Tovărăşie ciudată
Cerbul care în
epoca dragostelor, adică toamna, a reuşit să-şi strîngă un pîlcuşor de ciute,
haremul lui, e un sultan din cale afară de gelos şi bătăios. Nu tolerează să
evadeze vreo cadînă din seraiul lui, face război crîncen rivalului care încearcă
să i le răpească. Din luptă se alege care din doi e mai vrednic să stăpînească şi
să culeagă încîntările. Mai mult îl necăjesc pe cel puternic şi stăpîn
coldanii. Aceştia sunt cerbi tineri, care nu îndrăznesc să se ia la trîntă, praşcăi
care aleşuiesc prin jurul alaiului de gonită, dau tîrcoale, mugesc şi ei în nădejdea
unei clipe de neatenţie a bătrînului sau în dorul de aventură lăturalnică a
vreunei ciute. Nici nu se bat, nici nu
pleacă. Stau ziua, noaptea... pe lîngă gard. Tare îi este necaz cerbului celui
tare pe aceşti obraznici. Una-două se ia după ei, îi alungă, pentru ca cei
alungaţi pînă depărtişor să se întoarcă îndată în jurul horei, desigur, ţinîndu-se
la distanţă prudentă.