miercuri, 13 septembrie 2017

Invalidul cu sula de lemn

Am dat peste o postare din 2011 despre Ziua Pompierilor. Și ce să vezi, mă refeream printre altele la o stradă cu numele Invalid Suligă. Spuneam acolo așa: „N-a stiut sa-mi spuna nimeni cine a fost acest om si de ce a fost botezata o strada cu numele lui. Nici acum nu gasesc, Google returneaza numai informatii despre strada, nu si despre cel care i-a dat numele.” 
Am căutat azi din nou - poate după șase ani au apărut niscaiva informații. Da de unde! Tot nu știu cine a fost Suligă. Am găsit în schimb un excelent articol publicat de Valeria Sitaru în Revista Luceafărul, cu titlul „Strada Invalid Ion Suligă”. Iată-l:



miercuri, 6 septembrie 2017

Cum am devenit violator

Discutând, unii oameni fac comparații. De multe ori, ele se potrivesc. Uneori însă, vin ca nuca-n perete. În timpul unei conversații obișnuite, a unei pălăvrăgeli, recurgerea la comparații poate părea cumva nelalocul ei. Nu cred că spune multă lume „am fost la piață și la zona cu fruncte parcă eram într-o livadă”. Comparațiile sunt utilizate, în general, atunci când omul vrea să descrie ceva neobișnuit, pe care interlocutorul lui îl poate imagina mai bine dacă are termen de comparație. Spre exemplu, un amic de-al meu care a văzut în pădure un mistreț, mi-a povestit: „era cât o catedră”. 


vineri, 25 august 2017

Despre multe feluri de plăcinte (2)

„Scoverzele” ce se făceau de demult sunt „clătitele” de astăzi, iar cu termenul bucovinean (polon) „nalisnichele”.
Un alt aluat ce se făcea în vechime la curţile boiereşti era „burungiucul”, care se lucra foarte greu şi care, când era gata, se părea că e o pânză de burungiuc.
Cu deosebită preferinţă, s-au mâncat totdeauna „prăjiturele”. Aluatul făcut cu ouă, rom şi zahar, întins apoi pe masă şi tăiat cu o rotiţă zimţuită, dându-i-se diferite forme şi fiert apoi în untură.
„Gugoaşe” fac târgoveţii de vândut. Aluat moale, de post, fiert în ulei.


miercuri, 23 august 2017

Comentarii incredibile la poeziile mele

De-a lungul ultimilor ani, poeziile mele au fost comentate în diferite feluri. Două dintre aceste comentarii sunt de-a dreptul fabuloase și le postez aici, împreună cu poeziile care le-au generat. Dar înainte de a le posta, trebuie să spun că ele au fost făcute de oameni de la care chiar nu m-aș fi așteptat să înțeleagă atât de puțin dintr-un text poetic și să fie atât de lipsiți de sensibilitate. Sigur că nu le voi da numele complet, chiar n-ar avea nicio importanță. Așadar:


marți, 22 august 2017

Dialog neverosimil cu editorul George Terziu

Anumite „evenimente” petrecute pe Facebook mi-au readus în memorie un dialog absolut incredibil pe care l-am purtat în 2014 cu un domn pe nume George Terziu, fondator al revistei Cervantes. În acel an finalizasem primul meu volum de poezii, cu titlul „Arta însingurării” și căutam o editură. În cursul căutărilor, am dat peste editura Inspirescu. Pe 15.07.2014 am trimis următorul mail:
Imi puteti trimite va rog o oferta pentru publicarea unui volum de poezii? Cartea ar urma sa aiba max 48 de file, alb negru, fara ilustratii, format uzual, brosata. Multumesc. 
Răspunsul a venit a doua zi:


joi, 10 august 2017

Graviola - cancerul imbecilității

In oceanul Internetului plutesc, precum niște balene în putrefacție, diverse site-uri deținute de niște imbecili, la care scriu alți imbecili, care se adresează imbecililor și care sunt promovate de imbecili. Pe aceste site-uri apar zi de zi texte precum cel de mai jos:


luni, 7 august 2017

Pentru cei care se vaită

Un capitol din excelenta carte „Cabana memoriei” scrisă de Tony Judt, apărută la Polirom în 2011 în traducerea Cristinei Chevereșan. Citindu-l, mulți dintre cei care se vaită permanent ba că sunt singuri, ba că au picioare scurte, ba că lumea nu e cum ar fi vrut ei, sunt convins că vor începe să-și pună anumite întrebări. La mine a funcționat.
Noapte
Sufăr de o boală a neuronului motor, în cazul meu o variantă de scleroză laterală amiotrofică (SLA): boala lui Lou Gehrig. Bolile neuronului motor nu sunt rare: boala Parkinson, scleroza multiplă şi câteva alte boli mai puţin grave se încadrează în această categorie. Specifice SLA – cel mai puţin comună din familia acestor boli neuro-musculare – sunt, în primul rând, păstrarea acuităţii simţurilor (o binecuvântare cu două tăişuri), iar în al doilea rând, inexistenţa durerii. Spre deosebire de aproape orice altă boală gravă sau letală, ţi se dă libertatea să contempli în tihnă şi cu minim disconfort deteriorarea catastrofală a propriei condiţii.


sâmbătă, 5 august 2017

I.G. Duca despre Regina Maria

Într-adevăr, Regina Maria este o ființă de care trebuie să te sfiești.
Este strălucitoare la fizic ca şi la moral, încât îţi ia văzul, nimeni nu o poate întrece. Frumoasă de o frumuseţe încântătoare, nu cred să fi fost în Europa multe femei care să se fi putut asemui cu dânsa. Inteligentă, fermecătoare, plină de talent pentru pictură, pentru călărie, pentru scris, o conversaţie sclipitoare, vervă, humor, spontaneitate de gândire, originalitate de expresie, curaj – cine nu a văzut-o la Iaşi în mijlocul epidemiilor mergând acolo unde primejdia era mai mare? Dragostea de adevăr, de frumos, de bine, nimic nu i-a lipsit. Adăugaţi la această o sinceritate împinsă până la cinism, o hotărâre neșovăelnică, o bunătate izvorâtă dintr-o reală pricepere a naturii omeneşti şi o indulgenţă pe care experienţa o dă tuturor sufletelor alese.



vineri, 28 iulie 2017

I.G. Duca despre Ferdinand Întregitorul

Înainte de a-i examina mai cu de-amanuntul domnia, se cade să ne întrebăm cine era omul care se urcase pe tronul României, omul pe care soarta îl chemase să conducă destinele țării într-un ceas atât de grav și hotărâtor al dezvoltării noastre naționale. Da, cine era Regele Ferdinand? Mulți își puneau această întrebare, fiindcă deși era de douăzeci și cinci de ani în țară, puțini oameni avuseseră prilejul să-l cunoască.


marți, 18 iulie 2017

Jalnicul spectacol oferit de unele cucoane și cuconițe

Le întâlnești cam prin toate locurile aglomerate: la piață, în mall, în gară, la cinematograf... au de mână un copilaș rotofei, modern îmbrăcat, curățel și dezorientat. Dar nu pentru că tot ce vede el acolo îl fascinează și nu mai știe pe unde să apuce, nu pentru asta este dezorientat, ci pentru că doamna care-l ține de mână și despre care vorbeam, îl potopește cu sfaturi: 


sâmbătă, 15 iulie 2017

Cerul înstelat și legea morală

Două lucruri umplu mintea de o veșnic înnoită și sporită admirație și venerație, cu cât mai adesea și mai străduitor se îndreaptă reflecția asupra lor: cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine. Aceste două lucruri n-am nevoie să le caut și să le bănuiesc numai, ca și cum ar fi învăluite în întuneric sau s-ar afla într-o regiune transcendentă, în afară de orizontul meu; eu le văd înaintea mea și le leg nemijlocit de conștiința existenței mele. 


luni, 3 iulie 2017

Despre multe feluri de plăcinte (1)

La ţăran, hrana cea mai de căpetenie e „păpuşoiul”, din acesta face mălaiul sau pâinea de păpuşoi coaptă în cuptor şi mămăliga pe care o fierbe în toate zilele, despre care zice rusul:
Faci mămăliga, măi Ivane,
Fie crudă, numai mare!
Din mămăligă se face „urs”, un boţ rotund de mămăligă în mijlocul căruia pui brânză de oi şi-l pui pe jăratec să se prăjească. Tot din făina de păpuşoi se face se face la stână „balmuşul”, o mămăligă rară, fiartă pe jintiţă, în care, când se mestecă, pun unt. Balmoş se poate face şi acasă pe smântână, - se mănâncă ca un fel de bucate cu lingura. Mămăliga se mănâncă cu orice mâncare, numai cât cu mâncare de făină se înţelege că nu. Alăturea cu mămăliga, târgovăţul mănâncă pâine de grâu, - pâinea de secară e la români puţin cunoscută. Doară când nu erau păpuşoi pe la ţară, se făcea pâine de secară, altădată şi de orz, dacă nici secară nu era.


joi, 22 iunie 2017

O poezie a sceleratului Vasile Militaru


Miroase-a stârv, Române, în ţara ta cu floare!...
De unde oare vine atâta grea duhoare?...
Din casa ta săracă, cinstitule plugar,
Pe care-o tot spoeşte nevastă-ta cu var?...
Din casa ta umilă şi fără de noroc,
In care freacă’n palme nevasta-ţi busuioc?...


vineri, 16 iunie 2017

Șansa PSD se numește Grindeanu

Dacă Sorin Grindeanu nu este de unul singur, dacă există o grupare în PSD care mai crede în principiile demult uitate ale partidului, în corectitudine, atunci există o șansă reală de reformare a formațiunii. Nu este posibil ca într-un partid-mamut precum PSD să existe doar infractori, lichele, indivizi amorali, șulfe, trădători și politruci cu metehne totalitare. Cu siguranță și în PSD există oameni de bună calitate, din cei care cred în valorile stângii autentice și care își fac cruce văzând la ce malversațiuni se dedă banda lui Dragnea pentru a-și asigura dominația absolută în partid. Ei bine, dacă acești oameni consideră că sunt reprezentați mai bine de Grindeanu decât de Firea, Olguța sau Codrin Ștefănescu, atunci putem spera că PSD ar putea să se transforme în ceea ce ar fi trebuit să fie de la început: un partid social democrat.


marți, 13 iunie 2017

După 27 de ani, criminalii în fața justiției

Aztăzi, marți 13, am aflat de la televizor că Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma și încă vreo 20 de ticăloși au fost trimiși în judecată în dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990, pentru crime impotriva umanității. Asta se întâmplă după 27 de ani, însă pentru mine nu are nicio importanță în acest moment. Îmi amintesc cum mă rugam în vremea aia „Doamne, dă să trăiesc să-l văd pe Iliescu în fața tribunalului” și iată că dorința mi-a fost ascultată.


sâmbătă, 27 mai 2017

O carte la îndemâna oricui

Din excelentissima carte „Marele plan” scrisă de Stephen Hawking și Leonard Mlodinow, urc aici un glosar de termeni utilizați pe parcursul expunerii. Ideea e că dacă un om este cât de cât familiarizat cu astfel de noțiuni, mai greu o să-l auzi vorbind despre forțe malefice, energii bubulice, reîncarnare, pedeapsa veșnică, greutatea sufletului, vindecarea cu apă și altele din aceeași gamă. Dar cei mai mulți preferă să nu citească așa ceva, pentru că ei știu dinainte că e vorba de prostii. Și, în fond, e mai simplu să crezi că ai făcut tuberculoză datorită păcatelor părinților tăi, decât să îți încarci mintea cu denumiri ca „bacilul Koch” și să accepți că te-ai îmbolnăvit fiindcă ți-a strănutat un alt bolnav în față.



vineri, 26 mai 2017

Scapă cine poate!

Zic ortodocșii că după moarte, sufletul are de trecut prin 20 de „vămi ale văzduhului”. La fiecare din ele, dracii îl învinuiesc de anumite păcate, iar îngerii caută să-l scape, fie dovedind că dracii mint de sting, fie anulând păcatele prin faptele bune săvărșite de omul din care a plecat sufletul respectiv. Dacă nu există faptele bune suficiente, se ajunge la o vamă unde îngerii nu mai au ce să facă și sufletul este luat de draci și dus în iad. 
Citind amănunte despre cele 20 de vămi, te ia groaza în maximum un minut. Pentru că nimeni nu pare a avea vreo șansă de a scăpa cu fața curată și a ajunge în rai. Citiți, așadar:


marți, 23 mai 2017

Trump, guvernele și măcelul de la Manchester

Nu sunt nici pe departe un priceput în chestiunea teroriștilor. Nu vreau să am de-a face cu așa ceva și sper ca Dumnezeu să-mi apere copilul de nebunia celor care se detonează, pun bombe, intră în mulțime cu camioanele etc. Mă uit cu groază la știrile care-mi povestesc ce s-a întâmplat la Manchester, unde au fost uciși tineri - adolescenți și copii, strânși să o vadă pe Ariana Grande. Îmi spun că dacă aș avea ocazia să o fac, i-aș lichida fără ezitare pe toți cei care pun la cale astfel de orori.


luni, 15 mai 2017

Animale din Anglia

Animale din Anglia şi Scoţia,
Din toate ţările, de sub mulţi sori,
Eu vă vorbesc, şi mare mi-e emoţia,
Despre anii cei de aur viitori.



joi, 4 mai 2017

HAȘURAT - un SF de Francis Carsac

Sunt un idiot!
În viaţa mea, destul de lungă, caracterul mi-a jucat o mulţime de feste, dar niciodată n-am regretat în asemenea măsură o explozie de mânie. Când te gândeşti că am avut în mâinile mele secretul comunicaţiilor interplanetare, poate chiar al călătoriilor interplanetare… şi că l-am distrus prosteşte, dintr-o ţâfnă.


După mine!