Ei bine, se pare ca dulapul nu vrea sa plece. Inca. Am cautat peste tot cheile de la apartamentul lui mama si nu mai dau de ele. L-am sunat pe soferul cu transportul si am amanat combinatia. Acum, dulapul sta in garaj, linistit. Si imi aminteste, pe nu stiu ce cai, de Eminem:
I'm sorry mama,
I never meant to hurt you,
I never meant to make you cry,
but tonight
I'm cleanin' out my closet
Pentru mine, Eminem nu a fost, pana azi, pana in clipa asta, decat un mascarici. Brusc, insa, m-am vazut in locul lui, sau, mai bine zis, pe el in locul meu facand ordine intre lucrurile din balcon - cabinetul meu, aranjandu-le, apoi mergand mai departe, dezmembrand dulapul, ducand piesele in garaj, transportand dulapul cu o duba si recompunandu-l undeva, intr-o camera dintr-o casa straina, apoi, peste un timp, scotandu-l in curte si incendiindu-l intr-o revolta surda, inutila, dar, pana la urma, eliberatoare. Incep sa cred ca generatiile noi, astea pe care pana acum le blamam din principiu, au o fragilitate anume, sunt bantuite de spaime fata de lumea tot mai ostila, care pare a nu le mai incape si reactioneaza prin acest tip de muzica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu