Am serioase îndoieli că nea Ionescu, șef de filială PSD într-un oraș oarecare din România, dacă ar fi uns președinte al întregului PSD, ar trece la acțiuni de genul celor pe care le orchestrează Dragnea și acoliții lui. Sunt, cu alte cuvinte, convins că există două partide în PSD: unul al oamenilor de bună credință, care își doresc o stângă europeană și unul al celor gata să calce pe cadavre, să învrăjbească România și s-o orienteze către Moscova.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta Adrian Nastase. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Adrian Nastase. Afișați toate postările
joi, 2 februarie 2017
luni, 22 decembrie 2014
Alta palarie, aceeasi Marie (sic!)
Exact acum 18 ani, pe 21 decembrie 1996, Emil Constantinescu, presedinte de o luna, il numea pe domnul Dan Petre consilier prezidential pe probleme de politica externa. Cine este acest domn? Nimeni altul decat fiul lui Zoe Petre - sefa de campanie electorala a lui Constantinescu, cel care avea sa fie retinut de istorie sub numele de Milica Infrantul. Luat la intrebari de societatea civila cu privire la acest derapaj, la aceasta crasa dovada de nepotism, Milica a raspuns cu o aroganta pe care nu reusit s-o egaleze, ulterior, decat Adrian Nastase: "am suficient capital electoral ca sa-mi permit asta".
sâmbătă, 9 august 2014
Romania needucata (14)
Cazul Antena 3
De multi ani de zile, un mare numar de romani se uita seara de seara la postul de televiziune Antena 3 si urmaresc cu satisfactie cum cativa oameni terfelesc sistematic anumite institutii ale statului, pentru ca ele nu se afla la discretia patronului Dan Voiculescu.
Publicat de
Raul Sebastian Baz
la
18:34
Etichete:
Adrian Nastase,
Antena 3,
Basescu,
Dan Voiculescu,
George Becali,
George Copos,
Horia Georgescu,
infractori,
justitie,
Kovesi,
Livia Stanciu,
Monica Macovei,
Ponta,
puscarie,
Relu Fenechiu
miercuri, 30 aprilie 2014
Dupa 20 de ani
Acum 20 de ani, daca va aduceti aminte, puterea in Romania era in intregime in mainile lui Ion Iliescu si ale PDSR (inaintasul actualului PSD). Premier era Nicolae Vacaroiu. In guvern se aflau oameni de trista amintire - Iulian Mincu la sanatate, Valer Dorneanu la relatia cu Parlamentul, Dan Matei Aghaton la turism, Doru Ioan Taracila la interne, Liviu Maior la invatamant, traseisti precum Teodor Melescanu (externe), specialisti gen Mircea Cosea ori Florin Georgescu, oameni de stiinta si de cultura - Alexandru Mironov, Marin Sorescu. Vacaroiu si ai lui erau acuzati de coruptie, guvernarea era abuziva, Iliescu batea in continuare campii cu "rastalmacirea" si cu "mai animalule", oamenii erau satui, asa ca dupa doi ani au pus stampila pe Constantinescu zis Infrantul - cea mai proasta alegere pe care puteau s-o faca.
Publicat de
Raul Sebastian Baz
la
09:09
Etichete:
Adrian Nastase,
Agathon,
Alexandru Mironov,
Basescu,
Constantinescu,
DNA,
Iliescu,
justitie,
Marin Sorescu,
Melescanu,
PDSR,
Vacaroiu
luni, 27 ianuarie 2014
Bilanțul lui Năstase
Mă uit la valul de condamnări care s-a abătut asupra politicienilor, a mogulilor, a unor persoane publice care au ținut prima pagină a ziarelor de la revoluție încoace, și mi se conturează, insidios, o teorie cu iz conspiraționist. Să ne gândim puțin la Adrian Năstase, pe care propun să-l luăm ca model (pentru expunerea pe care vreau s-o fac, nu model în viață, Doamne ferește!). Acest om a trăit toată viața lui la un nivel în general inaccesibil oamenilor obișnuiți. Sub Ceaușescu, fiind ginere al unui mare demnitar comunist, a dus-o cu mult mai bine decât 99% dintre români. A avut tot ce și-a dorit, a călătorit unde a vrut, a depus bani în bănci elvețiene, a colecționat tablouri - asta în vreme ce noi, ăștia mai puțin egali - vorba lui Orwell - mâncam tacamuri și tremuram de frig in case.
vineri, 16 august 2013
Setea de sânge și bani a unei principese
O frumoasă ştire soseşte din SUA, unde o doamnă pe nume Irina şi soţul ei au fost arestaţi pentru organizarea de lupte ilegale de cocoşi. Bineînţeles că acolo se paria la greu şi doamna Irina câştiga o grămadă de bani. Poliţia statului Oregon - stat pe teritoriul căruia doamna Irina deţine o fermă împreună cu soţul ei pe nume John Wesley Walker, i-a înhăţat pe cei doi, care riscă puşcărie până la 5 ani şi confiscarea fermei. Poliţiştii au găsit la fermă dovezi privind organizarea luptelor de cocoşi, inclusiv dispozitive metalice speciale care le sunt montate cocoşilor pe picioare, pentru ca rănile pe care şi le produc în timpul luptelor să fie mortale.
Partea cea mai frumoasă a ştirii este că doamna Irina nu este o persoană oarecare, ci fiica regelui Mihai I de România. Ori asta mie mi se pare că spune ceva despre familia regală.
Partea cea mai frumoasă a ştirii este că doamna Irina nu este o persoană oarecare, ci fiica regelui Mihai I de România. Ori asta mie mi se pare că spune ceva despre familia regală.
marți, 21 mai 2013
Becali, intre Dumnezeu si Satana
Pentru potlogariile facute cu niste terenuri ale Armatei acum vreo cincisprezece ani, Gigi Becali, Victor Babiuc si Dumitru Cioflina au fost condamnati la puscarie cu executare. Eu nu vreau sa fac teorii de tipul "pana la urma dreptatea triumfa", pentru ca stiu ca nu este asa. Cred ca exista in Romania o multime mare de infractori care au scapat de condamnare prin prescrierea faptelor, dupa cum exista o foarte mare multime de romani care au savarsit infractiuni si nici macar nu au fost intrebati de sanatate, daramite sa fie trimisi in judecata.
luni, 25 februarie 2013
Caltaboșul
Decebal Traian Remeș - condamnat definitiv la trei ani cu executare în celebrul dosar „Caltaboșul”. Acest nefericit s-a pretat, împreună cu Ioan Avram Mureșan, la niște găinării penibile - un trafic de influență pentru care parte din mită a reprezentat-o o anumită cantitate de caltaboși, cârnați, fleici etc. Cei doi amărâți probabil că se întâlneau seara prin cine știe ce locuri, eventual la unul dintre ei acasă, frigeau cărnuri stropite cu palincă și puneau țara la cale.
În vremea asta, Adrian Năstase rezolva probleme serioase în complicitate cu șefii Inspectoratului de Stat în Construcții: doar partea lui din prejudiciul creat a fost de peste 750.000 de euro. Condamnarea? Numai doi ani, din care nu execută nici jumătate. Așa merg lucrurile în justiție.
Ce mi se pare interesant este altceva. Remeș a fost unul dintre miniștrii liberali despre care se spunea că e un dur, un corect, un salvator al finanțelor țării, mai ceva ca Ovidiu Grecea (poate că unii și-l mai amintesc). Când colo, el nu era decât un sperțar mărunt. Tragic...
În vremea asta, Adrian Năstase rezolva probleme serioase în complicitate cu șefii Inspectoratului de Stat în Construcții: doar partea lui din prejudiciul creat a fost de peste 750.000 de euro. Condamnarea? Numai doi ani, din care nu execută nici jumătate. Așa merg lucrurile în justiție.
Ce mi se pare interesant este altceva. Remeș a fost unul dintre miniștrii liberali despre care se spunea că e un dur, un corect, un salvator al finanțelor țării, mai ceva ca Ovidiu Grecea (poate că unii și-l mai amintesc). Când colo, el nu era decât un sperțar mărunt. Tragic...
Remes, ascultand ce-si spun Milica si Victoras |
sâmbătă, 12 ianuarie 2013
Macelul - editia 2013
Mine incepe la Balc a nu mai stiu cata editie a macelaririi sutelor de mistreti organizata de miliardarul Ion Tiriac. Participa, din nou, nume mari din industria si politica europeana. Lipseste Adrian Nastase, care se afla unde-i e locul. Dar nu-i bai, la urmatoarea editie vine si el, ca doar va fi eliberat curand.
Stiu, stiu, macelul se face pe terenul lui Tiriac, pe banii si pe constiinta lui Tiriac. Toate taxele sunt platite, exista autorizatii, aprobari si semnaturi - presupun ca s-au obtinut si de la Scaraotchi, direct din iad. Nu asta e problema.
miercuri, 8 august 2012
Pupincurism cu ştaif
O răspundere lucidă faţă de
fenomenul artistic l-a însoţit mereu pe Adrian Năstase, în peregrinări ale
demnitarului, de-a lungul meridianelor, ca şi în nemijlocirea îndatoririlor
sale între graniţe româneşti. Îşi impunea să fie prezent, la sărbători ale vieţii
expoziţionale, nu-şi ascundea solidaritatea afectuoasă în roata de imagini
izbutind a forma o surpriză notabilă, un ansamblu luxuriant, precum
Variaţiunile lui Alin Gheorghiu, pornite de la Arcimboldo. Fără impulsul său
tenace, n-ar fi luat fiinţă Muzeul Naţional de Artă Contemporană, sabotat de
indigenţa unor minţi lamentabile. „Să plătească domnul prim-ministru, eu n-am
bani!” – se proptea cu neruşinare cîte un contabil obtuz.
Azi încă, în tristul shabbat, aprig
dezlănţuit în jurul lui A. Năstase, nu se pot absolvi pulsiuni vindicative,
complexul lor adună, colcăind, orbire şi invidie feroce.
miercuri, 16 mai 2012
Prescrierea
Au trecut cam trei ani si jumatate de cand Adrian Nastase a fot trimis in judecata pentru fapte de coruptie si nu numai, intr-un dosar cunoscut sub numele Trofeul Calitatii. Peste trei saptamani, mai precis la 10 iunie, faptele se prescriu. Adrian Nastase va sacapa de executarea pedepsei cu inchisoarea la care a fost condamnat, intrucat sentinta a fost atacata cu recurs si, prin tertipuri avocatesti acceptate de judecatori, se va ajunge la prescriere.
duminică, 27 noiembrie 2011
Justitia la romani
Isi mai aminteste cineva de un anumit domn pe nume Alexandru Simionovici? Probabil ca foarte putini. E vorba de fostul prefect taranist de Botosani, care a fost prins in anul 2000 ca a facut niste matrapazlacuri cu banii publici. Mai precis, prefectul taranist a dat bani fara licitatie la o anumita tipografie, ca sa tipareasca buletinele de vor pentru alegeri. S-a declansat o ancheta, din care a derivat o alta ancheta: controlul averii. Ei bine, iata ca astazi procesul a ajuns aproape de sfarsit. Dupa zece ani de cercetari s-a ajuns la concluzia ca Simionovici nu poate justifica 180.000 lei. Curtea de Apel Suceava a emis o hotarare executorie in acest sens, asadar averea fostului prefect poate fi executata. Sentinta, insa, poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Procesul, carevasazica, va continua. Cine stie pana cand, probabil alti zece ani. Poate pana cand Simionovici va trece in lumea celor drepti, devenind si eu unul dintre ei, iar justitia va da neputincioasa din umeri: "Ce putem sa mai facem, omul nu mai e pe-aici!".
marți, 30 august 2011
Sanatorii, livezi de ciresi si arhondarice
La Sanatoriul Moroieni am stat de vorba cu cativa dintre cei care mai locuiesc acolo. Unul dintre ei isi aducea aminte de tata si asta a creat o oarecare punte de comunicare. Mi-a spus ca totul se duce de rapa din cauza lui Udrea. Da, Elena Udrea, care nu stiu ce interese are si acolo. Fenomenul asta l-am intalnit peste tot pe unde am umblat: tot ce e rau se datoreaza unui anumit politician (de obicei unul notoriu si foarte hulit), care vrea sa faca diverse afaceri murdare, iar ce e bun e deja acaparat de un politician. Imi aduc si acum aminte de anii in care era Nastase premier. Circulam prin tara si aflam ca tot felul de fabrici erau ale lui, ca tot ce se inchidea se inchidea la ordinul lui, ca sa cumpere ulterior pe bani putini. Pana si livezile de ciresi de pe marginea DN1, in zona Baicoi - Campina erau ale lui Nastase. Ei, acum totul s-a transferat la cuplul Udrea-Cocos (pentru ca de Boc chiar nu poate nimeni sa zica lucruri de felul asta, e clar ca omul nu se baga).
vineri, 5 august 2011
Atacul expiratilor
Se apropie campania electorala. OK, o astept cu mare interes, ca sa plec la minimum 500 de kilometri de Timisoara. Stiu de pe-acum: o sa castige din nou Ciuhandu, asta o sa castige pana moare, il voteaza banatenii la greu. Nu pentru ca ar fi facut el ceva de soi pe-aici, dar asa gandesc ei, mai incet. Nu vreau sa-mi mai bat capul cu acest rebut al Revolutiei. Ma uit insa la televizor si ce vad? Iarasi au aparut, precum corbii, fel de fel de expirati care, dupa ce-au nenorocit tara asta, vin acum sa povesteasca despre cat de dibaci au fost si cum ne-au scos din tot felul de situatii periculoase. Din punctul asta de vedere, am toata stima pentru Tariceanu. Macar sta in banca lui, nu-l vezi alergand prin toate studiourile. Chiar si A.Nastase sta mai la fereala, ceea ce e un punct in favoarea lui. Dar Petre Roman, Victor Ciorbea, Athanasiu, Androneasca, WC Tudor, Vosganian, parca nu mai au nicio alta ocupatie in viata decat sa ne lamureasca pe noi, fraierii, cum sta treaba cu politica, cat au fost ei de patrioti, inteligenti, buni politicieni, buni guvernanti si cat de rai sunt astia care fac acum politica si guvernare. Pana nu demult, venea si Emil Constantinescu si facea totul praf in jur, ca sa ne fie clar ca singurul presedinte adevarat al Romaniei a fost doar el si ca in urmatorul mileniu nu se va naste un altul care sa-l egaleze. Ba avea tupeul sa se arate si Iliescu, piaza-rea a acestei tari, care inca nu a platit pentru mortii Revolutiei.
Ceea ce intrece insa orice limita, este reaparitia lui Zoe Petre. Nici nu mai am cuvinte. Nu vreau sa scriu despre aceasta femeie, nu, nu, nu, este dincolo de puterea mea de a zugravi un personaj. Mai bine pun o poza, desi asta o sa ma coste un flacon de emetiral.
sâmbătă, 30 iulie 2011
Retragerea Dumnezeilor
Marele ganditor CT Popescu a mai scos un articol fundamental, biblic. Ii zice "Moartea e buna la ceva". El incepe astfel: "Consternare, nu ură, asta se citeşte pe feţele norvegienilor după măcelul asupra Norvegiei comis de Bestie - nu-i scriu numele, pentru că el asta îşi doreşte." Doua randuri, trei prostii. Intai ca nu a vazut CTP-ul fetele norvegienilor, a vazut doar fetele catorva dintre ei. Il asigur ca exista o sumedenie de norvegieni care aproba ce a facut Bestia Breivik, ba mai sunt si unii care il injura pentru ca nu a omorat destui laburisti. Asta e o chestie statistica. Mai departe, CTP nu scrie numele aluia pentru ca, se stie, Breivik chiar asta si-a propus de la inceput: sa ii scrie CTP numele. Nu exista glorie mai mare decat sa te pomeneasca jurnalistul deceniului din Romania. Si pentru ca aia vrea Breivik, exact aia nu-i da CTP. Halal!
joi, 9 iunie 2011
Moartea din perete
Dupa ce vineri am chefuit la Mara Hotel, sambata seara petrecerea celor din promotia 1991 a continuat in alta locatie, undeva in cartierul Cumpatu. Frumos si acolo, placut, intim. Prilej ca oamenii sa depene tot felul de amintiri fara ca muzicantii sa-i asurzeasca. Bineinteles ca am stat iarasi pana dincolo de ora 1 noaptea. Iar duminica, pe la 9 cand m-am trezit, am inteles brusc de ce in basmele romanilor nuntile tin cate o saptamana incheiata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)