„Un matematician este o mașinărie
care transformă cafeaua în teoreme.” Aceasta era o replică adesea invocată de
matematicianul maghiar Paul Erdős, care era propulsat de cafea și amfetamine,
dormea puțin, călătorea aproape constant, nu s-a căsătorit niciodată și nu a
avut copii și a publicat aproape o mie cinci sute de lucrări în timpul vieții
sale, în colaborare cu sute de alți matematicieni. Însă Erdős nu era, în cele
mai multe privințe, deloc ca o mașinărie. Numea cursurile de matematică
„propovăduire”, își trezea prietenii la ore ciudate întrebându-i: „Îți este
creierul deschis?”, purta doar lenjerie de corp din mătase din cauza pielii
sale sensibile și susținea că nu a învățat cum să întindă untul pe pâine până
la vârsta de douăzeci și unu de ani. Își dăruia majoritatea câștigurilor unor
cauze caritabile și tinerilor matematicieni care aveau nevoie de fonduri pentru
educație și oferea recompense (uneori de zece dolari, alteori de o mie) pentru
rezolvarea problemelor matematice pe care le propusese. Matematica era viața
lui. Matematicienii erau familia lui. S-a spus că, dincolo de contribuțiile
sale remarcabile la literatura matematică, el a ajutat disciplina în cel mai
profund mod transformând oameni care altfel ar fi putut deveni manageri de
fonduri de investiții (hedge funds), agenți FBI sau suflete pierdute, în
matematicieni. Când a murit, în 1996, la vârsta de optzeci și trei de ani, a
lăsat în urmă aproximativ o mie de probleme. Rezolvarea unei probleme Erdős
este o mare onoare, la fel ca și deținerea unui „număr Erdős” mic, un termen
care descrie câte grade de separare te despart de a fi publicat o lucrare
alături de el.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
marți, 10 noiembrie 2026
Anul în care matematica s-a schimbat pentru totdeauna
Cireșii lui Gherman Monahul
O discuție depre subiecte care dor.
https://www.youtube.com/watch?v=r6f4TDgjNM4
Abonați-vă la:
Postări (Atom)