La ciocănit cu Roberta

Aflu cu neplăcere maximă că la sfârșitul lui august, cu prilejul concertului ținut la București de Roger Waters, acesta s-a întâlnit cu politrucul fanfaron Valeriu Zgonea și, mai mult, că au făcut un fel de mini-show, manipulând împreună un ciocan uriaș și prefăcându-se că dărâma zidul parlamentului. Domne, asta mi se pare de-a dreptul abominabil. Nu-mi vine să cred, sunt oripilat și mâhnit până la nivelul celulelor lui Purkinje.

Mirosuri

Una dintre marile mele obsesii din vremea şcolii a fost cea legată de mirosurile trupului. Mă îngrozea pur şi simplu ideea că într-o zi cineva ar putea să-mi spună că miros urat, ceva de genul "mai spală-te şi tu, că puțești" sau aşa ceva. Aşa că mă spălam sub braţ şi de zece ori pe zi, făceam duș la orice oră, schimbam tricourile şi cămăşile permanent, numai să nu ajung în situaţia de care vorbeam. Îmi amintesc şi azi o vizită pe care i-am făcut-o unei colege de facultate, care în mod evident dorea să mă prezinte părinţilor ei. Apucasem să promit, dar exact în acea zi a dat peste mine - vorba lui Svejk - ghinionul de a bea bere după bere la celebra cârciumă "Codrii Cosminului", aşa că m-am dus la întâlnire fără să mai apuc să fac un duș. 

Căscarea ochilor

Am ajuns la Hannover azi noapte la 12:30, după o călătorie de 15 ore. Ne făcuserăm socoteala că o să plecăm la 7 şi o să ajungem la 10, dar s-au întâmplat tot felul de chestii.
Întâi că ne-am trezit după 7.
Apoi, nu am mai găsit declaraţia nevestei cum că e de acord să ies cu Maria din ţară. Am căutat-o de mi-au sărit capacele şi până la urmă am găsit-o într-o cutie aflată în portbagaj. Apoi n-am găsit alte hârtii pe care trebuia să i le las soacrei că să rezolve diverse lucruri.

Nu stii cine sunt eu

Cred ca fiecare dintre noi a avut de-a face, de-a lungul vietii, cu indivizi din cei care, atunci cand au draci si nu au argumente, folosesc textul "nu stii cine sunt eu", direct sau intr-una din variantele sale "nu stii cu cine te pui", "nu stii cu cine ai de-a face". Eu unul am intalnit de multe ori cu astfel de oameni, in special in vremea cand eram director la Protocolul de Stat din Sinaia. Veneau pe la noi tot felul de clienti cu pretentii absurde, multi incercau sa dea tepe prin restaurant, altii ciordeau cate ceva din camera - in fine, oameni si oameni. De multe ori, dupa ce pornea scandalul, cereau sa ajunga la mine. Eu ii primeam fara exceptie, ii ascultam, apoi le explicam unde gresesc. Si atunci incepeau: "O sa vedeti dumneavoastra cum vine treaba asta. Nu stiti cu cine aveti de-a face!" Sigur, se intampla ca unii sa aiba dreptate, cateodata se gasea cate-un ospatar care nu dormise bine si care se apuca sa jigneasca vreun client si atunci il sanctionam pe ospatar, prezentand scuzele noastre clientului.

Cuceriri la Praga

Autostrăzile din Slovacia și Cehia nu sunt de cea mai bună calitate. Pe distanțe lungi, de zeci de kilometri, prima bandă este făcută din plăci de beton care nu sunt perfect îmbinate, așa că ai senzația că mergi pe tablă ondulată. Dar una peste alta, e OK. În Ungaria, lucrurile stau altfel, nici nu știi când ajungi la 150/h, poți să și adormi liniștit – glumesc.

O comparatie

E ora 4:17. In acest moment, pe You Tube, piesa Bad Romance a lui Lady Gaga are 426,654,736 de accesari. In acelasi timp, Recviem-ul lui Mozart are, in varianta filmata direct in sala si condusa de Karl Bohm, 1,195,481 de accesari, iar in varianta urcata de un oarecare madhammu, care a facut un clip din imagini cu portrete ale lui Mozart, are 13,306,132 de accesari. Mai sunt si alte variante, dar la o estimare rapida, ele nu ating, luate impreuna, 20,000,000 de accesari. As putea spune ca Lady Gaga este, in randul celor care acceseaza Internetul, de peste 20 de ori mai populara decat Mozart.

Mozart a murit in 1791, la varsta de 35 de ani. Muzica lui a avut la dispozitie 220 de ani pentru a se face cunoscuta. Lady Gaga este vie (si, vorba lui Svejk, inca ce vie!), iar muzica ei este deja cu mult mai cunoscuta decat cea a lui Mozart. Pare ceva curios, dar la o analiza mai atenta, nu e. 

Ceea ce vreau sa spun eu este ca am convingerea ca peste 220 de ani, nimeni, dar absolut nimeni, nu va sti cine a fost Lady Gaga, cu exceptia, eventual, a unora care vor administra baze de date si se vor distra accesand diveste chestii din trecut. Si mai cred ca atunci cand se va intampla asta, Mozart va fi in continuare cunoscut de multe milioane de oameni.

Dilema ciorbei și a țuicii

Ieri pe la orele 16, m-am gândit sa fac o ciorbă țărănească după rețeta lui Radu Anton Roman, pe care am luat-o din cartea "Bucătăria lui Radu" - varianta online.

Congresul - fantomă

Astăzi, fostul și actualul meu partid, PNȚCD are un nou congres. Un congres - fantomă, cu spectre antebelice, lozinci găunoase și lamentații sinistre pe marginea a ceea ce am fost odată (și nu vom mai fi în vecii vecilor). Mult prea bătrânul Ion Diaconescu a ieșit din nou la rampă și a cerut ca toți țărăniștii, inclusiv cei excluși din partid, să participe la reconstrucție.

Gabriel Țepelea - emblemă a PNȚCD

Un chiolhan ratat

E sambata, ceasul arata ora 10. S-a deschis targul de carte - penultima zi. Nu stiu ce se pune la cale, dar au aparut niste intrumentisti care se antreneaza in sala, la 15 metri de mine. Un tobosar bubuie necontenit. In pauzele dintre doua bubuieli se aude "Let it be" in statie. Ceva care deja am impresia ca este tipic pentru acest targ. Ieri, la o anumita ora, a venit cineva din partea organizatorilor si mi-a inmanat un fluturas, explicandu-mi totodata ce e cu el. In timp ce persoana imi explica despre ce e vorba, avea loc o lansare. Un domn in varsta racnea ceva intr-un microfon. Peste el, se suprapunea un blues revarsat din statie.

Ce are Svejk in comun cu regii Angliei

Acum, ca am ispravit cu fragmentele din Svejk, mi-am amintit ceva distractiv care s-a petrecut prin anii 80. Eram, pe-atunci, prof de mate la Baicoi. Luminita, sotia mea, avea catedra la Moreni, in judetul Dambovita. Tot mergand eu pe la Moreni, mi-am facut un amic, un baiat simpatic pe care toti il strigau Fanel. Era un tip foarte descurcaret, avea relatii peste tot, inclusiv la militie si la securitate. De fapt, seful securitatii de acolo ii era chiar prieten nedespartit, margeau amandoi prin tot felul de aventuri, aveau apartamente de care nu stiau nevestele, etc. Sotia lui, profa de engleza, preda la liceul Luminitei si cele doua au devenit prietene foarte bune. Asa l-am cunoscut eu pe Fanel.

Svejk 27 - ultimul

Omului trebuie să-i treacă pe loc ceva prin minte, şi totu-i în regulă. Peste drum de mănăstirea Carmeliţilor din Praga, domnule oberlaitnant, avea cu ani în urmă o prăvălie cu iepuri de casă şi alte păsări un domn Jenom... Într-un timp a intrat în vorbă cu fiica legătorului de cărţi Bilek. Lui dom' Bilek nu-i era pe plac cunoştinţa asta şi chiar a şi spus-o public la cîrciumă că dacă cumva domnu Jenom ar veni să ceară mîna fiicei lui, l-ar azvîrli pe scări „ce n-a văzut lumea”. Domnul Jenom a băut zdravăn şi s-a dus la domnul Bilek, care l-a întîmpinat în antreu, cu un cuţit mare în mînă — din acela cu care se rotunjesc marginile cărţilor şi arată a satîr de tocat

Svejk 26 - penultimul

La cîrciuma noastră, „La Potirul”, din strada Bojiste, veneau, înainte de război, un poliţai, unu Hubicka, şi un domn redactor care umbla după picioare rupte, oameni călcaţi de tramvaie, sinucigaşi, ca să aibă ce scrie la ziar. Era un om tare vesel, mai mult îşi pierdea vremea pe la poliţie decît în redacţia lui. Într-o zi, dumnealui l-a îmbătat pe poliţaiul Hubicka, l-a dus în bucătărie şi au schimbat între ei hainele, astfel că poliţaiul a rămas îmbrăcat în civil, iar domnul redactor a devenit poliţai... a acoperit frumuşel numărul revolverului şi a pornit-o aşa în inspecţie prin Praga. În strada Resslova, dincolo de fostul penitenciar, a întîlnit în liniştea nopţii un domn mai în vîrstă, în cilindru şi palton căptuşit cu blană, care mergea la braţ cu o doamnă tot aşa, mai în vîrstă, şi tot în haină de blana. Se grăbeau amîndoi spre casă şi nu scoteau o vorbă. Redactorul a intrat în ei şi s-a stropşit la domnul cu joben: „Încetaţi odată cu zbieratul, că vă arestez!” 

Ritual de vindecare

Problema mea numărul unu la această ora este dacă să mă duc sau nu să cumpăr vreo două beri reci.
Aseară, nu mai ştiu cât era ceasul, am mâncat salată verde cu ridichi, apoi am băut o doză de Stella Artois. După câteva minute, cu sau fără legătură cu berea şi salata, m-au cuprins nişte frisoane atât de insuportabile, încât a trebuit să iau o plapumă şi să mă bag îmbrăcat sub ea, unde am dârdâit şi am tuşit toată noaptea. De ani şi ani nu am mai avut aşa un episod. Gripele mele sunt întotdeauna puternice şi dau simptome asemănătoare. Dar asta de ieri... nu ştiu ce să spun, poate nici nu e vorba de gripă.

Svejk 25

Plutonierul îşi răsuci o ţigară.

Iar Švejk citi pe patul carabinei numărul de serie şi izbucni:
— 4268! Numărul ăsta l-a avut o locomotivă de cale ferată de pe linia şaisprezece din gara Peciky. Trebuia dusă la depoul din Lysa pe Elba, pentru reparaţie, dar n-a fost chiar aşa de uşor, domnule plutonier, pentru că mecanicul care urma s-o conducă pînă acolo avea slabă ţinere de minte la cifre.

Svejk 24

— N-ar strica, spuse Švejk, dacă ai face-o pe prostul. Tot aşa, cînd am fost închis în arestul garnizoanei era cu noi un om deştept, învăţat, profesor la o şcoală comercială. Dezertase de pe front şi trebuia să i se intenteze un proces cu tămbălău mare, cu condamnare şi spînzurătoare, ca să le treacă şi altora pofta de-a mai spăla putina; dar acuzatul a izbutit foarte simplu să iasă basma curată din toată încurcătura. 

Svejk 23

— Eu, să vă spun una şi bună, domnule căprar, interveni Švejk, eu sînt soldat bătrîn, am făcut serviciu şi înainte de război, şi-ţi pot spune că înjurăturile şi sudălmile nu ajută la nimic. Cu ani în urmă, cînd eram militar, îmi amintesc că la noi în companie era un ciorbagiu; îi zicea Schreiter. Ăsta tot aşa, se reangajase pentru o ciorbă; putea de mult, de cînd era caporal, să plece acasă, dar şi el era, cum se zice, greu de cap. Şi tot aşa, omul stătea cît era ziulica de mare pe capul ostaşilor; se lipea de noi ca căcatul de cămaşă; cutare lucru nu-i plăcea că nu era bine, cutare lucru iarăşi, cică era împotriva regulamentului; ce să vă mai spun, ne făcea mizerie cum putea, şi cînd îl cătai, ne tot zicea: „Soldaţi sînteţi voi? Ciobani sînteţi!” într-o bună zi, n-am mai putut răbda şi am cerut să ies la kompanienraport.

Svejk 22

— In general, remarcă Švejk, felul ăsta de împerecheri e foarte interesant. La Praga, cunosc un chelner negru, pe nume Cristian. Tatăl lui a fost regele Abisiniei. Regele ăsta s-a prezentat cîndva, ca număr de atracţie, la un circ din Praga, la Stvanice. Aici s-a îndrăgostit de el o profesoară care scria poezioare despre ciobani şi despre pîrîiaşele din pădure, în revista Lady. Dumneaei s-a dus cu el la hotel unde au păcătuit — cum se spune în Sfîntă Scriptură — şi grozav s-a minunat cînd a născut un băiat cu totul şi cu lotul alb. Da să vezi că, după paisprezece zile, băieţaşul a început să se bronzeze. Arămiu, arămiu, dar peste o lună a prins a se înnegri. Peste o jumătate de an s-a făcut tuciuriu ca taică-său — regele Abisiniei. L-au dus la clinica dermatologică să-l decoloreze, dar acolo au spus că pielea e veritabilă, neagră-tuciurie şi că nu-i nimic de făcut. Aşa de rău îşi pierduse capul maică-sa că a început să ceară pe la toate revistele reţete şi sfaturi împotriva negrelei, că pînă la urmă au umflat-o şi au dus-o la balamucul Katerina. Pe micuţul negru l-au dat la orfelinat unde se distrau de minune pe seama lui. Mai tîrziu s-a făcut chelner şi dansator prin cafenelele de noapte. Astăzi, de pe urma lui se nasc mulatri cehi cu mare succes la dame şi care nu mai sînt aşa de vopsiţi ca el. Un student în medicină, care venea pe la cîrciumă „La Potirul”, ne-a povestit odată că socoteala nu-i chiar atît de simplă. O corcitură de asta plodeşte alte corcituri şi la urmă ajung să nu se mai deosebească de albi. Pe neaşteptate însă într-o generaţie oarecare apare iarăşi un negru. Închipuiţi-vă nenorocirea. Dumneata te însori cu o domnişoară. Bine. Javra e albă; albă de tot; şi deodată, pe nepusă masă, naşte un negru. Şi dacă cumva, cu nouă luni în urmă, o fi fost la „Variete” să vadă întrecerile atletice la care a concurat şi vreun negru, de bună seamă că treaba asta te cam pune pe gînduri.

P23

Svejk 21

Nădăjduiesc că de data asta ai priceput, şi n-ar strica dacă ne-ai povesti mai pe larg cum a fost cu fărădelegile pe care le-ai săvîrşit la moara ta. Dar să nu faci ca fata din poveste, la spovedanie, care, după ce a înşirat preotului o seamă de păcate mărunte, a prins-o deodată ruşinea, mărturisind că în fiecare noapte a săvîrşit păcat trupesc. Auzind una ca asta, popii i-a lăsat gura apă şi a grăit sfinţia-sa către dînsa: „Nu te ruşina, copilă, că doar eu locul Domnului-Dumnezeului tău îl ţin; spune-mi fără sfială şi de-a fir a păr cum ai păcătuit cu fapta?” Fetiţa a început a plînge zicînd că ruşinea-i mare şi păcatul cumplit. Popa o ţinea înainte că nu are de ce se ruşina înaintea făpturii lui duhovniceşti. După multe nazuri şi codeli, fata i-a spus că în fiecare seară se dezbrăca şi se băga în aşternut. Şi iar a amuţit. Dar sfinţia-sa nu se da bătut. Şi a sfătuit fata să lase ruşinea deoparte, că omul este o fiinţă păcătoasă, dar că mila Domnului e fără sfîrşit. Auzind asta, fata a mai prins inimă şi printre lacrimi şi hohote i-a spus: „După ce m-am întins, goală, în pat, am început să adun murdăria dintre degetele de la picioare şi pe urmă am mirosit-o”. Ăsta a fost păcatul ei trupesc.

P22

Svejk 20

— Nu oricine poate să fie deştept, domnule oberlaitnant, observă Švejk convingător. Proştii fac excepţie, pentru că altfel, dacă oricine ar fi deştept, s-ar aduna pe lumea asta atîta deşteptăciune că fiecare al doilea om ar fi tîmpit. Dacă, de pildă, domnule oberlaitnant, fiecare din noi ar cunoaşte legile naturii şi ar şti să socotească distanţele cereşti, i-ar stingheri pe cei din jurul lui, aşa cum făcea unul Capek, un domn care venea de multe ori pe la cîrciuma „La Potirul” şi care, cînd se lăsa noaptea, ieşea din bodegă, se uita la cerul înstelat şi, cînd se întorcea în cîrciumă, umbla de la unul la altul şi spunea: „Jupiter străluceşte astăzi grozav de frumos, dar tu habar n-ai, băiete, ce ai deasupra capului. Înţelegi tu, mă derbedeule, ce distanţe sînt astea? Dacă te-ar împuşca dintr-un tun, apoi ar trebui să zbori cu viteza unei ghiulele milioane şi milioane de ani ca să ajungi acolo.” Era atît de grosolan şi de spurcat la gură cînd spunea de-alde astea, că de cele mai multe ori zbura el din cîrciumă, cu viteza tramvaiului electric, domnule oberlaitnant, adică cu circa zece kilometri pe oră.

P21

Svejk 19

Cu ani în urmă, pe vremea cînd făceam încă militărie la Budejovice, o singură dată am primit la cazarmă o scrisoare, şi acum o mai păstrez. Şi scoţînd dintr-un portofel de piele, soios, o scrisoare unsuroasă, începu să citească, ţinînd pasul cu calul locotenentului-major Lukáš, care mergea într-un trap domol: