Cei 13 si misterul (16)

În ziua următoare indivizii porniră convinşi că vor descoperi misterul. Drumul şerpuia printre pîlcuri de măcieş.

Bineînţeles măcieşele comentau în gura mare uciderea Rosa­mundei. O frunză de varză se oferise ca materie primă pentru un viitor ziar ce avea să-i lămurească pe toţi.

Se angajară opt scaieţi amatori drept tipografi, şi gazeta fu întocmită.

În momentul cînd ajunseră acolo, măcieşele reciteau a suta oară proaspătul ziar.

Băiatul îl ceru distrat. Pe coloana întîia erau zgîriate cuvintele „Cu şi fără asasin“. Apoi urma articolul unui ţînţar specializat în extracţii şi emulsii.

Teorema lui Lagrange

Se fac azi 200 de ani de cand a murit Lagrange. E ceva sa treaca 200 de ani si simpla rostire a numelui tau inca sa mai terorizeze lumea. Pentru ca, intr-adevar, foarte multi oameni, cand aud de Lagrange, simt asa, un fel de furnicatura intercostala si le vine sa fuga in munti. Totul din pricina unei teoreme care poarta numele francezului si care se preda (deci nu se invata), in Romania, in penultima clasa de liceu. Iat-o in toata splendoarea ei apocaliptica, impreuna cu interpretarea geometrica:

O bucăţică din Moscova, privită de Cehov

La Moscova, în Piaţa Trubnaia

Lângă mănăstirea Rojdestvenski, se află o mică piaţă, căreia lumea îi spune piaţa Trubnaia, sau mai simplu Truba; în zilele de duminică, acolo se ţine târg. Sute de şube, de sumane, de căciuli şi de jobenuri forfotesc ca racii în sită. Piaţa răsună de ciri­pitul păsărilor de toate soiurile, care îţi aduc aminte de primăvară. Dacă-i soare şi cerul e senin, ciripitul păsărilor şi mirosul de fân sunt şi mai puternice şi această adiere de primăvară dă aripi gândului şi-l poartă departe, departe. De-a lungul uneia dintre laturile pieţei, stau înşirate sumedenie de căruţe. În ele nu vezi nici fân, nici varză, nici fasole, ci sticleţi, scatii, prigorii, ciocârlii, sturzi, mierle, piţigoi, lugaci. Toate aceste păsărele ţupăie în nişte colivii de rând, înjghebate de mântuială, se uită cu jind la vrăbiile li­bere şi ciripesc. Sticleţii costă cinci copeici bucata, sca­tiii sunt mai scumpi, iar restul păsărilor se vând cum dă Dumnezeu.

Intamplari neobisnuite (20) (final)

Cap. XX. În care se termină această poveste ciudată, pe cât de adevărată pe atât de neverosimilă.

—      Barbicane?... Nicholl?...

—      Maston!

—     Voi?...

—      Noi!

Tonul ciudat în care acest ultim cuvânt fu rostit în acelaşi timp de cei doi arăta numai ironie şi mustrare.
J. T. Maston îşi trecu pe frunte cârligul de fier şi rosti cu glas şuierător:

Trei milenii de umor(4)

Aflat, în primăvara anului 1744, la Twickenham, orăşel la sud-vest de Londra, Alexander Pope a căzut grav bolnav la pat. Autorul poemului „Essay on Man“ avea o constituţie plăpîndă. Starea sa era foarte gravă şi Pope nu-şi făcea iluzii. Un medic, prieten al familiei, a încercat să-i insufle curaj:

—   O serie de simptome vorbesc de vindecare!

—   Eu însă, a răspuns poetul, am să plec pe lumea cealaltă cu simptome cu tot!

Peisajele lui David Muench (5)

Centura de castitate

Acest obiect minunat a fost inventat, se zice, în timpul Cruciadelor, când cavalerii plecau să-i pedepsească pe păgâni şi lipseau de-acasă suficient de mult ca soţiile să-şi pună întrebarea dacă se vor mai întoarce vreodată şi să acţioneze ca şi cum răspunsul ar fi fost negativ. Tinerele doamne purtau zi şi noapte acel accesoriu metalic închis cu lacăt, care, oficial, le proteja împotriva violului dar, în realitate, le împiedica să îşi însele soţii războinici.

Bucă Groasă şi Mîndria prohabului

Azi, la 460 de ani de la moartea lui Rabelais (pronuntat Rable, cu accent pe e si nu pe a), urc aici cuvantul adresat cititorului in deschiderea cartii cu Gargantua si Pantagruel. Intr-un viitor (nu foarte cert), poate voi urca si cartea - cele doua carti, de fapt, care la noi au aparut intr-un singur volum. 

Cei 13 si misterul (15)

Mîncaseră cu mare poftă şi acum voiau să se distreze. Afară ploua cu găleata şi în grajd era bine. Uitaseră cu toţii de Rosa­munda.

Ursula, Porthos şi Dick făceau alpinism pe pereţi folosindu-se de paie lungi care le ser­veau de frînghii. Bonifaciu, în chip de ghid, dădea lămuriri şi Ie spunea că se aflau în faţa celor mai renumite cascade formate de apa de ploaie scursă prin crăpăturile tavanului.

Piratul Roşu se juca de-a v-aţi ascunselea cu Vasilica. Biata găină era totdeauna desco­perită după ouăle ce se rostogoleau din ascun­zătoarea ei.

Intamplari neobisnuite (19)

Cap. XIX În care poate că lui Maston îi pare rău după vremurile când mulţimea voia să-i aplice legea lui Lynch

Capitalele ţărilor din Lumea Veche şi Lumea Nouă, ca şi orăşelele de oarecare importanţă şi până şi târgurile mai mărunte, aşteptau cuprinse de groază. Datorită ziarelor răspândite pe toată suprafaţa pământului, întreaga lume cunoştea ora precisă, care corespundea orei douăsprezece noaptea la Kilimanjaro.

Întrucât soarele străbate doar un grad în patru minute, iată orele care corespundeau în diferite oraşe mai mari miezului nopţii la Kilimanjaro:

Din spatele portii negre (2)

Boerii

Temniţa e plină de «boeri» Hoţii profe­sionali numesc boer pe orice purtător de bu­zunare şi de portofel, proprietate a purtăto­rului. Răsboiul a scos boerii la iveală şi i-a vărsat în depou. Foşti miniştri şi foşti de­putaţi, bancheri politici, restauratori, care au jucat un rol într-o culoare, într-un judeţ, într-o uliţă sau într-o casă, ziarişti, socialişti, comunişti, samsari, boeri de categorii nume­roase, contradictorii şi exclusiviste.

Rolul adeseori a fost presupus ori dedus. Niciodată modelul moral, ideal şi mecanic, nu a funcţionat mai perfect şi mai unanim, şi omul de sidef şi de fildeş, ideea cristalizată, lipsită de păr şi de sudoare, şi de jur împre­jur lustruită, cu toate circumferinţele mate­matic egal depărtate de centru, stau dina­intea noastră vii.

Cioran despre România

Azi e ziua lui Cioran - implineste 102 ani. Toata viata a fost obsedat de moarte, de neant, de nefiinta. A scris atat de mult pe tema asta, atat de frumos si atat de sfasietor, incat am senzatia ca pana la urma, moartea i-a facut o concesie si l-a lasat in pace. Uite ce scria el despre Romania in anii 30:

Cioran cu Noica in 1932, la Geneva

Faceti-va bine (234)

Piersicul

Denumire ştiinţifică: Piersica vulgaris; Prunus persica.

Prezentare. Piersicul este originar din China. Numele îi vine însă de la Persia, ţara unde romanii l-au întâlnit şi de unde l-au şi adus în Europa. Aparţine familiei rozaceelor. Este un arbore de mici dimensiuni, ajungând numai până la maximum şapte-opt metri înălţime. Frunzele piersicului au formă eliptică. Florile, micuţe, dar ceva mai mari, totuşi, decât cele de prun, au o culoare roşu-carmin. Valoare medicinală au, în primul rând, florile şi frunzele, dar şi fructul şi sâmburii. Se prepară infuzie, decoct, sirop, cataplasme.

Trei milenii de umor(3)

Ultima mare personalitate a epocii lui Ludovic al XlV-lea, poetul şi criticul Boileau-Despreaux, primise pe un curtean căruia îi era dator cu o vizită. La o primă ocazie, cavalerul a adus vorba de această încălcare a uzanţelor perioadei respective. Boileau i-a răspuns astfel:

— Între dumneavoastră şi mine există o deosebire, care mă împiedică a face vizite. Dumneavoastră faceţi acest lucru ca să vă treacă timpul, pe cînd eu, făcînd vizite, aş pierde timpul.  Le temps fuit irreparable! (Timpul nu se întoarce!)

Mici intamplari cu animale (137)

Nevăstuică în copac

Treceam de-a lungul unui drumeag de cîmp cu foxterierul meu, Rip. L-am lăsat să se zbenguie în voie. Scotocea spinăriile din marginea căii, mai săpa furios şi după cîte un şoarece. Iată că îi sare de sub nas o nevăstuică. Oricît de ager şi iute era Rip, n-a putut-o prinde, pînă cînd isteaţa a ajuns la casa ei şi a dispărut în borta de la rădăcina unui măr sălbatic, care era în apropiere.

Suferintele tanarului Werther(4)

                                                                                                                  18 iulie

 Wilhelm, ce e pentru inima noastră lumea fără iubire?! E ca o lanternă magică fără lumină! Îndată ce pui lampa înăuntru, pe peretele alb apar imaginile colorate! Şi chiar dacă n-ar fi nimic altceva decât asta, decât nişte fantome trecătoare, şi tot am fi fericiţi când stăm ca nişte copii în faţa lor şi ne desfătăm cu apariţiile acestea minunate. Astăzi nu m-am putut duce la Lotte; nişte cunoscuţi de care n-am putut scăpa m-au ţinut acasă. Ce era să fac? Mi-am trimis servitorul la ea numai pentru ca să pot avea lângă mine un om care a văzut-o astăzi. Cu câtă nerăbdare l-am aşteptat, cu câtă bucurie l-am văzut întorcându-se! Dacă nu mi-ar fi fost ruşine, l-aş fi luat cu drag în braţe şi l-aş fi sărutat.

Se povesteşte despre piatra bologneză(1) că, atunci când o aşezi la soare, absoarbe razele şi pe urmă străluceşte câtva timp în întuneric. Aşa mi s-a părut şi băiatul acesta. Ideea că ochii ei au privit ochii lui, faţa lui, obrajii lui, nasturii şi gulerul hainei mă făcea să le socot pe acestea toate atât de sfinte, atât de scumpe! În clipa aceea nu l-aş fi dat pe băiat nici pentru o mie de taleri. Mă simţeam atât de bine în preaj­mă-i... Dar pentru numele lui Dumnezeu, să nu râzi de asta! Wilhelm, să fie oare nălucire faptul că ne simţim bine?

Cei 13 si misterul (14)

A doua zi de dimineaţă, băiatul se trezi mai devreme ca de obicei. Ceilalţi dormeau şi el nu se îndură să-i scoale, aşa că rămase culcat cu capul pe spatele lui Beatrice.

Era gata să aţipească din nou, cînd uşa grajdului se deschise şi Invincibilul Ş se strecură înăuntru. Ii examină cu luare-aminte pe toţi şi cînd se convinse că dormeau buştean, se culcă lîngă Dick.

Băiatul rămase pe gînduri. Purtarea şarpelui devenea din ce în ce mai ciudată.

—     Nu-i interzic, îşi zise el, să aibă aventuri nocturne, însă Invincibilul Ş pune cu siguranţă altceva la cale.

Ca să nu-i dea de bănuit şarpelui, băiatul stătu neclintit la locul său şi-şi ţinu ochii închişi. Abia după un ceas îi deşteptă pe micii săi prieteni.

Intamplari neobisnuite (18)

Cap. XVIII. În care populaţia din Wamasai aşteaptă ca preşedintele Barbicane să strige: „Foc!”

Era în seara de 22 septembrie — dată memorabilă căreia lumea întreagă îi atribuia aceeaşi influenţă nefastă ca zilei de 1 ianuarie a anului 1000. La douăsprezece ore după trecerea soarelui peste meridianul din Kilimanjaro, adică exact la miezul nopţii, căpitanul Nicholl trebuia să dea foc explozibilului.

Se cuvine să precizăm că deoarece muntele Kilimanjaro se găseşte cu 35° mai spre răsărit de meridianul Parisului, iar Baltimore cu 79° mai spre vest de acelaşi meridian, aceasta face o diferenţă de 114°, ceea ce înseamnă o distanţă de timp de 456’, adică şapte ore şi douăzeci şi şapte de minute. Deci, în secunda precisă când avea să se tragă cu tunul, în marele oraş din Maryland, Baltimore, avea să fie ora cinci şi douăzeci şi patru de minute după amiază.

Les autres

Știi tu, cititorule, ce este aceea o partiție? Este o despărțire a unei mulțimi în clase disjuncte. Ai înțeles ceva? Nimic, sunt convins. Așa că o să-ți dau un exemplu. Ia toți banii mărunți pe care-i ai în buzunar sau în poșetă și aranjează-i pe căprării: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 de bani. Acum gândește-te la mulțimea tuturor monedelor tale, indiferent de valoare și vezi că ai despărțit-o în grămezi. Grămezile alea sunt clasele disjuncte. Tot n-ai înțeles? Nu-i nimic, îți mai dau un exemplu. Gândește-te la toți oamenii care trăiesc în clipa asta. Ei formează o mulțime imensă. Îi poți împărți în clase disjuncte? Desigur și încă în mai multe moduri.

Demascarea lui Michelangelo

Un tânăr pictor abia sosit la Roma (prin anul 1570) îi spune papei Pius V că vrea să refacă una dintre cele mai impresionante fresce ale Capelei Sixtine, și anume „Judecata de Apoi”. Era opera lui Michelangelo, iar motivația noului-sosit în lumea artistică a Cetății Eterne a fost: „Michelangelo era un om bun, dar nu știa să picteze”... Au fost vorbele unuia dintre cei mai controversați și nonconformiști pictori, cunoscut după moarte sub numele de El Greco.

El Greco a murit pe 7 aprilie 1614. Uite câteva tablouri de-ale marelui mistic.

Dezbracarea lui Cristos