O portocală

Locuiam în Hanovra. Maria avea 9 ani și se acomodase pe deplin. Eu duceam însă dorul locurilor pe care le părăsisem, al prietenilor, al pădurii de la Sinaia. Găteam uneori în stil românesc  - atât cât mă pricepeam la gătit, dar nu reușeam niciodată să mă simt ca acasă. Cel mai dor îmi era de Crăciunurile petrecute cu ai mei - cu zăpezi până peste genunchi, cu bradul furat pădurii, care mirosea a cetină și a labe de urs, cu globurile atât de fine încât îmi era teamă să nu se spargă în mâinile mele de copil, cu motanul cel roșu care îi dădea târcoale, cu mirosul de nuci prăjite pe plită și cu cadourile lăsate în mod tainic sub brad de un Moș Crăciun pe care îl și văzusem odată...

Locuri de vizitat

Imagini din locurile pe unde umbla Maria impreuna cu prietenele ei: azi, niste catacombe de prin Hanovra

Experiențe la frontieră

Ieri, drumul Timișoara-Hanovra mi-a oferit două experiențe interesante, atăt prin ele însele cât și prin concluziile pe care le poți trage comparându-le. O să le povestesc pe amândouă aici, rugându-i pe toti cei care sunt dispuși, să mediteze puțin la câteva din păcălelile care ni se vând nouă despre Europa și europenilor despre noi.

100 de kilometri pentru o tura prin padure

Am crezut pana ieri ca in Germania nu poti sa mai gasesti paduri prin care sa te plimbi, pur si simplu, de capul tau. Aici totul este organizat si controlat, in sensul ca daca vrei sa mergi in cine stie ce loc salbatic de prin muntii Harz, trebuie sa faci parte dintr-un grup condus de un ghid, trebuie sa urmezi doar anumite trasee etc. Ieri insa am avut placuta surpriza de a gasi un orasel inconjurat de munti impaduriti unde ai la dispozitie diverse poteci pe care, daca o iei, parca ai fi in Sinaia, pe traseul catre Poiana Regala.

Vizavi de Starbucks

În buricul Hanovrei există un loc unde se duce toată lumea pentru o bere, o cafea, un sandviș, plus cumpărături mai mari sau mai mici. Locul asta este un mall - Ernst August Galerie. De vreo câteva luni, fiică-mea s-a hotărât să meargă acolo fără părinți. Noi am fost de acord, cu condiția să nu fie chiar singură. Așa că din când în când, ea se duce la mall cu câte o colegă. Pleacă împreună de la școală, merg pe jos sau cu tramvaiul, intră în mall precum Iona în burta chitului, după care, la ora stabilită, mă duc după ele. Avem un loc de întâlnire, vis-a-vis de Starbucks, unde nu găsești parcare decât dacă ai mare noroc. Așa că fetele trebuie să fie acolo la ora stabilită, fără să întârzie niciun minut, ca eu să opresc în trafic, să pun pe avarie până se urcă ele și să plecăm rapid. 

Adieu Rieu

Cum spuneam, ieri am mers la spectacolul lui Andre Rieu, care s-a ţinut la TUI Arena în Hanovra. Lume multă (circa 2000 de oameni), totuşi sala n-a fost plină. La loja a doua nu era absolut nicio persoană, iar jos erau cam două sectoare întregi goale. În orice caz, la 2000 de oameni şi un cost mediu pe bilet de 50 EUR, încasările spectacolului au sărit de 100.000 de euro, ceea ce nu mi se pare chiar puţin pentru două ore de cântat şi distracţie.

Eminescu si calatoria pana la locuinta lui Dumnezeu

Nu stiu cum se face ca mi-a venit in minte Luceafarul lui Eminescu cu o zi inainte de 15 ianuarie-data nasterii poetului. Mergeam cu masina si hop, pe nepusa masa, m-am trezit cugetand la versurile urmatoare: 
Porni Luceafarul. Cresteau
In cer a lui aripe

Si căi de mii de ani treceau

In tot atatea clipe.

Poate din cauza ca ma enerva viteza de melc cu care ma taram prin Hanovra sa ma fi gandit la Luceafar, care putea sa accelereze cat avea el chef fara sa-l opreasca politia si sa-l amendeze ori sa-i ia permisul.

Ca sa nu ma plictisesc, m-am apucat sa fac niste socoteli.

Inimile ratelor

Luni, cand m-am trezit si mi-am dat seama ca sunt la Timisoara, mi-a si incoltit gandul: trebuie sa merg la mall. Si m-am dus. Dupa ce am colindat prin librarii, pe la naturisti, pe la telefoane etc, m-am dus si la Auchan. Ma gandeam sa iau cate ceva de pus in tigaie, din cele care pe la Hanovra nu le gasesti niciunde ori, daca le gasesti, au alt gust decat cel cu care te-ai obisnuit. Asa ca m-am infiintat in zona carnurilor si, ce sa vezi, mi-au cazut ochii peste niste pungi cu inimi de rata. Fapt e ca niciodata pana atunci nu-mi inchipuisem ca se poate gasi asa ceva in comert. N-am mai stat pe ganduri si am luat o punga - nici nu costa mult, vreo 6 lei aproape juma' de kil. Cand am ajuns acasa, am bagat punga in frigider si mi-am vazut mai departe de treburi.

Duhul fericirii

„Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce” zice Cristos în evanghelia lui Ioan. La fel e şi cu fericirea: nu ştii când vine, nici unde dispare. Când o prinzi, trebuie s-o trăieşti la maxim, poate că nu te mai întâlneşti cu ea atât de curând.
Eu, unul, sunt vizitat rar de duhul fericirii, care suflă şi el unde voieşte, precum vântul. Când lipseşte multă vreme, mă gândesc că nu am niciun rost pe pământ. Mă văd ca pe o fiinţă demnă de tot dispreţul şi mă întreb dacă n-ar fi mai bine să dispar.

Prabusirea

Pana acum n-am mai facut un drum care sa ma prabuseasca in asemenea hal. Dar sa va spun cum s-au petrecut lucrurile.

Am hotarat sa plecam din Hanovra duminica seara, pe la ora 7. In situatii de genul asta, eu nu-mi fac iluzii ca o sa fie cineva gata de plecare la ora stabilita. Asa ca am plecat la 8:30. Am intrat pe autostrada si mi-am luat avant, pe o vreme nu chiar buna. Pe la 9 - Michelle primeste un telefon. Zice „da”, „OK”, „bine, ti-o dau” si ii paseaza telefonul Mariei. Deci era Lili. Zice fiica-mea ceva cu voce destul de stinsa, apoi imi da telefonul: „e mama, repede ca e urgent”. Iau telefonul si aud:

O noua calatorie

Azi e ziua plecarii. Mai precis, plecam la Timisoara: eu, Maria, Michelle si Cindy. Plecam seara, in ideea ca prindem ceva racoare si drumurile nu-s asa de aglomerate. Pe de alta parte, e posibil sa prindem furtuni - ieri, cat eram la Heide Park si apoi in timpul noptii, la Hanovra a fost dezastru - copaci doborati etc. Dumnezeu cu mila.

Buzunarul interior

20.07.2013, ora 6:05 dimineață. Azi plecăm către Hanovra, despărțindu-ne de mare pentru cel puțin un an. Mi-am făcut cafeaua și am deschis laptopul, ca de obicei când ies din somn. Am intrat pe un site cu știri. Pe burtieră, un titlu mare: „Nae Nicolae este condus astăzi pe ultimul drum”. Nae Nicolae... Nae Nicolae... Ah! Gata, știu! Este cel spulberat de tren, omul care juca table cu Becali pe 10.000 de euro linia. Am pornit sonorul la un nivel suficient ca să aud ce se spune și insuficient ca să trezească fetele. O voce tocmai povestea că la reședința lui Nae Nicolae au apărut foarte mulți cerșetori, oarecum organizați. „Ce procesiune grotescă” mi-am spus și am oprit sunetul. Apoi mi-am adus aminte de înmormântarea lui tata, din 1987.

Intoarcerea la origini

Azi plecam la mare. Intai am vrut sa mergem in Franta, dar nu am gasit cazare convenabila, asa ca pana la urma am ales Italia. Plecam deseara, mergem pana pe la 3-4 dimineata, ne odihnim cateva ore la un motel, apoi continuam drumul pana in Austria, unde facem o escala pentru o cafea la o cunostinta din Fieberbrunn. Dupa aia, nu ne mai oprim pana pe plaja. 

Aici, la Hanovra, raman cainii - Cindy si Richi. Norocul nostru a fost cu Christine, care a venit sa stea aici cat suntem noi plecati. Altminteri, trebuia sa luam si bichonii, ceea ce ar fi insemnat un dezastru urias. De fapt, nici nu stiu daca am mai fi plecat in asemenea conditii.

A doua pierdere a copilului

Azi s-a petrecut a doua pierdere a copilului meu. Prima a fost in 2004, in Tunisia si o sa povestesc despre ea in curand. Acum insa va spun ce s-a intamplat aici, la Hanovra.

La ora 15:15 am ajuns la scoala si m-am pus s-o astept pe Maria, care de obicei apare pe la 15:30. Stiam ca luni se duce la sport dupa ore, mai precis la badminton. Dar in ultima vreme n-a mai fost, asa ca nu stiam ce-are de gand sa faca. Telefon nu mi-a dat, drept care m-am dus s-o astept as usual, dupa terminarea orelor. Mi-am zis ca nu-i bai daca ramane la badminton, in ora aia as fi putut sa ma duc sa cumpar paine si alte maruntisuri. 

O curte a scolii

Smarcuri hanovreze

Cablul

Credeati, poate, ca daca n-am mai scris de ele, coincidentele au disparut din viata mea. Da' de unde! Se tin scai de capul meu. Nu sunt inca pregatit sa scriu despre seria interminabila de coincidente de care am avut parte in timpul excursiei in Olanda - au fost prea multe si prea mari. O sa povestesc, pana una-alta, despre intamplarea de ieri. 

Targul de Craciun (3) - personaje

Targul de Craciun (2)

Targul de Craciun(1)

In centrul istoric al Hanovrei s-a deschis un targ de Craciun. Are si un nume imposibil in germana, pe care nu ma mai chinui sa-l reproduc aici. Alaltaieri, l-am vizitat, asadar nu am cumparat nimic, doar ne-am uitat. Ieri, ne-am dus din nou si am cumparat niste maruntisuri de genul papuci pentru cadourile mosului. De data asta, am avut si camera la mine, asa ca am facut o sumedenie de poze, pe care o sa le urc in doua sau trei transe. Nu le mai triez, nu le mai aranjez, le pun cum au venit la rand. Uite:

Prima zapada

Azi a cazut prima zapada la Hanovra. Maria, super-fericita. S-a imbracat si s-a dus direct afara, ea care se urneste destul de greu cand e vorba de iesit prin curte. Imediat a aparut si o fetita din vecini, cu care zicea fiica-mea ca nu se joaca pentru ca nu vorbeste decat japoneza si ceva germana, asa ca nu se pot intelege. Si sa vezi ce s-au mai inteles, ca nu se mai dadeau intrate in casa. Probabil ca au folosit limba renilor de la Polul Nord, n-am idee, cert e ca nu se mai opreau din vorbit.

M-am pus si eu pe facut poze si iata ce-a iesit: