci şi şapte limburi, fiind crestate şi ascuţite. Omagul înfloreşte în partea a doua a verii şi în septembrie, florile fiind albastre, galbene sau violacee. În scopuri medicinale, din omag se utilizează rizomii şi frunzele, preparându-se tinctură, extract şi un sirop contra tusei.


Exactitatea si pierderea controlului

In afara de preocuparea pentru dreptate, despre care am vorbit, foarte mult mi-a daunat in viata dorinta de exactitate. Multi dintre cei cu care am intrat in contact de-a lungul vremii, considerau ca exactitatea nu este ceva important decat atunci cand construiesti, sa zicem, avioane - atunci, o singura zecimala transcrisa gresit poate avea consecinte incalculabile. In viata de toate zilele, insa, oamenii nu doresc exactitatea, iar atunci cand apare unul ca mine, interesandu-se de amanunte, il califica drept maniac, enervant etc. O sa dau doua exemple, fictive desigur, pentru ca nu sunt omul care chiar sa tina minte astfel de lucruri.


sâmbătă, 2 februarie 2013

Povestea unei manii, istorisita de Cehov

Zestrea
Multe case mi-a fost dat să văd în viaţa mea, şi mari, şi mici, şi de piatră, şi de lemn, şi vechi, şi noi, dar una dintre ele mi-a rămas mai adânc întipărită în minte decât toate celelalte. La drept vorbind, nici nu este o casă, ci mai de grabă o căsuţă. E mică, joasă, fără etaj, cu trei ferestre, şi sea­mănă grozav cu o băbuţă măruntă şi gârbovită, cu scufie pe cap. Spoită cu alb, cu acoperiş de ţiglă şi cu un horn derăpănat, căsuţa e înecată în frunzişul verde al duzilor, salcâmilor şi plopilor sădiţi de bunicii şi străbunicii stăpânilor ei de astăzi. Nici nu se vede din frunziş. Potopul acesta de verdeaţă nu o împiedică, însă, să fie o căsuţă de oraş. Curtea ei spaţioasă stă la rând cu alte curţi spaţioase, verzi şi ele, care se înşiră toate de-a lungul străzii Moskovskaia. Nimeni nu trece vreodată cu trăsura pe această stradă, şi rar se întâm­plă să întâlneşti pe cineva chiar pe jos.


Dreptatea si sictirul

Unul din felurile in care mi-a daunat in viata interesul pentru matematica este importanta pe care m-a deprins s-o acord dreptatii. Cand faci facultatea de matematica, mintea ta este orientata aproape exclusiv catre aflarea adevarului. Iar atunci cand ti se pare ca ai gasit un adevar, trebuie sa faci demonstratia, adica sa dovedesti ca ai avut dreptate, ca nu te-ai inselat, ca detii suficiente probe ca si ceilalti sa accepte adevarul descoperirii tale. Sigur, daca nu urmaresti altceva decat sa rezolvi problemele puse de altii, chestiunea dreptatii nu mai e atat de importanta, ceea ce conteaza e sa dovedesti ca esti inteligent, ca stii o gramada de lucruri, ca poti sa le legi etc.


De-ale lui Zoscenko (45)

Un furt
De furat se mai fură. Dar mai puţin.
Unii s-au dat pe brazdă şi nu mai fură. Alţii, ca să zic aşa, socot că nu prea au ce alege din sortimente. Alţii, văzînd că nu mai există mari bogătaşi şi milionari, s-au reprofilat şi fură de la stat.
Dar, bineînţeles, nu mai fură aşa cum se fura înainte.
Acuma numai un prost mai fură fără a ţine sea-ma de condiţiile actuale.
Mulţi înţeleg foarte bine acest lucru şi îşi însu­şesc curentele cele mai noi.
Aşa, bunăoară, la noi la cooperativă s-a comis nu demult un furt. Ei bine, în spatele acestui furt cel puţin se vede o gîndire filozofică.


Din povestirile lui Dürrenmatt(7)

Capcana
Eram pe stradă, în mijlocul mulţimii, cînd i-am sim­ţit, pentru prima oară, privirea. M-am oprit, dar cînd m-am întors, n-am observat pe nimeni care să se uite la mine. Prin faţă nu-mi treceau decît oamenii care um­plu de obicei străzile oraşului, după-amiaza tîrziu: co­mercianţi pierzîndu-se în hoteluri, îndrăgostiţi în faţa vitrinelor, femei cu copii, studenţi, cocote ce-şi fac, încă şovăitor, primul tur înainte de căderea serii, şcolari care se revarsă în grupuri din şcoli; însă din acea clipă, nu m-a mai părăsit impresia că sunt urmărit de el. Adesea, cînd ieşeam din casă, mă înfioram, căci ştiam că şi el ieşea acum din intrîndul în pivniţă, în care se ascundea, sau părăsea felinarul de care se sprijinea, că împăturea ziarul pe care îl citea, decis să reia urmărirea, uneori dîndu-mi tîrcoale, pentru a căuta o nouă ascunzătoare atunci cînd mă opream fără veste.


Tarzan of the apes (10)


Fantoma fricii         
             Cocoţat într-un arbore semeţ, Tarzan privea satul de colibe acoperite cu stuf, aflat dincolo de terenul cultivat. Văzu că, la unul din capete, pădurea atingea satul şi se îndreptă spre acel loc, mînat de curiozitatea arzătoare de a vedea animale din rasa lui, de a învăţa mai multe despre deprinderile lor şi de a cerceta vizuinile ciudate în care trăiau.
Existenţa lui primitivă printre aprigile sălbăticiuni ale junglei nu-i lăsa loc pentru nicio urmă de îndoială că aceste făpturi ar putea fi altceva decît duşmani. Asemănarea înfăţişării nu-l îndemnă să-şi făurească vreo idee greşită asupra primirii ce i s-ar fi făcut dacă ar fi fost descoperit de aceste fiinţe, primele din rasa lui pe care le văzuse vreodată.


Adevarata muzica




Aventurile lui Tom Sawyer (26)

Duminică, până a nu miji zorile, Huck urcă bâjbâind dealul şi bătu încetişor la uşa Galului. Cei dinăuntru dormeau iepureşte, atât erau de tulburaţi de întâmplările nopţii. Nici nu apucă bine să bată Huck şi cineva întrebă de la o fereastră:
- Cine e?
Huck răspunse cu glas sfios:
- Vă rog, daţi-mi drumu' înăuntru. Sunt tot eu, Huck Finn.
-  Ei, ăsta-i un nume căruia de-acum îi deschidem bucuroşi uşa, la orice oră. Bine-ai venit, băiete!
Ciudate vorbe pentru urechile micului vagabond, cele mai plăcute pe care le auzise vreodată. Mai ales cele din urmă - nu-şi amintea să i se mai fi spus cândva.


Un pamflet

Sub semnatura dubla Dan Tapalaga - Cristian Pantazi, pe hotnews.ro a aparut un excelent pamflet intitulat "Ce a mai facut regimul criminal Basescu-Boc". Cei doi insiruie o serie de masuri adoptate de actualul guvern Ponta si, observand ca sunt mai mult sau mai putin aceleasi pe care le-au luat guvernele fostei puteri, le desfiinteaza in maniera USL. Dupa cum spun chiar autorii:
"In acest pamflet, HotNews.ro a utilizat toate stereotipurile, cliseele si acuzatiile ultra-populiste  formulate de liderii USL si televiziunile lor cand erau in opozitie. Asa ar fi sunat astazi discursul lor daca "regimul Boc-Basescu" ar fi luat masurile descrise mai sus, adoptate in prezent de Guvernul Ponta. Majoritatea acestor masuri se dovedesc astazi bune, inevitabile si necesare". 


vineri, 1 februarie 2013

Nils Holgersson (31)

Pasăre de nadă
După câteva zile, Jarro se simţi atât de bine, încât putu să zboare prin toată casa. Stăpâna îl dezmierda mereu iar băieţelul alerga prin curte să culeagă pentru el primele fire de iarbă răsărite. Când îl mângâiau, Jarro îşi zicea că, deşi era acum destul de zdravăn ca să poată zbura oricând spre lacul Tokern, nu-i venea să se despartă de oameni. Era bucuros să rămână toată viaţa la ei.
Într-o zi însă, dis-de-dimineaţă, stăpâna puse peste Jarro un fel de căpăstru sau de laţ, care-l împiedica să se folosească de aripi, şi-l dădu apoi argatului care-l găsise. Omul îl puse subsuoară şi porni cu el spre lac.
Gheaţa se topise cât timp Jarro zăcuse. Papura veche şi uscată de anul trecut rămăsese încă pe marginea lacului şi a ostroavelor, dar toate plantele acvatice începuseră a da lăstare la fundul apei, iar vârfurile verzi ajunseseră la suprafaţă. Ciocurile încovoiate ale corlelor se iţeau din păpuriş. Cufundarii se fuduleau cu gulerele noi de pene la gât, iar sitarii adunau de zor paie pentru cuiburi.


Din articolele mele sinaiene (6)

Învăţând să vedem
În revista Quimera, publicată la Barcelona, a apărut, în 1984, un interviu cu James Baldwin. Cine este James Baldwin? Un scriitor american, născut în 1924 şi plecat dintre noi în 1987. Dar cine a fost el, are prea puţină importanţă pentru cele ce urmează. Important este ce i s-a întâmplat lui, atunci când se aştepta mai puţin. Iată fragmentul dintr-un interviu consemnat, interesant, la persoana a treia, parcă vrând să arate prin aceasta că este vorba despre o experienţă pe care o poate avea oricine.


Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(33)

Îmbătaţi-vă
Trebuie să fii mereu beat. Aici e totul: e singura problemă. Ca să nu simţi cumplita povară a Timpului care îţi zdrobeşte umerii şi te încovoaie la pământ, trebuie să te îmbeţi necontenit.
Dar cu ce? Cu vin, cu poezie ori cu virtute, după cum e felul fiecăruia. Dar îmbătaţi-vă.
       Şi dacă uneori vă veţi trezi pe treptele unui palat, în iarba verde a unui şanţ, în singurătatea posacă a odăii voastre, odată beţia potolită sau dispărută, întrebaţi vântul, valul, steaua, pasărea, orologiul, tot ce aleargă, tot ce geme, tot ce se rostogoleşte, tot ce cântă, tot ce vorbeşte, întrebaţi ce oră e; şi vântul, valul, steaua, pasărea, orologiul, vă vor răspunde: „E ora beţiei! Spre a nu fi robii martirizaţi ai Timpului, îmbătaţi-vă necontenit! Cu vin, cu poezie ori cu virtute, după cum vă e felul."
Baudelaire vazut de Courbet


Luchian

I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte (căci boala i-a luat vigoarea degetelor) şi mâna lui începe să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei şi faţa lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoşător… Rezonanţele nebănuit de adânci ale unui suflet încă viu, m-au impresionat până la laşitate. Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi – într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase – am plâns, plânsul sec al neputinţei mele detestabile.
Asta scria Nicolae Tonitza in 1914 despre Ion Luchian, "pictorul plastic al florilor". Luchian, bolnav de scleroza multipla, era un infirm, tintuit de sase ani in fotoliu. Drama acestui om nu poate fi descrisa in cuvinte.  
Astazi, de ziua lui, tot ce pot sa fac este sa urc aici o parte dintre tablourile artistului. Uite:
Autoportret, intitulat "Un zugrav"


O frumoasa poveste a lui Oscar Wilde

Tânărul rege
Era noaptea dinaintea zilei fixate pentru încoronare, iar tânărul Rege stătea de unul singur în frumoasa lui cameră. Toţi curtenii îşi luaseră la revedere de la el, plecându-şi capetele până la pământ, aşa cum era ceremonialul în ase­menea ocazii, şi se retrăseseră în Sala Mare a palatului pentru a primi ultimele lecţii de la Profesorul de Etichetă; mai erau câţiva care cultivau maniera naturală care, în cazul unui curtean, nu-i nevoie să spun, este o gravă insultă.
Flăcăul - pentru că era doar un flăcău la cei şaisprezece ani ai lui - nu regreta plecarea lor şi se aruncase oftând uşurat pe pernele moi ale canapelei brodate, rămânând acolo cu ochii fremătându-i şi gura deschisă, ca un Faun cafeniu al pădurilor sau ca un animal tânăr prins în capcană de vânători.


După mine!