sâmbătă, 14 septembrie 2019

Mama - o proză a lui Dimitrie Anghel

Mamă! Ce puţin am rostit numele tău şi cât de vag îmi aduc aminte de tine... O negură te învăluie şi parcă din neguri e urzit şi conturul tău. In fața mării, unde am stat privind neîntrerupta goană a talazurilor, acolo m-am apropiat mai mult de tine şi am căutat să te rechem. Din fundul orizontului aceluia ce-l hotărăşte linia curbă a mării, de acolo ai venit tu. Pe o noapte dulce cum e aceasta, un vas legănat ce şi-a scris pieritoarea dungă pe cer te-a adus, desigur. Şi pe cheiul acesta singuratic, unde întîrzii eu, visând uneori, au coborît paşii tăi, de bună seamă. Ca şi acum, neastîmpăratele talazuri se ridicau ca nişte fantome din mare şi alergau de-a lungul digului de piatră sură ca să privească portul. O semilună pală, brodată pe un steag, lucea şi atunci pe înaltul unui catarg, şi tu desigur, cu fața întoarsă peste umăr, a trebuit să priveşti tristă pe largul întinselor valuri ce te despărţeau de ţara ta... 


luni, 9 septembrie 2019

Alergarea


Dacă poți merge mai departe bine, dacă nu e același lucru. Reușești să ții pasul? Perfect, du-te, nu sta după nimeni, nu te gândi că dacă tu te oprești pentru altul, se va opri și pentru tine cineva, măcar o secundă. Nu, nu se împiedică nimeni de tine, nu se oprește nimeni să te întrebe dacă te doare ceva, dacă mai poți, dacă mai vrei. Înainte, aleargă, șuvoiul nu poate fi oprit, lasă-i pe cei care se poticnesc și vezi-ți de alergarea ta, gândește-te doar la cei care ți-au luat-o înainte, la cei care te depășesc, teme-te să nu rămâi ultimul, să nu pierzi vreo ocazie, să nu ratezi vreo curbă, vreo traversare secretă. 



joi, 22 august 2019

Un proces verbal verde


 Undeva, într-un oraş, trăia un pictor pe nume Uteşaev1). Acesta picta zîmbete. El dăruia neapărat cîte un zîmbet fiecărui chip pe care-l zugrăvea. Cînd e vorba de un „Intîi Mai,” de o nuntă, de o horă, sau de fel şi fel de coruri şi jocuri — aşa ceva nu este de mirare. Copii, fete, prieteni re­găsiţi, vişini în floare, soare strălucitor — cum să nu zîmbeşti!
Uteşaev îşi alegea însă subiecte ceva mai grele: o fetiţă care sparge un ulcior cu lapte şi care adună cioburile rîzînd. Un călător care scapă trenul şi care, cu chipul plin de veselie, rămîne cu boccelele pe peronul pustiu...



joi, 15 august 2019

Cum se ajunge la cazul Caracal - un exemplu

O întâmplare excepțională s-a petrecut la Breaza acum câțiva ani. Era iarnă, cu zăpadă destul de mare, dar o zi relativ călduroasă. O doamnă, o să-i spun D, lăsase ușa deschisă către bucătărie și urcase în pod ca să recupereze niște cărți care-i trebuiau unei prietene. În timp ce căuta pe-acolo, un cetățean care trecea pe stradă, a observat ușa deschisă, a pătruns în curte, de-acolo în bucătărie, a deschis frigiderul și a luat tot ce a putut, după care s-a făcut nevăzut.



luni, 29 iulie 2019

Omul nou

Multă vreme, cartierul dintre Piaţa Victoriei şi „Lupoaică” a fost un cartier decorativ şi paşnic. Se născuse pe un teren – Parcul Bonaparte – aflat la marginea orașului, aşadar într-o zonă aerisită, nezgomotoasă, foarte atrăgătoare pentru burghezia prosperă care îşi dorea case pitoreşti şi confortabile. Comunismul n-a adus, în acest peisaj, decât decrepitudine şi, la capătul dinspre „Externe” al străzii Paris, o linie mizeră de troleibuz, cu staţie pe „Louis Blanc”. Când se strica ceva pasagerii trebuiau să coboare şi m-am trezit de multe ori cu murmurul tenace dar fără efect al indignării lor. 


joi, 25 iulie 2019

Un caz de ignoranță crasă

Am găsit, pe un site unde lumea discută câte-n lună și-n stele, o întrebare pusă de un ignorant perfect în chestiuni elementare de matematică. Ea sună așa: „What would happen if a supercomputer calculated pi out and discovered that it does end finitely?” Cu alte cuvinte: ce s-ar întâmpla dacă într-o zi un supercomputer ar descoperi că pi are un număr finit de zecimale?


marți, 23 iulie 2019

Viermele - o poveste a lui Roberto Bolaño


Părea un vierme alb, cu pălăria lui de pai şi un trabuc Bali atârnându-i de buza de jos. În fiecare dimineaţă îl vedeam stând pe o bancă din parcul Alameda în timp ce eu intram la Librăria de Sticlă să răsfoiesc cărţi. Când îmi ridicam capul, prin pereţii librăriei, care într-adevăr erau de sticlă, îl vedeam acolo, calm, printre copaci, privind în gol.


joi, 20 iunie 2019

Blestemul ursarilor - poveste din Vâlcănești

În 1881, pe un teren închiriat de la moșierul Dimitrie Păcurețeanu, a început să funcționeze prima școală din localitate, sub conducerea învățătorului Vasilache B. Frînculescu din Țipărești. Acest minunat dascăl trecea printr-o dramă despre care astăzi doar câțiva dintre bătrânii locului își mai amintesc, și asta numai din poveștile auzite de la părinți și bunici. Este vorba despre singurul copil pe care-l avea, o fată înfiată (el fiind burlac), pe nume Elena și care se îndrăgostise de un țigan ursar, pe nume Ghiță. Frânculescu plănuia să-și mărite fata cu Marin, fiul profesorului de matematică Gheorghe Tudor, numai că Elena amenințase că dacă nu este lăsată să se iubească cu Ghiță, își va pune capăt zilelor. Bietul Frânculescu nu mai știa ce să facă. Frumoasa lui fată să stea încurcată cu un țigan ursar? Era ceva de neconceput. 




Apa e ca lumina - o poveste a lui Marquez

De Crăciun, copiii cerură din nou o bărcuţă cu vâsle.
— De acord, zise tăticul, o să v-o cumpărăm când ne întoarcem la Cartagena.
Totó, de nouă ani, şi Joel, de opt, erau mai hotărâţi decât credeau părinţii lor.
— Nu, spuseră în cor. Avem nevoie de ea acum şi aici.
— Să fie clar, zise mama, aici nu-i altă apă de navigat decât cea de la duş.


luni, 10 iunie 2019

Alfabetul misterios - poveste din Cerașu

Au trecut aproape 140 de ani de la moartea unuia dintre marii patrioți români, fruntaș al revoluției de la 1848, pe numele lui Cezar Bolliac. Viața acestui om a fost un șir neîntrerupt de aventuri, care l-au purtat prin Constantinopol, Atena, Londra, Paris și, în cele din urmă, l-au trimis în exil pentru că îi susținuse, împreună cu Bălcescu, pe revoluționarii unguri ai lui Lajos Kossuth. A fost poet, gazetar, politician, iuncher în miliția pământeană, vornic al capitalei. A fost anchetat și închis pentru participare la „Conspirația Filipescu” din 1940, care urmărea împroprietărirea țăranilor pălmași, s-a implicat, alături de Petrache Poenaru, în Comisia pentru dezrobirea țiganilor, a fost surghiunit la Schitul Poiana Mărului, a fost membru activ în societatea secretă Frăția a pașoptiștilor. Și, lucru în general mai puțin cunoscut, a fost unul dintre primii arheologi ai României.




vineri, 7 iunie 2019

Răzbunarea - Poveste din Blejoi

Pe 8 martie 1910 se năștea, la Blejoi, Nicolae Bogza, ca fiu al Elenei și al lui Alexandru Bogza. Mama lui era casnică, iar tatăl funcționar. Nicolae mai avea doi frați: Alexandru, născut în 1895 și Geo, care văzuse lumina zilei cu doi ani înainte, în 1908. La acea vreme, extrem de puțini oameni știau atâta istorie universală încât să poată face niște legături ca acelea pe care le-a stabilit, șaptezeci și cinci de ani mai târziu, inginerul Păun, omul care conducea de facto abatorul de păsări din Blejoi. Fost fotbalist, relativ mic de statură, cu o privire pătrunzătoare, inginerul Păun era pasionat de legăturile oculte dintre lucruri, în special de felul în care evenimentele petrecute în anumiți ani le influențau pe cele care aveau să aibă loc după unul sau mai multe secole. Așa se face că el a observat o înlănțuire incredibilă de fapte care au condus, în cele din urmă, în mod absolut firesc, la nașterea lui Nicolae Bogza și nu oriunde, ci exact pe teritoriul satului Blejoi. Iată despre ce este vorba:




Vaiere


Cînd deschise uşa, îl lovi un aer gros, stătut, înăbuşindu-l. Sub ţol se zvîrcolea, vînătă de durere, cu ochii holbaţi, o femeie în vîrstă.
— Valeo-oo, valeo-oo, picioru...
— Vai de capu ei, părinte! Da’ s-o auzi noaptea... Gîndeşti c-o muşcă şerpii! Ce chinuri, Doamne, ce păcate!
Femeia care chemase pe popa la bolnavă îşi frîngea mînile, îngrozită.
— Da’ cum ţi-a venit, leleo Sofio, durerea la picior?
— Vezi că-s... patru săptămîni de-atunci. Tăiam le... valeo-oo, picioru, valeo...
Şi se frămînta de credeai că-i e să-şi iasă din piele.


Lanțurile roșii (Editorial apărut în Ziar de Sinaia)


În aceste momente, România a cârmit din nou spre democrație. La alegerile europene, ai noștri au dat de pământ cu PSD și ALDE, iar Dragnea, acest furuncul pe fruntea politicii social-democrate, a fost condamnat și arestat. Așa cum mulți observatori și analiști au comentat, dacă Dragnea rămânea la putere, țara noastră s-ar fi îndreptat către o dictatură de tipul celei din Turcia unde, mai nou, Erdogan a început să aresteze și scriitorii care nu sunt „pe linie”. Dar justiția și-a făcut datoria și, mai mult, românii s-au orientat masiv către partidele europene. 


luni, 3 iunie 2019

Merii Îmbulziți - poveste din Telega

Printre prahovenii care s-au ocupat cu dăruire de păstrarea unor manuscrise în care sunt consemnate fapte, date și întâmplări din localitățile în care s-au născut, o aflăm pe Eufimia Georgescu din Telega. Această bravă femeie a găsit printre documentele aflate în posesia tatălui său, învățătorul Antonie Georgescu, o lucrare scrisă în 1943 de elevul Mihail Popescu pentru examenul de absolvire a clasei a 8-a normală, care poartă titlul „Monografia comunei Telega”. Acum 25 de ani, mai precis în 1994, când învățătorul Georgescu a repausat întru Domnul, Eufimia nu a aruncat nimic din lucrurile acestuia. A păstrat la loc sigur monografia scrisă de elevul Popescu, cu gândul că vreodată cineva o va pune în valoare. Acest lucru s-a întâmplat cu adevărat în 2015, când profesorul Gh. Bâlgă de la colegiul ploieștean Spiru Haret a publicat, în Anuarul Societății de Științe Istorice, articolul „Telega, într-o sursă istorică inedită”. Cei interesați găsesc acolo textul monografiei, din care pot afla lucruri extrem de interesante, cum ar fi faptul că din cele 1746 de gospodării, „1500 au closete din lemn în stare bună” sau că fetele, „cu unele excepţii, au o conduită demnă. Se observă însă la ele o tendinţă de lux exagerat, căutând să copieze în port pe orăşeni”.




marți, 28 mai 2019

Răspunsul unui polițist pentru un politician

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră”, a scris, după alegeri, următoarele:
„A fost o ură generală împotriva preşedintelui Dragnea. PSD a greşit că a acceptat referendum împreună cu alegerile europarlamerntre. Sigur că PSD câştiga. Lumea a ieşit la vot împotriva lui Dragnea. PSD renaşte din cenuşă. Vom  face un Congres pentru că trebuie schimbate multe lucruri. Nu poate fi un singur om vinovat pentru ce s-a întâmplat în PSD. Medicii care au primit salarii de patru ori mai mari să le dea înapoi şi să plece din ţară. Pensionarii, la fel. Şi fermierii să dea subvenţia înapoi la USR. Dacă le place ce măsuri propune PNL şi USR să rămână cu ele“




duminică, 26 mai 2019

Cura de slăbire - o poveste a lui Agârbiceanu


Acum dumnealui se lăsase de afaceri. Ştiuse să le-nvîrtă cu multă măiestrie în cei zece ani dintîi ai «Romîniei Mari», şi trăia din veniturile caselor şi din dobînda banilor. Copii nu aveau, şi nici rudenii apropiate.
Vorba e că numai domnul Costea se apropia de anul al cincizecilea; dumneaei trecuse puţin de acest prag de rezistenţă al vieţii. Din complezenţă, însă, bărbatul nu dăduse a-nţelege niciodată, nimănui, că doamna Viorica ar fi mai vîrstnică decît el, deşi îi cunoştea actul de naştere. Dumnealui era un om recunoscător şi nu-şi uita că banii cu care începuse afacerile norocoase au fost ai nevestei. Şi, bucuros, i-ar fi dat doamnei Viorica şi zece ani mai puţin decît avea, dacă dumneaei i-ar fi cerut o astfel de contrafacere a adevărului. Dar Vio­rica i-a spus hotărît:


sâmbătă, 25 mai 2019

Răfuiala de pe tăpșanul Dorobanțeștilor - poveste din Posești

În 1746, domn al Țării Românești era Constantin Mavrocordat, fiul grecului Nicolae Mavrocordat. În acea vreme, diverse familii grecești care aveau interese aici, îi influențau cu bani pe boierii autohtoni care alegeau domnitorii. Una dintre aceste familii, provenită din zona de nord-est a Greciei, mai precis din Serres, moștenind pământuri întinse în Țara Românească, se strămutase pe moșia Zeletin. Cunoscuți drept „Ceata Sersarilor”, membrii acestei familii au intrat rapid în conflict cu „Ceata Posarilor”, formată din membrii familiei Posea, care erau oamenii locului, stabiliți acolo cu cel puțin 60 de ani înainte. 





miercuri, 22 mai 2019

Descendenții lui Pitagora - Poveste din Gherghița

În 1623, pe vremea când domnitorul muntean, Alexandru Coconul, avea vârsta de 12 ani, s-a aprins o răscoală a călărașilor cantonați în zonele Rușii de Vede, Ploiești, Mănești și Gherghița. Adevăratul domn, chiar dacă neoficial, era tatăl Coconului, Radu Mihnea, aflat pe tronul Moldovei. Toate deciziile erau luate de acesta din urmă și comunicate la Târgoviște printr-un personaj misterios, despre care istoria nu consemnează nimic, dar despre existența căruia se știe în anumite cercuri. Acest personaj se numea Eremia și era născut în Gherghița, mai precis în cătunul Belciugul. 





vineri, 17 mai 2019

O poezie pentru care Geo Bogza a ajuns la pușcărie, unde a stat în aceeași celulă cu Berilă

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neaşteptate – şi aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.


După mine!