O doamna pe doua voci

Tot scriind despre Svejk, mi-am amintit de o fosta profesoara de biologie, doamna Iuncu. Cred ca am facut cu dumneaei biologie prin clasa a saptea. Era o femeie deosebit de interesanta. Corpolenta, insa mie mi se parea evident ca fusese o femeie frumoasa. In special ochii ei ma fascinau intr-un anume fel pe care nu-l puteam intelege. Chipul ei este singurul pe care l-am desenat in viata mea si ceea ce am izbutit sa fac era aproape o poza. Stateam in ora si o desenam, habar n-avea dumneaei cu ce ma ocup eu. Intreaga opratiune, foarte migaloasa, a durat cateva zile bune. Dar apoi, aproape ca nu-mi venea sa cred cat de mult semana desenul cu originalul. Imi pare extraordinar de rau ca am pierdut acea foaie.

Doamna Iuncu avea si o voce iesita din comun. Cand asculta pe careva si il prindea cu lectia neinvatata, rostea fraze de genul "Ina s-a pregatit foarte bine pentru azi, dar tu nu ai invatat nimic si o sa-ti dau nota trei!". In timp ce prima parte, cea cu Ina era rostita pe un ton suav, cea bolduita era strigata pe un ton amenintator si cu o voce foarte groasa, masculina. Nu stiu cum putea sa treaca de la un registru la altul asa, intr-o clipa. La inceput ne speriam de fenomenul asta, apoi ne-am obisnuit.
Domnul Iuncu, profesor de biologie si dumnealui, era un tip maruntel, firav, care parea cu totul rupt de ce se petrecea in clasa in timpul orei. Venea uneori sa ii tina locul sotiei sale si cred ca intr-un trimestru chiar am facut numai cu dansul. Se aseza la catedra, isi misca rapid piciorul stang in sus si in jos, sprijinit in degete, de parca ar fi batut un fel de tact, preda ce avea de predat, pe un ton egal, cu o privire care trecea dincolo de noi, dar dincolo si de zidurile scolii, apoi iesea din clasa fara macar sa se uite o secunda la noi. Intre timp, nimeni nu era atent, fiecare striga in legea lui, prin clasa zburau obiecte de toate felurile, dar domnul Iuncu nu se sinchisea.
Imi aduc aminte si azi cum, intr-o zi cand nu invatasem nimic, doamna Iuncu a ales sa ma asculte. Eu nu stiam, asta era, asa ca pana la urma i-am spus ca nu am invatat.
- Dar ce-ai facut? a intrebat, cu vocea obisnuita
- Am citit, am raspuns eu
- Ce-ai citit? a continuat
- Bravul soldat Svejk
- Svec!?! Auziti la el! A citit Svec! s-a auzit dintr-odata vocea de stentor.
Apoi a urmat un tambalau urias, mama a fost instiintata, iar eu am fost obligat sa prezint scuze si sa promit ca nu o sa mai citesc altceva si o sa ma pregatesc constant la biologie.
Peste cativa ani, cand eram in liceu, intr-o buna zi domnul Iuncu a disparut. Pur si simplu a plecat fara adresa. Nimeni nu avea idee ce s-o fi intamplat, pana cand, intr-o sambata, colegul meu de clasa Aurica zis Magaronu, a dat peste dumnealui in padure, atarnand de o creanga groasa. Povestea Magraonu ca a fost un moment dificil in viata lui, greu de indurat si care l-a marcat extrem de puternic.