— Dormi, camarade?
— Nu dorm, răspunse Švejk, mă gîndesc.
— La ce te gîndeşti, camarade?
— La marea medalie de argint pentru bărbăţie, pe care a primit-o unul Mlicko, tîmplar de pe strada Vavrova, din Praga, pentru că a fost cel dintîi soldat din regimentul lui căruia o grenadă i-a retezat piciorul, la începutul războiului. S-a învîrtit de un picior de lemn, şi peste tot pe unde se ducea, începea să se fălească cu medalia lui, arătînd că e cel dintîi invalid al regimentului. Într-o seară a venit şi el la cîrciuma „Apollo” din cartierul Vinohrady şi acolo s-a luat la ceartă cu nişte parlagii de la abator, care, pînă la urmă, i-au smuls piciorul de lemn şi l-au altoit cu el în cap. Cel care i-l smulsese nu ştia că era de lemn, aşa că de spaimă a leşinat. La circumscripţia de poliţie i-au pus la loc piciorul, dar de atunci a prins atîta mînie pe marea medalie de argint pentru bărbăţie, încît s-a dus s-o amaneteze la „Muntele de pietate”, unde l-au reţinut cu medalie cu tot. A avut destule necazuri pe chestia asta. A fost judecat de un fel de tribunal de onoare, anume făcut pentru invalizii de război, care l-a pedepsit cu ridicarea medaliei de argint, iar mai tîrziu chiar cu pierderea piciorului de lemn...
— Cum aşa?
— Foarte simplu. Într-o bună zi a venit la el acasă o comisie care i-a comunicat că nu e demn să poarte piciorul artificial, aşa că i l-au deşurubat şi pe aici le-a fost drumul, cu picior cu tot. Sau şi mai şi, continuă Švejk, e atunci cînd urmaşii vreunui căzut în război capătă pe neaşteptate o medalie, însoţită de un certificat cu indicaţia că le-a fost încredinţată ca s-o agaţe undeva la loc de cinste. Pe strada Bozetech, din cartierul Visehrad, un părinte furios, care-şi pierduse băiatul pe front, crezînd că statul îşi bate joc de el, a agăţat medalia la privată. Un poliţist, care se folosea de aceeaşi privată, pe culoar, l-a denunţat pentru înaltă trădare, aşa că sărmanul a tras ponoasele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu