Experiențe la frontieră

Ieri, drumul Timișoara-Hanovra mi-a oferit două experiențe interesante, atăt prin ele însele cât și prin concluziile pe care le poți trage comparându-le. O să le povestesc pe amândouă aici, rugându-i pe toti cei care sunt dispuși, să mediteze puțin la câteva din păcălelile care ni se vând nouă despre Europa și europenilor despre noi.

Problem solved

Unul din oamenii cu care am de-a face mai des aici, în Germania, este Igor. Vine din Slovacia, e inginer și un tip foarte pragmatic. Deunăzi, am mers cu el la un magazin de cabluri și alte minuni și, pe drum, am discutat mai multe și mai serioase decât de obicei. Printre altele, a venit vorba despre sensul a ceea ce facem. El, de exemplu, învață germana, cu toate că știe precis că peste un an se va întoarce în țara lui. Se chinuie, ia lecții particulare, dar în magazin a dat-o pe engleză. Așa că nu m-am putut abține și l-am întrebat de ce se luptă cu germana. Mi-a spus că lui îi place să învețe limbi străine, că știe să se descurce în multe limbi și că așa consideră el normal, ca atunci când locuiești într-o țară să îi înveți limba. Apoi m-a întrebat și el pe mine de ce nu învăț germana și i-am spus, simplu, că nu văd sensul, câtă vreme engleza îmi e suficientă (și necesară, desigur). I-am mai spus că așa sunt românii, au un soi de fatalism, li se pare că orice-ai face până la urmă tot vei constata că a fost degeaba etc. Evident, de-aici am ajuns la problema morții. Eu i-am spus că întrebarea „de ce murim?” este fundamentală și că problema morții, în general, este una la care nu ai cum să nu te gândești. La care Igor, în simplitatea lui inginerească, mi-a spus: „This is not a problem. You will die, I will die, all of us will die. Hence, problem solved”.

Liftul și pendulul

Ieri, am mers iar la Serengeti, ca să ne băloșească girafele, zebrele și lamele și ca să privim în ochi lei și tigri. Echipa a fost următoarea: Maria, Michelle, Karin și, cu voia Dvs, ultimul pe listă, Raul.
Karin e o colegă de școală a Mariei. Vine din Slovacia și e o fată foarte drăguță. Pe Michelle o știți. Poate chiar și pe mine.
După faza cu girafele, ne-am oprit ca de obicei la cerbi, măgari, ponei, oi, iezi etc. Uite cam ce era pe-acolo:

Cuceriri la Praga

Autostrăzile din Slovacia și Cehia nu sunt de cea mai bună calitate. Pe distanțe lungi, de zeci de kilometri, prima bandă este făcută din plăci de beton care nu sunt perfect îmbinate, așa că ai senzația că mergi pe tablă ondulată. Dar una peste alta, e OK. În Ungaria, lucrurile stau altfel, nici nu știi când ajungi la 150/h, poți să și adormi liniștit – glumesc.