Dupa ce vineri am chefuit la Mara Hotel, sambata seara petrecerea celor din promotia 1991 a continuat in alta locatie, undeva in cartierul Cumpatu. Frumos si acolo, placut, intim. Prilej ca oamenii sa depene tot felul de amintiri fara ca muzicantii sa-i asurzeasca. Bineinteles ca am stat iarasi pana dincolo de ora 1 noaptea. Iar duminica, pe la 9 cand m-am trezit, am inteles brusc de ce in basmele romanilor nuntile tin cate o saptamana incheiata.
Sambata, insa, am avut o surpriza neobisnuita. Restaurantul unde am petrecut are peretii plini, de jur imprejur, de trofee de vanatoare. Parca eram la muzeul cinegetic. Tot felul de capete cu coarne semete, curbate sau drepte, feline mai mari sau mai mici, porci teposi, toate impaiate de ziceai, vorba ceea, "ca-s vii". Printre ele, cateva cranii, lustruite si lucioase, puse acolo, banuiesc, pentru coarne, ca doar nu pentru studentii la medicina. Citind etichetele, am aflat ca mai toate animalele fusesera ucise in tari africane. Mie nu-mi place ideea de a ucide animale fara aparare. Cred si acum ca Adrian Nastase a pierdut foarte mult in campania electorala pentru Cotroceni din cauza patimii lui pentru vanatoare. Cum poti vota un om care omoara cu sange rece niste animale lipsite de aparare? Dar, in fine, asta este alta discutie. Ideea e ca prezenta atator capete impaiate in jurul nostru, a atator perechi de ochi sticlosi care parca ne priveau cu adevarat in timp ce ne bucuram de viata, nu m-a facut sa ma simt intrutotul confortabil. Era ceva oarecum asemanator cu o durere incipienta de dinti: vorbesti, razi, bei, dansezi, dar nu uiti nicio secunda de durerea aia, care sta sa inceapa. La fel si acolo: nicio secunda n-am putut uita ca din pereti pandeste moartea, chiar si impaiata.
Come down, Jesus |
Dar ceea ce mi s-a parut cel mai ingrozitor, a fost prezenta, printre trofee, a unei icoane. Da, o icoana. Pentru ce sa fi fost pusa acolo? Ca sa-ti aduci aminte de Inviere si sa te gandesti ca animalele alea au murit doar cu trupul? Ca sa arate ca domnii (poate si doamnele) care au ucis acele fiinte sunt in realitate niste buni crestini? Sau, poate, ca sa ai tu, cand treci pe acolo, unde sa te inchini, zicand: "Doamne, iarta-i ca nu stiu ce fac"?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu