Alungarea lui Ponta

La sfarsitul anului 2003, presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a hotarat sa scape de eticheta de antisemit pe care o purta inca din vremea lui Ceausescu. Sa se albeasca, altfel spus, asa incat sa arate ca nou. In sensul acesta, el a demarat o serie de actiuni menite sa-i convinga pe toti ca este un european adevarat. La inceputul lui 2004 a dezvelit, la Brasov, statuia lui Itzak Rabin. Pe la mijlocul anului, a facut un "pelerinaj" la Auschwitz. A cerut public iertare de la poporul israelian pentru articolele antisemite pe care le publicase in oficiosul partidului sau. Dupa care a intrat in campania electorala pentru prezidentiale.

Adio, Klaus Iohannis

Pe multi i-am auzit spunand, de-a lungul anilor: "votul meu nu conteaza, cu sau fara el tot aia e". Si, matematic vorbind, au dreptate. Un singur vot ar conta efectiv doar in situatia in care intre doi candidati ar fi, in absenta acelui vot, o egalitate perfecta. De exemplu, daca dupa numaratoare s-ar constata ca ambii candidati au primit 5.123.455 de voturi. Ori asa ceva nu se intalneste in realitate, atunci cand la vot participa milioane de oameni.

Securistii printre noi

Auto-denuntul lui Turcescu este, fara discutie, o uriasa lovitura data sentimentului de siguranta individuala a romanilor. Cel putin pentru aceia dintre noi care au prins anii lui Ceausescu. Pe vremea aia, Securitatea era atotputernica. Era comparabila doar cu inchizitia. Exact ca in Spania secolelor XV - XVI, in Romania lui Ceausescu puteai fi ridicat peste noapte si dus la interogatorii, riscand sa nu te mai intorci acasa.

Un demers inutil al lui Andrei Plesu

„Lumea crede că alegerile europene nu sunt importante, că mai importante sunt alegerile locale de care depinde direct soarta noastră. E fals. Ne-am luptat să intrăm în comunitatea europeană şi am reuşit. Am făcut asta întâi pentru că ţine de identitatea noastră naţională şi, în al doilea rând, pentru că vrem să jucăm un rol în această comunitate. Dacă vrem să jucăm un rol, atunci trebuie să fim prezenţi la vot. Cine se simte european, cine vrea să facă lucruri în favoarea interesului personal şi a interesului naţional trebuie să meargă la vot. Nu contează cu cine votaţi. Trebuie, însă, să votaţi”

Vazduhistii

Peste patru zile sunt alegeri pentru Parlamentul European. Vor ajunge acolo, prin vointa alegatorilor romani, niste politicieni de-ai nostri, cei mai multi, dupa cate vad, dintre cei care tot acolo au fost si in ultimii cinci ani. Ei bine, alegatorii romani vor vota din nou in perfecta necunostinta de cauza. Daca Becali n-ar fi in puscarie, romanii l-ar face din nou europarlamentar. Daca Nastase ar fi liber si ar candida, n-ar avea nicio problema sa castige un euromandat. Adrian Severin, rusinea europarlamentarismului romanesc, s-ar duce din nou la Bruxelles daca fostul lui partid l-ar pune pe liste. Asta este situatia si trebuie sa ne resemnam: un popor needucat ca al nostru nu va vota in cunostinta de cauza, ci pe baza unor criterii de multe ori halucinante. 

Experiențe la frontieră

Ieri, drumul Timișoara-Hanovra mi-a oferit două experiențe interesante, atăt prin ele însele cât și prin concluziile pe care le poți trage comparându-le. O să le povestesc pe amândouă aici, rugându-i pe toti cei care sunt dispuși, să mediteze puțin la câteva din păcălelile care ni se vând nouă despre Europa și europenilor despre noi.

Romania needucata (1)

Cazul Becali
Promiteam aici ca voi explica pe intelesul tuturor (o pretentie absurda, desigur - unii nu vor intelege niciodata, oricum le-ai explica), de ce consider eu ca poporul roman este profund needucat. Mi-am dat seama, gandindu-ma la asta, ca este imposibil sa explic lucrurile intr-un singur post, asa ca voi face un mic serial, in ale carui episoade ma voi referi la cateva exemple crase de lipsa a educatiei. Astazi - cazul Becali.

Concert

Cand eram adolescent, mi-as fi dat un deget sa pot merge la un concert Deep Purple. Dar n-a fost sa fie, nici pentru mine, nici pentru alte cateva sute de mii de tineri romani din anii aia. Sunt convins ca inclusiv pentru asta l-a luat dracu' pe Ceausescu.

Bilanțul lui Năstase

Mă uit la valul de condamnări care s-a abătut asupra politicienilor, a mogulilor, a unor persoane publice care au ținut prima pagină a ziarelor de la revoluție încoace, și mi se conturează, insidios, o teorie cu iz conspiraționist. Să ne gândim puțin la Adrian Năstase, pe care propun să-l luăm ca model (pentru expunerea pe care vreau s-o fac, nu model în viață, Doamne ferește!). Acest om a trăit toată viața lui la un nivel în general inaccesibil oamenilor obișnuiți. Sub Ceaușescu, fiind ginere al unui mare demnitar comunist, a dus-o cu mult mai bine decât 99% dintre români. A avut tot ce și-a dorit, a călătorit unde a vrut, a depus bani în bănci elvețiene, a colecționat tablouri - asta în vreme ce noi, ăștia mai puțin egali - vorba lui Orwell - mâncam tacamuri și tremuram de frig in case.

Tapi ispasitori

Intai a murit un copil, sfasiat de caini intr-un parc bucurestean. Paznicul parcului a primit amenda pentru ca nu avea atestat. Nimeni din primaria lui Oprescu nu a platit cu functia. Aceiasi oameni, in frunte cu primarul general, conduc primaria, invart sutele de milioane ale bugetului, fac declaratii in limba de lemn pe care sigur ca n-au uitat-o, ca doar si-au petrecut cea mai mare parte a vietii sub Ceausescu.

Rating cu Anca Petrescu

Zilele astea, televiziunile fac rating aducand in studiouri diverse personaje care abereaza pe tema "Anca Petrescu". Tampenii mai mari si mai nerusinate rar mi-a fost dat sa aud. Si chiar nu ma asteptam sa vad oameni de asemenea factura precum aia care sunt invitati sa comenteze la moartea "mamei" Casei Poporului.

Batjocorirea artiștilor

Dacă tot am pomenit de Arșinel și de transplantul lui de rinichi, mi-am adus aminte de incredibila căinare a celor care în vremea lui Ceaușescu au fost „mari artiști”și acum sunt „muritori de foame”. Am pus ghilimele ca să arăt că lucrurile astea sunt spuse de alții. Ce-i drept, astfel de căinări se auzeau cu precădere în vremea guvernelor Boc. Veneau atunci la Antena 3 tot felul de domni și doamne la a treia tinerețe și vorbeau cu patos despre ce-a fost și ce-a ajuns câte un artist - ba Gheorghe Dinică, ba Ion Lucian, ne erau prezentați drept victime ale înfiorătorului satrap Boc, care le-a tăiat pensiile și așa de mizerie și care îi condamnă la moarte prin înfometare etc, etc. Bineînțeles că n-a murit nimeni din cauza lui Boc, dar orice prilej era bun pentru o nouă ațâțare împotriva lui Băsescu. 

Mandria de a fi roman

Nu mai suport ineptiile pe care le vehiculeaza toti dobitocii pe tema mandriei de a fi roman. Ce e aia frate, sa fii mandru ca esti roman? Aud ziceri de genul "Nadia Comaneci, gimnasta care ne-a facut mandri ca suntem romani". Stai asa, ca mie mi se pare ceva putred aici. Care e legatura intre performanta Nadiei Comaneci si mandria mea de roman? Cum vine asta? Imi si imaginez milioane de romani mergand pe strazi cu pieptul inainte, imbujorati de emotie, cu privirile stralucind - cam asa cum mergea Becali cand candida la presedintia Romaniei - si explicand tuturor: "a luat Nadia 10 la Montreal!". 

Un popor needucat

De ce oare este posibil în România ca un infractor lipsit de scrupule să ajungă până la cele mai înalte demnităţi ale statului? Şi de ce lucrul ăsta e imposibil într-o ţară ca Germania? Convingerea mea este că explicaţia stă în lipsa educaţiei. A cui educaţie? A infractorilor? Nu, a poporului român în general. Lucrurile stau în felul următor. Cei care au făcut şcoală sub Ceauşescu n-au auzit acolo nimic despre valorile fundamentale ale traiului într-un stat de drept. Ei au prins cu totul alt gen de valori - cele ale traiului într-un stat putred de corupţie, clientelism, minciună. Au învăţat încă de mici că poţi lua note mai bune decât ţi se cuvin dacă părinţii tăi aranjează cu profesorul; au învăţat principii de genul „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”; au luat de bun faptul că dacă vrei să ajungi ceva în viaţă trebuie să te înscrii în UTC şi apoi în PCR; şi-au umplut minţile cu pseudo-ştiinţa numită „materialism dialectic”. Au ajuns la maturitate educându-şi copiii pe aceleaşi criterii. Pe vremea lor (care este şi a mea, desigur), nu se pomenea să existe vreun curs, vreo prelegere, vreun loc unde să te poţi duce şi să înveţi câte ceva despre drepturile omului, despre egalitatea şanselor, despre discriminare, echitate, constituţionalism etc.

Eternizarea

In 1965, cand ma aflam in al cincilea an de viata, a binevoit sa treaca la cele vesnice tovarasul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Si acum, cand ma gandesc la acest lucru, il vad pe tata stand in fata radioului care anunta stirea si ascultand cu mare atentie. Habar n-avea el, saracul, ce urma sa vina si prin ce avea sa treaca. Pentru ca dupa Dej, puterea a fost preluata de Ceausescu Nicolae, care nu i-a mai dat drumul pana ce nu l-au impuscat ai lui, dupa aproape 25 de ani de tiranie.

Toleranta la infractiuni

Simpatia romanilor pentru infractorul condamnat si inchis pe nume George Becali ar putea avea o explicatie foarte simpla: avem, prin constructie, o toleranta foarte mare la infractiuni. Comitem infractiuni asa cum respiram, de aia, in cele din urma, nu acceptam ca faptele unuia si altuia sunt infractiuni: ni se par ceva in ordinea lucrurilor, ceva natural. Sigur, nu toti devalizam banci, nu toti praduim bani europeni, nu toti sechestram persoane. Dar cu totii (sau foarte multi dintre noi) trecem pe rosu, dam spaga, muncim la negru, ne ducem copiii la meditatii pe care le platim fara sa cerem factura, semnam condica pentru amici, schimbam dolari la coltul strazii și-i țepuimi pe neatenți, descarcam filme de pe torrente etc. 

La judecata lui Tembescu

Dupa ce Becali a intrat la zdup, toate televiziunile s-au napustit sa ceara parerea oamenilor de pe strada cu privire la acest eveniment. Ce se poate auzi acolo, te face sa te iei cu mainile de cap: Becali ii ajuta pe cei saraci, Becali a dat bani la biserici, Becali a construit case pentru sinistrati etc. Asa, si? Daca a facut astea, el are voie sa comita infractiuni fara sa fie pedepsit? Se pare ca da, in mintea romanilor educati sub Ceausescu si sub Iliescu. Astea sunt, printre multe altele, efectele negative ale indobitocirii programate, ale populismului, ale acordarii periodice de pomeni din partea politicienilor. Te apuca scarba.

Timișoara 24

Nu trebuie să fii matematician ca să faci scăderea elementară 2013 - 1989, să constați că-ți dă 24 și apoi să te miri: „frate, la anu' se face un sfert de secol de când la Timișoara a început Revoluția!”. Sunt două feluri de-a te mira de trecerea timpului. Unul e cel care te apucă atunci când te uiți la copilul tău, care nu știi când a crescut: „extraordinar, parcă ieri se tîra de-a bușilea pe covor și acum aproape că mă întrece în înălțime”. Altul e cel care te cuprinde când te plimbi prin locuri demult cunoscute și constați că nimic nu s-a schimbat. 

Răzbunarea

Am pus ieri pe FB un citat din Cioran: "Răzbunarea este o eliberare. A nu te răzbuna înseamnă a-ţi otrăvi existenţa".
Din punct de vedere creştin, ideea asta e perfect greşită şi otrăvitoare. Cristos zice că dacă primeşti o palmă, trebuie să întorci şi celălalt obraz, ca să mai primeşti una. Dar cine poate face aşa ceva? Cine e în stare să-l iubească pe cel care-l nedreptăţeşte?

Frectionarii

In vremea lui Ceausescu, circulau glumite de genul "Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese", ori "Ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim". Mi se parea firesc ca lumea sa gandeasca asa - munca era obligatorie, cine nu avea servici era dat prin ziare, dar era o uriasa criza de supraproductie, asa ca ori munceai, ori nu, pana la urma era acelasi lucru. Pierderea serviciului era aproape imposibila, intrucat orice cetatean avea obligatia sa fie incadrat in "campul muncii". Asa ca foarte multi romani se duceau la lucru ca sa frece menta. Si de aici, desigur, glumitele de care pomeneam.