Congresul - fantomă

Astăzi, fostul și actualul meu partid, PNȚCD are un nou congres. Un congres - fantomă, cu spectre antebelice, lozinci găunoase și lamentații sinistre pe marginea a ceea ce am fost odată (și nu vom mai fi în vecii vecilor). Mult prea bătrânul Ion Diaconescu a ieșit din nou la rampă și a cerut ca toți țărăniștii, inclusiv cei excluși din partid, să participe la reconstrucție.

Gabriel Țepelea - emblemă a PNȚCD

Problema e că niciun om normal nu mai poate crede în reconstrucția PNȚCD. Acest partid va rămâne în istorie ca exemplul perfect de incapacitate în păstrarea coeziunii. Din vremea în care erau la putere, țărăniștii de la vârf nu au făcut decât să se lucreze unii pe ceilalți. Nu o să uit niciodată cum acționa, spre exemplu, un om ca Remus Opriș, care atât sforărea peste tot, încât unii din partid îl supranumiseră Iuda. În loc să se aștearnă pe guvernare corectă, s-au ținut numai de intrigi, au constituit tabere, fiecare dintre liderii acelor tabere revendicându-și statutul de urmaș moral al lui Corneliu Coposu. Te apuca râsul când îi vedeai, plini de morgă, declamând, perorând și gesticulând, în vreme ce opoziția făcea bani, își aranja ploile și se pregătea pentru preluarea puterii. Îmi amintesc de Norica Nicolai, sinăiancă de-a mea, la care am mers odată să o rog ceva pentru un amic - un lucru simplu, simplu de tot - și care, în loc să îmi rezolve problema sau să mă refuze, a început să-mi țină teorii despre reformarea partidului, bineînțeles prin intermediul Grupului de la Brașov - care avea să producă prima scindare majoră a PNȚCD. Îmi amintesc de Vasile Lupu, de Mureșan, de Ciumara, de Vlad Roșca, de Ciorbea, de Caramitru, oameni care vorbeau și iar vorbeau, fără să treacă vrodată la acțiune. Nu făceau altceva decât să țină ședințe, să strângă oamenii, să înfiereze securiștii infiltrați, să inventeze scenarii cu pedeseristi perverși, să se laude că ei fac reforma și că istoria, vorba lui Svejk, „îi va nemuri”. Astăzi, există trei PNȚCD-uri. Fiecare și-a stabilit un congres, distracția va fi maximă. Eu știu exact ce înseamnă un congres, se strânge carnea pe mine când mă gândesc la sălile alea unde fiecare se credea mai deștept decât toți ceilalți, unde fel de fel de bătrâni de 168 de ani veneau la microfon și se declarau descendenții lui Iuliu Maniu. Parcă-i văd pe aspiranții între două vârste la câte un post în administrație, puși pe căpătuială rapidă, care îi zburătăceau pe tinerii dornici de afirmare, pe motiv că întâi trebuie să-și rupă pingelele la lipit afișe. Am fost (și am rămas, în absența unei demisii) membru PNȚCD. Însă asta nu mă poate împiedica să recunosc că foarte mulți dintre liderii partidului au fost incompetenți, corupți, lași. Și, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, președintele României, în vremea PNȚCD, a trebuit să fie Emil Constantinescu - cel mai slab președinte din istorie și din geografie.