Soarta soţiei profesorului - o proză a lui Daniil Harms

Odată un profesor a mîncat ceva, dar nu ce trebuia, aşa că l-a apucat pe loc voma.

Vine nevastă-sa şi zice: "Ce ai?" Iar profesorul zice: "Nimic". Nevastă-sa s-a dus înapoi. Profesorul s-a întins pe sofa, a stat, s-a odihnit şi a plecat la serviciu.

Iar la serviciu - surpriză - i s-a tăiat din leafă: în loc de 650 de ruble i s-au lăsat doar 500. Profesorul - aia, aia - n-ajută nimic. Profesorul merge la director, iar directorul îi dă un şut. Profesorul merge la contabil, iar contabilul zice: "întrebaţi-l pe director". Profesorul a urcat în tren şi a plecat la Moscova. În drum, profesorul s-a pricopsit c-o gripă. A ajuns la Moscova, însă nu poate ieşi pe peron. L-au pus pe profesor pe targă şi l-au dus la spital.

A stat profesorul în spital nu mai mult de patru zile şi a murit.
Au ars trupul profesorului în crematoriu, au pus cenuşa într-un borcănel şi l-au trimis soţiei lui.

Iată că soţia profesorului stă şi bea cafea. Deodată sună. Ce este? "Aveţi colet".

Nevasta se bucură, rîde cu toată gura, strecoară cinci ruble în mîna poştaşului şi deschide iute coletul.

Priveşte, iar în colet - un borcănel cu cenuşă şi un răvaş: "Asta e tot ce-a rămas din soţul Dumneavoastră".

Soţia nu poate să înţeleagă nimic. Zgîlţîie borcănaşul, îl priveşte la lumină, a citit de şase ori scrisorica, în sfîrşit a înţeles care-i treaba, s-a tulburat groaznic.

Nevasta profesorului s-a tulburat foarte tare, a plîns vreo trei ore şi s-a dus să îngroape borcănaşul cu cenuşă. L-a învelit în ziar şi l-a dus în parcul Primului Cincinal, b. Tavriceski.

Nevasta profesorului a ales o mică alee mai lăturalnică şi, taman cînd voia să îngroape borcănelul, apare şi paznicul.

- Ei, - strigă paznicul. - Ce faci aici?

Soţia profesorului s-a speriat şi zice:

- Da' iată că vroiam broscuţe în borcănaş să prind.

- Ei, - zice paznicul, - n-are nimic, dar vezi, să calci pe iarbă e interzis.

Cînd paznicul a plecat, soţia profesorului a îngropat borcănelul în pămînt, a bătătorit cu piciorul şi a plecat să se plimbe prin parc. Da-n parc s-a legat de ea un marinar. Să mergem, hai să mergem, zice, să ne culcăm. Ea zice: "De ce să te culci ziua?" Iar el o ţine pe-a lui: să ne culcăm şi gata.

Şi, într-adevăr, soţiei profesorului i s-a făcut somn. Merge ea pe stradă şi i-e somn. În jur aleargă oameni oarecum albaştri şi

verzi, dar ea vrea să doarmă. Merge şi doarme. Şi visează că parcă îi vine în întîmpinare Lev Tolstoi, care are în mîini o oală de noapte. Ea îl întreabă: "Ce-i asta?" Iar el îi arată cu degetul la oală şi zice:

- Iată, - zice, - am făcut ceva aici şi acum îl duc să-l arăt la toată lumea. Lasă, - zice, - să vadă toţi.

Se uită şi soţia profesorului şi vede că parcă ăsta nu mai e Tolstoi, ci un coteţ, da-n coteţ e o găină.

Soţia profesorului încearcă să prindă găina, dar găina s-a ascuns sub divan, de unde se uită ca un iepure.

S-a băgat soţia profesorului sub divan după iepure şi s-a trezit.

S-a trezit şi vede că, într-adevăr, stă întinsă sub divan.

Iese soţia profesorului de sub divan şi vede că e propria ei cameră. Iată şi masa cu cafeaua neterminată. Pe masă stă o scrisorică: "Asta e tot ce-a rămas din soţul Dumneavoastră".

Soţia profesorului a mai plîns încă o dată şi s-a aşezat să termine cafeaua, rece.

Deodată sună. Ce-i? Intră nişte oameni şi zic: "Să mergem".

- Unde? - întreabă soţia profesorului.

- La casa de nebuni, - răspund oamenii.

Soţia profesorului a început să strige şi să se revolte, dar oamenii au înşfăcat-o şi au dus-o la casa de nebuni.

Şi iată că soţia profesorului, absolut normală, stă pe un pat din casa de nebuni, ţine în mîini o undiţă şi prinde de pe podea nişte peştişori  invizibili.

Această soţie de profesor e doar un trist exemplu despre cum există în viaţă o groază de nenorociţi care nu ocupă locul ce li se cuvine.