Din când în când, Maria doarme la câte o colegă sau una dintre colege vine și doarme aici. Ieri, am avut doi invitați: Delta și Neo, frate și soră. Până să se culce, s-au distrat pe cinste. Cea mai tare fază a fost cu strigatul la oameni, pe geam. Cum trecea careva pe stradă, cum începeau: alo, ce faci?, unde te duci? și altele asemenea. Până la urmă, nu mai spuneau nimic, scoteau doar niște țipete ascuțite, care-i făceau pe trecători să se uite către geam, nedumeriți.
 | |
| Cam pe-aici se întâmplau toate. |
Într-o zi, ce mi-a dat prin cap? Am trecut calea ferată, am intrat pe drumul de Valea Rea, m-am abătut stânga, printre copaci, am urcat o coastă abruptă, mi-am ales un fag prietenos și m-am suit în el. Ajuns pe la jumătate, m-am așezat comod pe o creangă. Vedeam de acolo șoseaua - varianta de ocolire a Sinăii și, înșirate de-a lungul ei, casele. Între mine și rândul de case să tot fi fost vreo două sute de metri. Dacă aș fi putut să zbor până acolo, ar fi trebuit să trec peste calea ferată, peste Prahova și peste stradă.
Am stat ce am stat și m-am apucat să urlu. Dar nu oricum, ci cât mă țineau bojocii. Scoteam cam un răcnet la 30 de secunde, nu puteam să zbier continuu, trebuia să mai fac și câte o pauză. Am ținut-o așa până când, la un moment dat, dintr-una din case a ieșit un om care a pus la ochi un binoclu și a început să cerceteze pădurea. Cred că a făcut asta vreo zece minute, dar nu m-a dibuit. Știu asta pentru că în momentul în care s-a lăsat păgubaș, avea binoclul îndreptat undeva în dreapta mea, destul de departe. De îndată ce a lăsat binoclul, am început iar să zbier, dar tipul s-a întors și a intrat în casă.
Ei bine, dacă m-ar întreba cineva de ce făceam astfel de lucruri, răspunsul meu ar fi simplu: habar n-am.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu