Cum spuneam, coincidentele se tin lant. Hai sa va spun cum a fost vineri.
Am plecat cu Ali sa ne incercam norocul pe la niste scoli. Ne gandeam noi ca daca in oras cartea se gaseste cu 30 de lei, am putea sa le-o oferim celor de la clasele 5-8 cu numai 23 de lei, basca autograful autorului. Ne-am dus intai de toate la scoala unde a mers Maria toata saptamana trecuta in "schimb de experienta".
L-am cautat pe director, ne-a invitat in biroul dumnealui, i-am spus despre ce este vorba si am asteptat sa vedem daca dam sau nu lovitura. Am avut ceva de asteptat, asta este adevarul. Domnul director a foit cartea de mai multe ori dar, dupa cum am realizat rapid, fara sa dea mare atentie imaginilor si textelor. Foia, pur si simplu, ajungea la ultima pagina, o lua de la inceput, iar intre timp se gandea sa spuna ceva destept. Pana la urma, a scos perla: "Da, cartea e frumoasa, dar pentru asta noi avem nevoie de un aviz de la Inspectoratul Scolar". Nu mai auzisem de asa ceva. "Ce fel de aviz?" l-am intrebat. "Un aviz pe care sa scrie ca inspectoratul e de acord sa promovam cartea in scoli". Probabil ca a observat stupefactia de pe figura mea, intrucat a continuat: "Eu nu am de unde sa stiu daca in cartea asta nu sunt provocari la ura de rasa, sau incitari la violenta". A mai foit putin, apoi a zis: "Daca se duce elevul si cumpara o carte din librarie, pe mine nu ma intereseaza. Vede pe coperta una cu cracii in sus (in secunda aia s-a uitat la Ali, care arata foarte bine cum statea pe scaun, picior peste picior, si-si etala pantofii cu tocuri de la Zara) si n-are decat s-o cumpere, dar la noi in scoala asta nu se poate". In clipa aia am realizat ca nu are sens sa mai discut. I-am multumit frumos pentru sprijin si am plecat.
Ajunsi afara, ne-am gandit ca ar fi o chestie sa mergem la inspectorat, macar sa vedem daca exista cu adevarat sistemul ala de avize. Asa ca am luat-o intr-acolo. Am intrat si am dat de un individ imbracat in haine grena, care probabil era paznic. "Buna ziua", am zis, "avem nevoie de un aviz asa si pe dincolo". S-a uitat el la noi, apoi a spus: "Pentru asta trebuie vorbit cu Ionescu (era alt nume, mai complicat si l-am uitat cu desavarsire), dar Ionescu nu-i aici, ca si-a lovit masina si s-a dus la service". "OK, dar poate as putea vorbi cu altcineva", am insistat eu. "Nu, numai cu Ionescu, dar el nu-i aici si apoi nu vedeti ce scrie pe usa? Azi nu este program cu publicul. Daca era Ionescu aici, va lasam sa mergeti la el dar asa...".
Nu avea rost sa intru in detalii. Daca nu era program cu publicul, nu stiu in virtutea caror prerogative acordate paznicilor m-ar fi lasat el, totusi, la Ionescu, cu conditia ca Ionescu sa nu-si fi lovit masina.
"Avem un regulament", a insistat visiniul, "avem sef aici, nu merge asa, programul trebuie respectat".
I-am zis: "Seful cel mare vad ca esti dumneata". Si am iesit.
Ali s-a gandit ca ar fi bine daca am merge la scoala unde a invatat ea si unde cunoaste multi profesori. O idee buna, asa ca am pornit intr-acolo. Pe drum, problema lui Ali era ca nu o sa o mai recunoasca profesorii.
Am ajuns acolo si am aflat ca directorul era fostul prof de matematica al lui Ali. "Precis nu ma mai stie" a zis ea. Totusi, ne-am dus la cabinet, am intrat si, dupa nici o secunda directorul a zis: "Ooo, ce surpriza! Ce mai faci? Pe unde mai esti?"
Dupa ce am rezolvat toate problemele fara sa ni se ceara niciun aviz de non-violenta, Ali, cuprinsa de nostalgie, a vrut sa revada clasa in care a invatat. Ne-am urcat pana la etajul al treilea si ne-am oprit in fata usii. Fiind in timpul orei, nu stiam cum sa facem sa intram. I-am zis lui Ali sa deschida pur si simplu usa si sa bage capul inauntru. Ea a tot ezitat, pana cand, brusc, a aparut un elev care a deschis, pur si simplu, usa cu o cheie. Asadar, clasa fusese incuiata, elevii aveau ora de sport, iar baiatul ala venise sa-si ia din banca un obiect uitat. I-am zis imediat lui Ali: "Asta da coincidenta. Uita-te si tu cum a aparut tipul asta ca la comanda, exact cand iti doreai tu sa vezi clasa". Asa ca am intrat pe-acolo, ne-am uitat si am plecat. Pe mine nu m-a impresionat cu nimic, dar Ali era topita. Sincer sa fiu, eu unul n-am fost niciodata atat de emotionat numai pentru ca am mers intr-un loc legat de copilaria mea. Dar deh, fetele....
Dupa ce Ali s-a saturat de privit si de amintit am plecat spre noi aventuri cu scolile. In curte, ne-am oprit putin pentru o poza facuta cu telefonul. Iat-o.
Am plecat cu Ali sa ne incercam norocul pe la niste scoli. Ne gandeam noi ca daca in oras cartea se gaseste cu 30 de lei, am putea sa le-o oferim celor de la clasele 5-8 cu numai 23 de lei, basca autograful autorului. Ne-am dus intai de toate la scoala unde a mers Maria toata saptamana trecuta in "schimb de experienta".
L-am cautat pe director, ne-a invitat in biroul dumnealui, i-am spus despre ce este vorba si am asteptat sa vedem daca dam sau nu lovitura. Am avut ceva de asteptat, asta este adevarul. Domnul director a foit cartea de mai multe ori dar, dupa cum am realizat rapid, fara sa dea mare atentie imaginilor si textelor. Foia, pur si simplu, ajungea la ultima pagina, o lua de la inceput, iar intre timp se gandea sa spuna ceva destept. Pana la urma, a scos perla: "Da, cartea e frumoasa, dar pentru asta noi avem nevoie de un aviz de la Inspectoratul Scolar". Nu mai auzisem de asa ceva. "Ce fel de aviz?" l-am intrebat. "Un aviz pe care sa scrie ca inspectoratul e de acord sa promovam cartea in scoli". Probabil ca a observat stupefactia de pe figura mea, intrucat a continuat: "Eu nu am de unde sa stiu daca in cartea asta nu sunt provocari la ura de rasa, sau incitari la violenta". A mai foit putin, apoi a zis: "Daca se duce elevul si cumpara o carte din librarie, pe mine nu ma intereseaza. Vede pe coperta una cu cracii in sus (in secunda aia s-a uitat la Ali, care arata foarte bine cum statea pe scaun, picior peste picior, si-si etala pantofii cu tocuri de la Zara) si n-are decat s-o cumpere, dar la noi in scoala asta nu se poate". In clipa aia am realizat ca nu are sens sa mai discut. I-am multumit frumos pentru sprijin si am plecat.
Ajunsi afara, ne-am gandit ca ar fi o chestie sa mergem la inspectorat, macar sa vedem daca exista cu adevarat sistemul ala de avize. Asa ca am luat-o intr-acolo. Am intrat si am dat de un individ imbracat in haine grena, care probabil era paznic. "Buna ziua", am zis, "avem nevoie de un aviz asa si pe dincolo". S-a uitat el la noi, apoi a spus: "Pentru asta trebuie vorbit cu Ionescu (era alt nume, mai complicat si l-am uitat cu desavarsire), dar Ionescu nu-i aici, ca si-a lovit masina si s-a dus la service". "OK, dar poate as putea vorbi cu altcineva", am insistat eu. "Nu, numai cu Ionescu, dar el nu-i aici si apoi nu vedeti ce scrie pe usa? Azi nu este program cu publicul. Daca era Ionescu aici, va lasam sa mergeti la el dar asa...".
Nu avea rost sa intru in detalii. Daca nu era program cu publicul, nu stiu in virtutea caror prerogative acordate paznicilor m-ar fi lasat el, totusi, la Ionescu, cu conditia ca Ionescu sa nu-si fi lovit masina.
"Avem un regulament", a insistat visiniul, "avem sef aici, nu merge asa, programul trebuie respectat".
I-am zis: "Seful cel mare vad ca esti dumneata". Si am iesit.
Ali s-a gandit ca ar fi bine daca am merge la scoala unde a invatat ea si unde cunoaste multi profesori. O idee buna, asa ca am pornit intr-acolo. Pe drum, problema lui Ali era ca nu o sa o mai recunoasca profesorii.
Am ajuns acolo si am aflat ca directorul era fostul prof de matematica al lui Ali. "Precis nu ma mai stie" a zis ea. Totusi, ne-am dus la cabinet, am intrat si, dupa nici o secunda directorul a zis: "Ooo, ce surpriza! Ce mai faci? Pe unde mai esti?"
Dupa ce am rezolvat toate problemele fara sa ni se ceara niciun aviz de non-violenta, Ali, cuprinsa de nostalgie, a vrut sa revada clasa in care a invatat. Ne-am urcat pana la etajul al treilea si ne-am oprit in fata usii. Fiind in timpul orei, nu stiam cum sa facem sa intram. I-am zis lui Ali sa deschida pur si simplu usa si sa bage capul inauntru. Ea a tot ezitat, pana cand, brusc, a aparut un elev care a deschis, pur si simplu, usa cu o cheie. Asadar, clasa fusese incuiata, elevii aveau ora de sport, iar baiatul ala venise sa-si ia din banca un obiect uitat. I-am zis imediat lui Ali: "Asta da coincidenta. Uita-te si tu cum a aparut tipul asta ca la comanda, exact cand iti doreai tu sa vezi clasa". Asa ca am intrat pe-acolo, ne-am uitat si am plecat. Pe mine nu m-a impresionat cu nimic, dar Ali era topita. Sincer sa fiu, eu unul n-am fost niciodata atat de emotionat numai pentru ca am mers intr-un loc legat de copilaria mea. Dar deh, fetele....
Dupa ce Ali s-a saturat de privit si de amintit am plecat spre noi aventuri cu scolile. In curte, ne-am oprit putin pentru o poza facuta cu telefonul. Iat-o.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu