Amintiri din vremea ciumei (6)

Într-o dimineaţă, pe la opt, în timp ce mergeam pe strada Houndsditch, am auzit zarvă mare. E adevărat că nu era multă lume, pentru că oamenii nu aveau voie să se adune laolaltă sau să stea mai mult locului cînd se aflau în număr mai mare. Aşadar nici eu n-am rămas prea mult pe loc. Dar larma era destul de vie ca să-mi stîrnească curiozitatea, aşa încît m-am adresat unui om care privea de la fereastră şi l-am întrebat ce se întîmplă.

Domnul Re-diez și domnișoara Mi-bemol. O poveste a lui Jules Verne

CAPITOLUL I

Eram treizeci de copii în şcoala din Kalfermatt; douăzeci de băieţi între şase şi doisprezece ani şi zece fetiţe între patru şi nouă ani. Dacă vreţi să ştiţi unde se află exact acest târguşor, după cunoştinţele mele geografice, el este situat într-unul din cantoanele Elveţiei, nu departe de lacul Constanţa, la poalele munţilor Appenzell.

—     Ei, tu de colo, Joseph Moller!

—     Da, domnule Valnigis, răspunsei.

—     Ce scrii în timpul lecţiei de istorie?

—   Iau notiţe, domnule.

—   Bine.

Amintiri din vremea ciumei(5)

După cum am mai arătat, primarul Londrei şi Consi­liul Orăşenesc începură să se preocupe mai îndeaproape de ordinea oraşului cam prin luna iunie.

Judecătorii de pace pentru Middlesex, din dispoziţia primarului, începuseră să închidă mai multe case din parohiile St. Giles in the Fields, St. Martins, St. Clement Dane etc., ceea ce a dus la bune rezultate. Căci pe unele străzi molima a putut fi stăvilită numai prin paza strictă a locuinţelor contaminate şi prin grija de a-i îngropa de îndată pe cei morţi de ciumă. Tot astfel, prin măsuri luate din timp, numărul cazurilor de ciumă a descrescut mult mai repede în aceste parohii, puternic lovite la început, decît în celelalte.

Amintiri din vremea ciumei (4)

Dar mai exista şi o altă nebunie, în afara celor de mai sus, lucru care v-ar putea sugera o idee asupra stării de spirit a bieţilor oameni din acele zile. Anume, lumea se încredea în nişte înşelători şi mai primejdioşi decît cei de care am vorbit. Pentru că pungaşii mărunţi nu urmăreau decît să golească buzunarele; aşa încît, întreaga păcătoşenie era de partea lor, a înşelătorilor, şi nu de cea a înşelaţilor. Dar în nebunia de care vă voi vorbi acum, păcatul era de partea înşelaţilor, sau de partea amîndurora, în egală măsură. Aceasta consta în atîrnarea la gît a talismanelor, săculeţelor cu ierburi, exorcismelor, amuletelor, şi mai ştiu eu a căror trăsnăi menite chipurile să întărească organismul împotriva ciumei. Ca şi cum ciuma ar fi însemnat înstăpînirea unui duh rău asupra trupului. Toate acestea erau însoţite de semne magice, semne din zodiac, fîşii de hîrtie înnodate într-un anume număr de noduri, şi anumite cuvinte speciale şi cifre scrise pe ele. Îndeosebi cuvîntul Abracadabra, aşezat în triunghiuri, sau piramidă, în felul următor :

O portocală

Locuiam în Hanovra. Maria avea 9 ani și se acomodase pe deplin. Eu duceam însă dorul locurilor pe care le părăsisem, al prietenilor, al pădurii de la Sinaia. Găteam uneori în stil românesc  - atât cât mă pricepeam la gătit, dar nu reușeam niciodată să mă simt ca acasă. Cel mai dor îmi era de Crăciunurile petrecute cu ai mei - cu zăpezi până peste genunchi, cu bradul furat pădurii, care mirosea a cetină și a labe de urs, cu globurile atât de fine încât îmi era teamă să nu se spargă în mâinile mele de copil, cu motanul cel roșu care îi dădea târcoale, cu mirosul de nuci prăjite pe plită și cu cadourile lăsate în mod tainic sub brad de un Moș Crăciun pe care îl și văzusem odată...

Din seria „Lecturi obligatorii” - Fabrica de ceasuri

WERNER VON NUSSBAUM: „Fabrica de ceasuri“ — Ce a contribuit oare la succesul extraordinar al ro­manului de faţă? Greu de răspuns. Fapt cert este că nimic nu se ridică la înălţimea artei. Un industriaş din Republica Dominicană îşi transformă, la începutul se­colului, fabrica de maşini de cusut într-o mare uzină de ceasornice. In lipsa concurenţei, industriaşul plasează pe piaţa sudamericană cantităţi mari de produse, de la pendulele de tip „Dom gong“ şi „Cathédrale“, pînă la cesuleţul de mînă cu lichid de frînă. Cu o calificare nu prea bună, nedispunînd de materiale de calitate, muncitorii construiesc mecanisme deplorabile, dar ele se vînd, aducînd venituri fabuloase patronului. 

Amintiri din vremea ciumei (3)

Intr-adevăr, erau timpuri de mari dizidenţe în chestiuni de religie: nenumărate secte şi diviziuni şi păreri izolate îşi făceau drum printre oameni. Biserica anglicană fusese restaurată odată cu restaurarea monarhiei, cu vreo patru ani în urmă. Dar predicatorii şi slujitorii presbiterieni şi independenţi şi de toate credinţele se constituiseră în grupări separate şi ridicau altar contra altar. Toate aceste grupări aveau întrunirile lor religioase, dar nu chiar atît de numeroase ca astăzi, întrucît pe atunci nu erau încă organizate, cum aveau să devină mai tîrziu, iar congregaţiile, deşi se adunau laolaltă, nu erau chiar foarte multe. Dar atîtea cîte erau, fuseseră declarate ilegale de către cîrmuire, care se străduia să le suprime şi să le desfiinţeze adunările.

Ce este un liberal?

Văd pe FB postarea unui prieten virtual luată din timeline-ul cuiva care, probabil, îi este lui prieten virtual. O postare despre românii care au plecat să muncească în străinătate și au revenit în țară acum, cu pandemia. Reproduc aici textul, care mi se pare neprețuit pentru a înțelege gradul de confuzie în care se află bună parte dintre oameni, indiferent de opțiunea lor politică:

Amintiri din vremea ciumei (2)

Dar mai bine să mă întorc la începuturile acelor vremi de bejenie, la momentele cînd temerile oamenilor, abia  încolţite, erau în mod ciudat îmboldite de o serie de întîmplări care, luate laolaltă, te fac să te minunezi cum de mul­ţimea nu s-a nidicat toată ca un singur om, părăsindu-şi locuinţele şi lăsînd oraşul pustiu, ca pe un petic de pămînt hărăzit unei Akeldama, un ogor blestemat să fie ras de pe faţa pămîntului, blestemat să piară odată cu toată su­flarea de pe el. N-am să vorbesc decît despre cîteva din aceste întîmplări; dar erau atît de multe, şi răsăriseră ca din pămînt, atîţia vraci şi şarlatani care le răspîndeau peste tot, încît adeseori m-am minunat că a mai rămas locului sămînţă de om (mai ales de femeie).

Menon: peștele-torpilă și diagonala pătratului

MENON Prea bine. (Către un sclav) Apropie-te!

SOCRATE Este grec şi vorbeşte greceşte?

MENON Bineînţeles, doar e născut în casa mea.

SOCRATE Acum fii atent şi vezi cum ţi se pare, îşi reaminteşte singur sau învaţă de la mine?

MENON Am să fiu atent.

SOCRATE Spune-mi, prietene, ştii că o suprafaţă de felul acesta este un pătrat?

SCLAVUL Ştiu.