De la Dragnea la Hollande. Cale lungă...

Am serioase îndoieli că nea Ionescu, șef de filială PSD într-un oraș oarecare din România, dacă ar fi uns președinte al întregului PSD, ar trece la acțiuni de genul celor pe care le orchestrează Dragnea și acoliții lui. Sunt, cu alte cuvinte, convins că există două partide în PSD: unul al oamenilor de bună credință, care își doresc o stângă europeană și unul al celor gata să calce pe cadavre, să învrăjbească România și s-o orienteze către Moscova.

Remember „Marțea neagră”

Pe 10 decembrie 2013, zi care a ramas in istorie ca „Marțea neagră”, parlamentarii USL au votat pentru anularea, practic, a posibilității ca aleșii să poată fi cercetați pentru conflict de interese. Ei au încercat să treacă și o lege a amnistiei, prin efectul căreia infractori de rang înalt, precum Varanul, ar fi fost astăzi în libertate. Românii au continuat să-i crediteze pe useliști cu încrederea lor, manevrați, evident, de Ghiță, Hrebenciuc, Voiculescu etc.

Cvartetul funest

N-am mai facut de multisor o analiza a evenimentelor pe care le traversam, bazata pe stiinta si arta numerelor. Poate ca unii isi amintesc de cazurile Becali, Antonescu, Ouatu de care m-am ocupat la momentul potrivit. Astazi a venit randul lui Ponta, personaj, in opinia mea, funest pentru Romania. O sa va arat ce spun numerele despre el, in stransa corelatie cu numele altor trei personaje funeste care, insa, au trait sau traiesc la Moscova.

Romania needucata (3)

Cazul Ion Cristoiu

Ion Cristoiu este primul dintre asa-numitii analisti politici pe care i-am citit cu entuziasm dupa Revolutie. In publicatia pe care o conducea, intitulata Zig-Zag, acest domn avea obiceiul sa umple saptamanal o pagina format A3 cu cate un editorial pe teme de actualitate. Analizele lui erau logice si luminau faptele, de obicei, din unghiuri la care ne te gandisesi. Pentru un om cu formatia mea, editorialele lui Cristoiu se transformau intr-un fel de demonstratii ale unor teoreme, care mi se pareau fara cusur.

Frectionarii

In vremea lui Ceausescu, circulau glumite de genul "Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese", ori "Ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim". Mi se parea firesc ca lumea sa gandeasca asa - munca era obligatorie, cine nu avea servici era dat prin ziare, dar era o uriasa criza de supraproductie, asa ca ori munceai, ori nu, pana la urma era acelasi lucru. Pierderea serviciului era aproape imposibila, intrucat orice cetatean avea obligatia sa fie incadrat in "campul muncii". Asa ca foarte multi romani se duceau la lucru ca sa frece menta. Si de aici, desigur, glumitele de care pomeneam.