A treia intalnire cu Liiceanu a fost la Bucuresti. Dupa ce am plecat din Sinaia pentru a ma stabili definitiv (asa imi spuneam pe atunci) la Timisoara, am gasit un job la cea mai mare fabrica comunista de aici: AEM. Un fel de blazon al orasului in vremea lui Ceausescu, actualmente aceasta fabrica este condusa cu mana de fier de o individa, pe nume Olimpia Moica. Nu o sa spun acum ce face aceasta "femeie" in fabrica, nu o sa povestesc despre infernul pe care stie sa-l creeze. Las pentru mai tarziu lucrurile astea. Spun doar ca niciodata, pana atunci, nu vazusem asa ceva, nici macar nu-mi inchipuisem ca este posibil. Regimul de teroare instaurat de acea "femeie" era atat de criminal, incat nu mai aveam nimic altceva in gand decat sa plec cat mai repede.
Cautam variante zi si noapte, asa ca pana la urma m-am gandit la Liiceanu. Si mi-am spus ca nu mi-ar sta rau ca angajat al lui. As fi putut sa fac transport de carte, sa organizez magazinele din Timisoara, sa fac promovare, ma rog, orice numai sa scap de Moica - cea mai cumplita femeie din cate mi-a fost dat sa cunosc.
Din biroul de la AEM, puteam sa sun oriunde in tara, pe telefon fix. Asa ca am facut ce am facut si am gasit numerele de la Humanitas. Am vorbit cu fel de fel de domnisoare cu voci cristaline, le-am spus cine sunt si ca vreau sa vorbesc cu domnul Liiceanu. Pana la urma, am reusit sa-l am la telefon. I-am spus ca vreau sa discut ceva cu domnia-sa, ca nu pot sa-i spun la telefon despre ce este vorba si ca daca este de acord, o sa fac un drum la Bucuresti. A fost de acord, mi-a fixat o zi, eu mi-am luat doua zile libere si m-am dus la Bucuresti.
Domnul Liiceanu m-a primit in biroul sau, impreuna cu inca o persoana. Eram imbracat in costum nou, care ma cam strangea, asa ca stateam teapan pe scaun si povesteam. I-am povestit totul, cu lux de amanunte: cum a fost cu libraria de la Economat, cum m-au fortat oamenii noii puteri sa plec de acolo, cum m-am dus la Timisoara si cum am ajuns sa lucrez intr-o fabrica, sub teroare. Tot timpul cat am vorbit, domnul Liiceanu a mancat mere. Termina unul, se ducea intr-o camaruta si cojea altul, il taia felii si venea inapoi. Cand povestea mea ajungea in puncte fierbinti, cum ar fi modul in care m-au fortat oamenii lui Nastase sa plec de la SRP, se uita cu subinteles la celalalt domn. In final, i-am destainuit scopul vizitei mele.
"Da, da, sigur ca da, inteleg, numai ca noi avem acolo la Timisoara pe cineva, nu stiu ce ati putea face pentru noi". Am incercat sa le ofer sugestii, dar pentru fiecare aveau un raspuns din care reiesea ca este imposibil sa se intample ce vreau eu. Mai pe scurt, am fost refuzat politicos si convingator. Apoi, domnul Liiceanu mi-a oferit o carte cu dedicatie. E vorba de o carte despre regimul de slabire Scarsdale. Domnul Liiceanu mi-a povestit cum a slabit vreo 8 kilograme cu acest regim miraculos si cum a realizat ca daca nu ar fi slabit, ar fi putut sa moara. Mi-a recomandat sa fac acelasi lucru, dupa care ne-am despartit. Dupa ce ma diagnosticase cu akedia, Liiceanu imi oferea si o reteta de slabire. Fabulos. Dar, trista soarta, ma intorceam la Moica cu coada intre picioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu