sâmbătă, 30 aprilie 2011

Svejk 25


Plutonierul îşi răsuci o ţigară.
Iar Švejk citi pe patul carabinei numărul de serie şi izbucni:
— 4268! Numărul ăsta l-a avut o locomotivă de cale ferată de pe linia şaisprezece din gara Peciky. Trebuia dusă la depoul din Lysa pe Elba, pentru reparaţie, dar n-a fost chiar aşa de uşor, domnule plutonier, pentru că mecanicul care urma s-o conducă pînă acolo avea slabă ţinere de minte la cifre.
Impiegatul de mişcare l-a chemat la el în canţelarie şi i-a spus: „Pe linia şaispreze se se află locomotiva cu numărul 4268. Eu ştiu că dumneata n-ai ţinere de minte la cifre şi că, atunci cînd ţi se scrie un număr pe hîrtie, pierzi hîrtia. Dar fii cu băgare de seamă la ce-ţi spun, dacă nu ţii minte cifrele: am să-ţi arăt ce uşor e să ţii minte orice cifră. Numai să fii cu băgare de seamă: locomotiva pe care trebuie s-o duci la depoul din Lysa pe Elba are numărul 4268. Va să zică, atenţie: prima cifră e patru, a doua doi. Ţii minte 4, adică 2 ori 2; asta înseamnă că dacă începi de la stînga ai mai întîi 4 pe care-l împărţi la 2 şi-ţi dă 2, aşa că iar ai frumos aranjat unul lîngă altul 4 şi 2. Ei, şi acum să nu te sperii. Cît face doi ori 4, opt, nu ? Bun, întipăreşte-ţi în minte că din numărul 4268, cifra opt este ultima la rînd. Dacă ţii minte că prima este 4, a doua 2, a patra 8, nu mai rămîne decît să fii deştept şi să ţii minte şi pe 6, care vine înainte de 8. Lucru-i la mintea cocoşului: prima cifră este 4, a doua doi, patru şi cu doi fac şase. Care va să zică, acum eşti sigur că a doua de la capăt este şase; de acum încolo ordinea cifrelor nu-ţi mai iese din minte. Îţi rămîne în cap numărul 4268. Sau putem ajunge la acelaşi rezultat, pe o cale şi mai simplă...”
Plutonierul isprăvi ţigara şi, holbînd ochii spre Švejk, apucă doar să bîiguie:
Descoperiti!
Švejk însă îşi continua expunerea, impasibil:
— Şi atunci a început să-i explice o metodă mai simplă, ca să-şi amintească de numărul 68. 6 fără 2 fac 4, care va să zică are 4—68, nu mai rămîne decît să-l bage pe doi şi gata: 4—2—6—8. De altfel, nu-i prea greu dacă socoteala se face şi altfel: cu ajutorul înmulţirii şi împărţirii. Se ajunge la acelaşi rezultat. „Ţii minte, i-a spus impiegatul, că de 2 ori 42 fac 84. Anul are 12 luni. Se scade 12 din 84 şi ne rămîne 72, din care mai scădem 12 luni şi rămînem cu 60. Aşadar pe şase îl avem asigurat, iar pe zero îl ştergem. Va să zică avem aşa: 42, 68, 4. Dacă l-am tăiat pe zero, îl tăiem şi pe patru din coadă şi ne asigurăm iarăşi, foarte uşor, 4268, numărul locomotivei pe care trebuie s-o duci la depoul din Lysa pe Elba”. Şi cum îţi spuneam, cu împărţirea e la fel de uşor. Socotim coeficientul după tariful vamal... Dar ce s-a întîmplat, v-a venit rău, domnule feldwebel? Dacă doriţi, pot să încep cu: „Generaldecharge! Fertig! Hoch an! Feuer!” Afurisită treabă! Domnul căpitan n-ar fi trebuit să ne trimită în soare! Trebuie să mă duc după o targă.
Adus la faţa locului, medicul opină că ar putea să fie o insolaţie puternică sau o congestie cerebrală acută.
Cînd plutonierul îşi veni în fire, Švejk se afla lîngă el şi-i spuse:
— Ei, şi-acum să vă povestesc şi restul. Credeţi, domnule plutonier, că mecanicul a ţinut minte? Aş! De unde! S-a încurcat şi a înmulţit totul cu trei, fiindcă şi-a adus aminte de sfînta treime: aşa că locomotiva tot n-a găsit-o şi mai e şi acum tot pe linia şaisprezece.
Plutonierul dădu din nou ochii peste cap.
P26


3 comentarii:

  1. :))) Trebuie sa mai rad cu cineva si n-am cu cine. Nu mai am cartea cu Svejk, asa ca-ti multumesc mult ca pui fragmentele astea. L-am sunat si pe Tavi sa-i citesc la telefon, dar nu raspunde.

    Svejk seamana cu un profesor de matematica,in fragmentul asta :))).

    RăspundețiȘtergere
  2. Seamana cu unii profesori de mate, Mars, nu cu unul generic :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ha! Tatal lui Hasek a fost profesor de matematica. Miroseam eu ceva... :)

    Svejk seamana cu acei profesori de matematica care plutesc fericiti in lumea lor si se minuneaza cand vad ca lumea asta pare un iad pentru altii.

    RăspundețiȘtergere

După mine!