Cu ani în urmă, pe vremea cînd făceam încă militărie la Budejovice, o singură dată am primit la cazarmă o scrisoare, şi acum o mai păstrez. Şi scoţînd dintr-un portofel de piele, soios, o scrisoare unsuroasă, începu să citească, ţinînd pasul cu calul locotenentului-major Lukáš, care mergea într-un trap domol:
„Mă, nenorocitule, mă criminal şi secătură! Domnu căprar Kriz a venit la Praga în urlaub şi am dansat cu dînsul la «Kocan» şi el mi-a spus că tu petreci la Budejovice «La broasca verde» cu o fleandură şi că m-ai părăsit de tot. Ca să ştii, scrisoarea asta ţi-o scriu la privată, pe scîndura de lîngă gaură şi am terminat cu tine. Fosta ta Bozena. Ca să nu uit: caporalul poate şi are să-ţi facă mizerie, eu l-am rugat. Şi tot ca să nu uit: cînd ai să vii în urlaub, n-ai să mă mai găseşti printre cei vii.”
— Se înţelege însă, continuă Švejk, mergînd în pas cu calul, că atunci cînd m-am dus în urlaub, dumneaei era printre vii, şi încă printre ce vii. Am găsit-o tot la „Kocan”; o înghesuiau doi ostaşi de la alt regiment şi unul din ei era aşa de viu, că îi umbla în ochii lumii cu mîna pe sub cămaşă, de parcă ar fi vrut, am onoarea domnule oberlaitnant, să-i smulgă polenul nevinovăţiei, cum zicea Venceslava Luzicka, sau cum a zis odată, cam tot aşa, dar sughiţînd printre lacrimi, o fetişcană de vreo şaisprezece ani, la ora de dans, unui licean, cînd băiatul a ciupit-o de umăr: „Dumneata, dumneata, mi-ai luat polenul fecioriei”. Se înţelege că toată lumea s-a strîmbat de rîs şi mămica ei, care o păzea, a scos-o pe coridor la „Beseda” şi i-a cărăbănit cîteva, cum scrie la carte. Eu unul, domnule oberlaitnant, am ajuns la părerea că fetele de la ţară sînt mai cinstite decît fîţîitele astea de domnişoare de oraş, care umblă pe la şcolile de dans. Cu ani în urmă, cînd eram cantonaţi lîngă Mnisek, mă duceam şi eu să dansez la Stary Knin; mi-am ales acolo o fată, una Karla Veklova, dar cred că eu nu prea-i plăceam. Odată, într-o duminică seara, am însoţit-o la iaz, ne-am aşezat pe dig şi în timp ce asfinţea soarele am întrebat-o dacă şi ea mă iubeşte. Cu respect vă raportez, domnule oberlaitnant, că aerul era călduţ, păsărelele cîntau şi fata mi-a răspuns, rîzînd cu răutate: „Te iubesc ca pe un dop în cur, nu vezi că eşti prost ca noaptea?” Şi dacă vreţi să ştiţi, a avut dreptate: eram prost, aşa de prost, domnule oberlaitnant, că am umblat cu dînsa pe cîmp prin lanuri înalte de grîne, unde nici dracu nu era şi nu ne-am aşezat măcar o dată; îi arătam numai mana cerească şi-i spuneam eu, fetei de la ţară, că uite, asta-i secară, ăsta-i grîu, ăla-i ovăz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu